Doliu în lumea monahală. S-a stins din viaţă părintele Justin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă

De la sfârşitul lunii martie, cancerul de stomac de care suferea de câţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora preotul a decedat.

Întrebat la începutul lunii iunie, pe patul de suferinţă, de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, ce cuvânt lasă poporului român, preotul Justin Pârvu a răspuns: „Poporul român … pentru poporul român este un cuvânt greu de spus. Poporul român este un popor biruit, pizmuit şi forţat, împins, fără stăpân. Poporul e fără stăpân, asta e drama cea mare. Toată lumea aceasta e fericită, e bucuroasă, are de toate, dar nu are cine să-i încălzească inimile, să-l poată menţine într-o unitate, aşa. Nu vorbim de ascetismul călugăresc de altădată„.

Referindu-se la misiunea bisericii şi a membrilor Sfântului Sinod, părintele stareţ spunea atunci că acestea au o răspundere cum nu a existat şi nu există în lupta duhovnicească.

„Nu există o potrivire pe care să o aduci, să se facă o comparaţie în periodul istoric cu ceea ce a fost şi ceea ce este în istorie şi toate celelalte care vor veni. Dar dacă noi suntem … în starea aceasta de sărăcie, de lipsă, de mizerie, de prigoană… Ei trebuie să trăiască o vreme de prigoană care n-are soluţie, nu există rezoluţii şi situaţii. (…) Să fim mulţumiţi, bucuroşi, să stăm drepţi, chivernisitori, cu răspunderea înaintea lui Dumnezeu de ceea ce am realizat, câte le-am făcut în viaţă. Dumnezeu să-i ocrotească„, spunea părintele Justin Pârvu.

Alte articole

Urmează demisii în lanţ la PNL. Ilie Bolojan a făcut anunţul în direct: „Nu este o decizie uşoară”

Câți români ar avea voie să voteze dacă s-ar organiza alegeri anticipate. Peste 20.000 de români cu drept de vot au fost radiați din Registrul electoral în ultima lună

Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919 şi şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Durău, la vârsta de 17 ani. În anul 1939, după ce a intrat în rândul călugărilor, s-a înscris la Seminarul monahal de la Cernica, lângă Bucureşti. În timpul războiului, între anii 1942-1944, a slujit ca preot militar pe frontul de Est, până la Odesa. După ce la conducerea României au ajuns comuniştii, părintele a fost arestat pe motive politice şi condamnat la 12 ani închisoare, pedeapsa săvârşind-o în închisorile de la Suceava, Văcăreşti, Jilava şi Aiud. Înainte de a fi trimis la „reeducare” la Piteşti, a fost trimis să muncească, deţinut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost şi cea mai grea din cei 17 ani de detenţie.

După ce şi-a ispăşit pedeapsa, a mai primit, în 1960, încă patru ani de temniţă pentru că nu s-a lepădat de credinţa sa. În 1964 este eliberat şi devine muncitor forestier. După doi ani, în 1966, revine la viaţa monahală, la Mănăstirea Secu, unde a fost preot monah. Din dorinţa de a-l controla, conducerea comunistă a ţării îl obligă pe părintele Iustin, în anul 1975, să slujească la Mănăstirea Bistriţa. După 1990, părintele Iustin se întoarce la Mănăstirea Secu şi, până în 1991, este preot şi duhovnic la această mănăstire. Doi ani mai târziu, el se retrage în sihăstrie, cu gândul de a-şi petrece restul zilelor în post şi rugăciune.

În 1991, întemeiază Mănăstirea de la Petru Vodă. Părintele îşi continuă misiunea de a schimba câtuşi de puţin această lume şi, în 2000, ridică un schit de maici lângă Mănăstirea Petru Vodă, o casă de educaţie pentru copii şi un azil pentru bătrâni, iar trei ani mai târziu înfiinţează o publicaţie de învăţătură şi atitudine ortodoxă, cu apariţie lunară, numită „Glasul Monahilor”.