DNA a publicat raportul provizoriu al Inspecţiei Judiciare. Prezentarea „trunchiată” a unor date creează o imagine falsă

Direcția Națională Anticorupție dezaprobă modul în care conducerea Inspecției Judiciare a gestionat datele din raportul de control desfășurat la DNA, menționând că în spațiul public au apărut informații prezentate ca fiind concluzii ale raportului în condițiile în care documentul nu este finalizat. Totodată, DNA a postat pe site-ul său concluziile provizorii ale raportului Inspecţiei Judiciare după controlul privind eficienţa conducerii instituţiei
Romania TV
06 oct. 2017, 14:35
DNA a publicat raportul provizoriu al Inspecţiei Judiciare. Prezentarea

Concluziile provizorii ale controlului Inspecţiei Judiciare la DA sunt apreciative la adresa Laurei Codruţa Kovesi, despre care se spune că „a reuşit să eficientizeze activitatea” şi să închege „un colectiv omogen, transformându-l într-o echipă capabilă de performanţă în domeniul specific de activitate”. Kovesi a adoptat în raport cu subordonaţii ” o răspundere reversibilă, în sensul că, cerând subordonaţilor îndeplinirea sarcinilor, la rândul său, a explicat acestora şi activitatea sa”.

În documentul publicat, vineri, de către DNA sunt prezentate concluziile controlului. Raportul de control are 509 pagini, fiind scanate doar filele în care se vorbeşte despre activitatea procurorului şef Laura Codruţa Kovesi şi a celor doi adjuncţi.

„Procurorul şef Laura Codruţa Kovesi, prin modul în care a organizat, coordonat şi controlat activitatea personalului din subordine a reuşit să eficientizeze activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, rezultatele fiind oglindite în datele statistice pe anul 2016 şi semestrul 1 2017, atât la nivelul întregii unităţi, cât şi la nivelul secţiilor şi serviciilor”, se arată în document.

Semnatarii raportului vorbesc şi despre comportamentul procurorului şef, apreciind că „a răspuns cerinţelor impuse din exteriorul sistemului cu referire la implementarea obligaţiilor care revin direcţiei, stabilite în strategia Naţională Anticorupţie pe perioada 2016-2020”.

„Procurorul şef a reuşit să depăşească unele constrângeri cu referire la limitările de resurse, atât materiale, cât şi umane, reglementările legale – modificările legislative survenite, realizând o activitate performantă remarcată pe plan intern şi internaţional”, se mai arată în raport.

De asemenea, „procurorul şef a format un colectiv omogen, transformându-l într-o echipă capabilă de performanţă în domeniul specific de activitate”. Kovesi a demonstrat ”puterea de influenţă lucrativă”, subordonaţii ”recunoscând calităţile manageriale”.

*

În spațiul public au apărut, începând cu data de 4 octombrie, informații prezentate ca fiind concluzii ale raportului Inspecției Judiciare privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor ce decurg din legi și regulamente de către conducerea structurii centrale a Direcției Naționale Anticorupție.

„Direcția Națională Anticorupție își exprimă dezaprobarea față de modul în care conducerea Inspecției Judiciare gestionează datele conținute într-un document provizoriu, în condițiile în care acest document nu este unul finalizat și nici nu a fost asumat de vreo instituție”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

DNA explică, totodată, că a formulat obiecțiuni față de o primă versiune a raportului, care trebuie luate în considerare la redactarea versiunii finale a documentului.

„O primă versiune a raportului a fost transmisă la data de 26 septembrie 2017, de către Inspecția Judiciară, Direcției Naționale Anticorupție, în vederea formulării de obiecțiuni. Obiecțiunile au fost trimise de către DNA Inspecției Judiciare la data de 2 octombrie 2017 pentru a fi luate în considerare la redactarea versiunii finale a raportului. Numai după valorificarea obiecțiunilor DNA raportul avizat și discutat în ședința Secției pentru procurori a CSM dobândește caracter definitiv și devine public”, se precizează în comunicat.

Conform DNA, prin prezentarea „parțială, trunchiată și scoasă din context” a unor date din raportul nefinalizat al IJ, precum și prin publicarea acestor date înainte de susținerea obiecțiunilor și a punctului de vedere de către DNA se creează o „imagine falsă” asupra rezultatului inspecției.

„Având în vedere modul defectuos de gestionare a documentului sus-menționat de către conducerea Inspecției Judiciare și pentru o informare corectă a opiniei publice, ne rezervăm dreptul de a afișa forma integrală conținând concluziile privind „managementul procurorului șef al DNA Laura Codruța Kövesi” și managementul celor doi procurori adjuncți ai DNA, din cuprinsul raportului (document provizoriu) care ne-a fost transmis la data de 26 septembrie 2017″, se menționează în documentul citat.

DailyBusiness
Radosław Sikorski, ministrul polonez de Externe: Rusia ar putea, din păcate, să lovească adânc în Europa
Spynews
Cristina Cioran, însărcinată pentru a treia oară? „Poate chiar acum am o veste”. Cum este viața ei cu doi copii
Fanatik.ro
Cel mai nou cuplu din lumea tenisului. Jucătorul a confirmat relația cu o dansatoare cunoscută
Capital.ro
Inundație la bloc. Proprietarii de apartamente sunt obligați să plătească. Vecinul îți poate deschide proces civil
Playtech.ro
Planul de pensie activă. Pensionarii care aleg să-și continue muncă vor câștiga până la 2.000 de euro pe lună, în Germania
Adevarul
Rusia testează o „tactică ciudată” pe frontul din Donețk
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Doliu în familia Denisei Răducu! Fratele vitreg al regretatei cântărețe a murit
Cancan.ro
Șoferul care a ucis-o pe Elena pe trecerea de pietoni din Berceni încearcă să scape de o pedeapsă mai gravă? Gestul făcut e revoltător
iamsport.ro
'100 de milioane!' Imagini din satelit. Ce se 'ascunde' în spatele bazei FCSB-ului. Becali: 'Eu nici nu știam'
MediaFlux
Alertă meteo! ANM anunță unde vor fi 0 grade Celsius
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul tragediei din Berceni! Imaginile filmate surprind momentul în care femeia este spulberată de pe trecerea de pietoni în timp ce împinge căruciorul
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025