Dosar penal pentru o familie de romi, care a întins un cort în stradă, pentru logodna a doi copii

Poliţiştii din Târgu-Jiu au deschis, miercuri, un dosar penal pe numele unei femei de 48 de ani, care a pus cortul pentru o petrecere de logodnă pe o stradă din oraş, aici urmând să se desfăşoare o logodnă la care sunt invitaţi circa 150 de oameni.
Filip Stan
27 sept. 2017, 17:56
Dosar penal pentru o familie de romi, care a întins un cort în stradă, pentru logodna a doi copii

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Andreri Lazăr, organizatorul petrecerii nu a putut prezenta documentele cerute de agenţi, pentru amplasarea cortului, astfel că a fost întocmit un dosar penal.

„Au făcut verificări la faţa locului, pe strada Măgura. Au constatat că a montat un cort pe carosabil. S-a întocmit dosar penal pentru îngreunarea sau împiedicarea circulaţiei pe drumurile publice şi i s-a pus în vedere femeii de 48 de ani să desfiinţeze imediat cortul instalat acolo. Este o petrecere”, a declarat Lazăr.

Unul dintre vecini a declarat că în cort ar urma să se desfăşoare o logodnă între doi copii.

„Nu au renunţat la cort. Este o logodnă între doi copii de 14 şi 15 ani. Se aude muzica din capătul străzii. Se aude că vine formaţia lui Salam, dar Salam oricum nu a ajuns, deocamdată”, a spus vecinul, potrivit Mediafax.

Petrecăreţii, de etnie romă, au continuat să se distreze, la eveniment fiind aşteptată să întreţină atmosfera formaţia lui Florin Salam.

Citeşte şi DOSAR PENAL dacă nu daţi muzica încet după ce vă sună poliţistul la UŞĂ

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT