Doi tineri din Timiş, arestaţi pentru 29 de zile pentru trafic de droguri

Doi tineri, ambii în vârstă de 19 ani, au fost arestaţi, joi, pentru 29 de zile, după ce ofiţerii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate (SCCO) din Mehedinţi i-au prins în flagrant când vindeau 250 de grame de canabis contra sumei de 10.000 lei.
Romania TV
11 oct. 2012, 20:36
Doi tineri din Timiş, arestaţi pentru 29 de zile pentru trafic de droguri

Potrivit SCCO Mehedinţi, cei doi tineri, unul din oraşul Buziaş, iar celălalt din Lugoj, au fost prinşi în flagrant, miercuri seară, în comuna timişenă Racoviţa.

În urma percheziţiilor efectuate de poliţişti la domiciliile celor doi, într-una dintre locaţii a fost descoperită cantitatea de 126 grame de canabis şi un număr de şapte plante cu o masă totală de un kilogram de canabis, care fuseseră cultivate în gospodărie şi care urmau să fie vândute consumatorilor.

Cei doi indivizi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, iar joi seară au fost prezentaţi Tribunalului Mehedinţi cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, judecătorul admiţând propunerea procurorului DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Andrei Vochin, lecție pentru familia Șucu și Daniel Pancu: „La masa fotbalului, locul din față nu se moștenește. Se câștigă!”
Capital.ro
Pensia de invaliditate poate fi refuzată din trei motive. Ce trebuie să facă persoanele care primesc o decizie nefavorabilă
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT