Doi complici ai suspectului în CAZUL CRIMEI din Braşov au fost arestaţi preventiv

Cei doi complici ai bărbatului acuzat de uciderea unui pensionar din Braşov şi rănirea gravă a soţiei acestuia au fost arestaţi preventiv, marţi, în baza unor mandate emise pe numele lor de Tribunalul Braşov. Ei sunt cercetaţi pentru complicitate la tâlhărie.
Romania TV
23 oct. 2012, 15:42
Doi complici ai suspectului în CAZUL CRIMEI din Braşov au fost arestaţi preventiv

Dinu Dan Ciprian, bărbatul arestat în cazul crimei petrecute, vineri, într-un apartament din Braşov, avea doi complici care i-au furnizat informaţii despre bătrâni şi cu care a împărţit suma de 260 lei obţinută după ce a vândut verighetele acestora la o casă de amanet.

Cei doi – Măzăreanu Iulian şi Petcu Florin, ambii în vârstă de 35 de ani – au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar marţi au fost prezentaţi judecătorilor Tribunalului Braşov care au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Deşi iniţial se discuta propunerea de arestare preventivă doar pentru Măzăreanu, procurorii au decis să îl propună şi pe celălalt complice la arestare, instanţa admiţând propunerea.

„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că la data de 18 octombrie 2012 cei doi inculpaţi împreună cu inculpatul Dan Ciprian Dinu au plănuit săvârşirea infracţiunii de tâlhărie comisă asupra victimelor D.A. şi D.E. (82 şi respectiv 83 ani) primul dintre aceştia furnizându-i lui Dinu (autorul infracţiunii de tâlhărie) informaţii despre victime (numele acestora, profesia avută de victima D.A.) pentru ca astfel să devină facilă abordarea lor de către Dan Ciprian Dinu”, se arată în comunicatul Parchetului.

După ce a aflat de la Măzăreanu că pensionarul fusese fost şef la CFR, iar soţia lui arhitect, Dinu i-a abordat pe cei doi ca şi când i-ar fi cunoscut, câştigând încrederea acestora. Planul a fost pus la cale de toţi trei, însă Dinu a fost cel care a acţionat, deoarece avea experienţă în jafuri şi tâlhării, fiind recidivist cu opt condamnări la activ.

Planul celor trei complici a inclus şi violenţa, în cazul în care bătrânii ar fi refuzat să îi dea de bunăvoie bani agresorului, ceea ce s-a şi întâmplat.

Ceilalţi doi complici l-au aşteptat la scara blocului pe Dinu, iar când acesta a ieşit s-au dus cu două verighete şi un inel furate de la bătrâni la o casă de amanet, de unde au obţinut suma de 260 de lei, banii împărţindu-i între ei.

Dinu Dan Ciprian a fost prezentat judecătorilor, duminică, la ora 18.00, iar după ce a fost audiat aproximativ o oră instanţa a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă, pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de omor deosebit de grav, tentativă de omor deosebit de grav, tâlhărie şi violare de domiciliu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Alina Popescu, bărbatul riscă detenţia pe viaţă, ţinând cont că este recidivist.

Agresorul a fost ridicat de către poliţişti, sâmbătă, de la locuinţa lui de pe strada Lungă din Braşov, fără să opună rezistenţă, după ce criminaliştii au găsit amprentele acestuia la locul crimei. Ulterior, acesta a fost reţinut de către procurori, bărbatul recunoscându-şi fapta în faţa anchetatorilor.

Comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, declara că bărbatul are opt condamnări la activ, începând din 1994, pentru furt şi tâlhărie. Ultima condamnare a acestuia a fost în 2009, când a primit şase ani şi şase luni de închisoare pentru furţ, însă a fost eliberat condiţionat în septembrie 2012.

Un bătrân în vârstă de 82 de ani, care locuia împreună cu soţia sa într-un apartament de pe Bulevardul Gării din Braşov, a fost găsit mort, vineri dimineaţă, de către poştăriţa care aducea pensia. De asemenea, soţia bătrânului a fost găsită inconştinetă, cu răni grave la cap, fiind transportată la spital.

„Potrivit cercetărilor, suspectul le-a abordat pe victime, joi, în jurul orei 17.00, în faţa blocului acestora, apoi a intrat la ele în casă. L-a lovit pe bărbat de mai multe ori cu pumnii în faţă şi în piepţ iar pe femeie, de asemenea, în faţă. I-a lovit pentru că le-a cerut bani, iar aceştia l-au refuzat”, afirma purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Braşov, Alina Popescu.

După ce i-a lovit şi i-a lăsat inconştienţi, bărbatul le-a luat celor doi soţi verighetele de aur de pe degete, dar şi un inel al bătrânei, bijuterii pe care le-a vândut la o casă de amanet pentru 260 de lei. În urma necropsiei, s-a stabilit că bătrânul a murit în urma unui traumatism cranio-facial, dar şi a hemoragiilor interne provocate de loviturile primite.

De asemenea, bătrâna, care suferă de Alzheimer, are traumatisme cranio-faciale şi leziuni la mâini, fiind în continaure internată la Spitalul Judeţean Braşov.

Cei doi bătrâni au zăcut în casă mai bine de 16 ore, până a doua zi dimineaţă, în jurul orei 09.30, când au fost găsiţi de poştăriţa care le aducea pensia şi care a anunţat Poliţia.

DailyBusiness
Guvernul îi oferă lui Traian Băsescu un apartament în locul vilei de protocol, după ce și-a recâștigat drepturile de fost președinte
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța: E aproape de Nisa și are piscină exterioară! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru vineri, 22 august. Leii află un adevăr dureros
Capital.ro
TAXĂ specială pentru gunoi. Primăria pregătește schimbarea pentru utilizatorii casnici și non-casnici: Pentru acoperirea costurilor serviciului
Playtech.ro
Amendă de 10.000 de lei pentru românul care și-a cumpărat mașină bani cash. Cum eviți sancțiunile ANAF, care sunt limitele pentru achiziții cu numerar
Adevarul
„Trăim deja cel mai sumbru scenariu”. Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin - Zelenski
wowbiz.ro
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Georgianei
Evz.ro
Vreme cu extreme, în următoarele zile. Prognoza meteo 22–26 august
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 21 august 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 22 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Paraşutista care s-a aruncat în gol de la 5.000 m și-a plănuit în detaliu moartea 😲
iamsport.ro
Imediat după intervenția telefonică a lui Gigi Becali, Dan Filoti i-a ridiculizat pe latifundiar și pe cei din stafful FCSB: ”Dacă nu au aflat, să știe și ei!”
MediaFlux
ANAF cere atenție sporită românilor! Trebuie să ceară neapărat în cafenele, restaurante, baruri și fast-food-uri
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Dacă îți apare asta pe piele, este unul dintre semnele de hi