Doi suporteri, REŢINUŢI după incidentele de la derby. Clubul Rapid, AMENDAT cu 60.000 de lei VIDEO

Două persoane au fost reţinute în urma incidentelor produse duminică seara, la derby-ul Rapid - Steaua. Jandarmeria Română a anunţat că elementele pirotehnice au fost introduse pe stadion cu mult timp înainte de începerea meciului şi ascunse sub scaune.
Daniel Spătaru
15 apr. 2013, 08:10
Doi suporteri, REŢINUŢI după incidentele de la derby. Clubul Rapid, AMENDAT cu 60.000 de lei VIDEO

Derby-ul Rapid – Steaua, jucat duminică seara, pe stadionul Giuleşti, a început cu cinci minute întârziere, din cauza fumigenelor, făcliilor şi artificiilor aprinse de suporterii de la tribuna a II-a şi peluza a doua. În jur de şase torţe au ajuns pe teren, în jumătatea echipei Steaua, fiind necesară intervenţia pompierilor pentru a le îndepărta. De asemenea, la începutul reprizei secunde s-au aprins torţe şi fumigene în peluza a doua, dar fără să fie aruncate pe teren.

Jandarmeria Română a dat publicităţii imagini filmate în interiorul stadionului şi a comunicat că elementele pirotehnice au fost introduse pe stadion cu mult timp înainte de începerea meciului şi ascunse sub scaune. Tocmai din această cauză firma de pază care asigură securitatea stadionului a fost amendată cu suma de 1.000.

O sancţiune mult mai drastică a primit clubul organizator, Rapid Bucureşti, care a fost amendat cu 60.000 de lei.

Au mai fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.750 de lei pentru proferarea şi scandarea de injurii la adresa forţelor de ordine precum şi refuzul de a se supune la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine.

De asemenea, Jandarmeria a anunţat că două persoane au fost reţinute chiar în timpul meciului în cazul incidentelor de la stadionul Giuleşti. Cei doi erau suporteri ai Rapidului şi au fost printre cei care au aruncat torţe în teren. Ei au fost scoşi de pe stadion chiar în timpul meciului şi reţinuţi pentru 24 de ore, în baza unui ordin emis de procurorul aflat la stadion tocmai pentru astfel de situaţii de urgenţă.

Meciul Rapid – Steaua, jucat duminică seara în Liga I, a fost întrerupt timp de aproape 10 minute în minutul 83, din cauza obiectelor aruncate din tribune de suporterii gazdelor. O brichetă aruncată din peluză l-a lovit în cap pe jucătorul stelist Vlad Chiricheş.

Incidente au fost şi înainte de începerea meciului, suporterii celor două formaţii bătându-se cu pietre în zona 13 Septembrie, din Bucureşti.

 

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Gigi Becali a făcut planul pentru 2026: „Trei cupe de câștigat”. Exclusiv
Capital.ro
Impozit fix anual pentru mașini. Se introduce de la 1 ianuarie 2026. Cine sunt cei care plătesc obligatoriu
Playtech.ro
Concediul medical, plătit mai puţin din 2026. Cât va scădea indemnizaţia
Adevarul
Adevăratul An Nou românesc: sacrificii, pluguri, zei. Revelionul băgat de comuniști în casele românilor
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
'Ion Țiriac, un nume mai puțin cunoscut'. Ce au descoperit nord-irlandezii despre miliardarul român
MediaFlux
Noi creșteri de prețuri în 2026! Se majorează, de la 1 ianuarie, accizele la bere, vin, alcool şi combustibili
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend