Doi iranieni, biciuiţi pentru că au mâncat în public în timpul Ramadanului

Doi iranieni din oraşul Shiraz, în sud-estul Iranului, au primit 80 de lovituri de bici ca pedeapsă pentru că au mâncat în public în timpul postului din perioada Ramadanului, informează luni ziarul iranian Keihan, potrivit EFE, informează Agerpres.
Romania TV
14 iul. 2014, 16:50
Doi iranieni, biciuiţi pentru că au mâncat în public în timpul Ramadanului

‘Două persoane au fost condamnate la 80 de lovituri de bici pentru că au întrerupt postul, iar sentinţa a fost executată’, a declarat, pentru Keihan, comandantul poliţiei din provincia Fars, Ahmad Ali Gudarzi.

Conform legii islamice (sharia), în timpul postului din Ramadan este complet interzis să se mănânce şi să se bea în public. Din zori şi până la lăsarea serii, iranienii nu au voie să consume alimente sau lichide şi nici să întreţină relaţii sexuale în timpul Ramadanului. EFE menţionează că iranienii respectă în general interdicţiile în public, deşi nu toţi postesc.

Încălcarea acestei norme se sancţionează conform legii privind Pedeapsa islamică, articolul 648, cu închisoare sau lovituri de bici.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT