Deși mai multe legi în vigoare, dar și hotărâri judecătorești irevocabile au consfințit că terenul din Băneasa era proprietatea privată a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară București, judecătorul Tudoran a urzit o poveste dubioasă pentru a demonstra cu orice preț o așa-zisă proprietate publică a statului și a naționaliza din nou terenurile asupra cărora statul nu avea drept legal de proprietate.

Dosarul Băneasa, a doua naționalizare

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

Dosarul fraţilor Tate va fi judecat de Tribunalul Bucureşti. ...

Viorel Hrebenciuc a pierdut la ICCJ procesul cu ANI privind confiscarea ...

Urzeala a dus, la fel ca în vremurile represiunii staliniste, la confiscări de proprietăți și condamnări. Cetățeanul vă prezintă adevăruri nespuse până acum despre această justiție rușinoasă, adevăruri verificate împreună cu reputați specialiști în Drept. Ei au arătat de ce terenul este legal proprietate privată și nicidecum domeniu public al Statului. Zilele următoare vom proba, pas cu pas, și o serie de erori judiciare flagrante.

În vara lui 2017, judecătorul Bogdan Ion-Tudoran l-a condamnat în dosarul Băneasa pe omul de afaceri Puiu Popoviciu la 7 ani de închisoare, pentru o așa-zisă complicitate la abuz în serviciu iar în 2018 a dispus anularea tuturor actelor de proprietate ale USAMV tocmai în baza judecății eronate că terenul din Băneasa este proprietate publică.

Terenul expropriat de la contesa Montesquieu, trecut în proprietatea Universității Agronomice

Terenul pe care forțe oculte din structura Statului vor să-l înhațe cu orice mijloace a făcut parte din moşia Băneasa a contesei Maria de Montesquieu, expropriată de Statul român după Primul Război Mondial. O parte din terenul trecut în proprietatea publică prin expropriere, circa 302 ha, a fost predat în administrare Şcolii Superioare de Agricultură din Herăstrău.

Aceasta s-a redenumit Academia de Înalte Studii Agronomice din Bucureşti (în prezent USAMV Bucureşti) prin Legea promulgată prin Înaltul Decret Regal 2746/1929. Aceeași lege a stabilit că Academia de Înalte Studii Agronomice devine proprietarul clădirilor şi terenurilor aflate în folosinţa Şcolii Superioare de Agricultură de la Herăstrău Bucureşti (art. 25). Tot atunci a fost instituită și o interdicţie de înstrăinare a acestora.

Decretul-lege nr. 386 din 1942 stabilea că facultăţile de agronomie posedă în deplină proprietate bunurile imobiliare de orice fel

În 1942, Legea din 1929 a fost abrogată prin Decretul-lege nr. 386 (privind organizarea învăţământului superior), dar terenul nu a revenit în proprietatea publică a Statului, deoarece decretul-lege a reconfirmat dreptul de proprietate al Academiei de Înalte Studii Agronomice. Odată cu abrogarea legii, a fost înlăturată însă interdicţia de înstrăinare a terenurilor instituită de actul normativ din 1929.

Astfel, prin art. 4 din Decretul-lege nr. 386/1942, Academia de Înalte Studii Agronomice a devenit Facultatea de Agronomie din cadrul Politehnicii  Bucureşti, iar potrivit art. 159 „Facultăţile de agronomie posedă în deplină proprietate bunurile imobiliare de orice fel, cu inventarele respective cu care au fost înzestrate până în prezent sau cu care vor fi înzestrate în viitor”.

Șase ani mai târziu, regimul comunist a naționalizat, prin Decretul 266/1948, patrimoniul instituţiilor de învăţământ care a trecut integral în proprietatea statului. Acesta este dealtfel singurul moment în care s-ar fi putut vorbi despre proprietatea publică asupra terenurilor din patrimoniul Universității Agronomice. Decretul 266/1948 contravenea însă chiar Constituţiei din 1948, care garanta dreptul de proprietate, dar se știe deja că puterea comunistă impusă cu tancurile sovietice nu se sinchisea nici măcar de legea fundamentală.

Procurorii, dar și judecătorul Tudoran, descoperit ulterior cu averi nedeclarate și multe alte nereguli legale, ar fi trebuit să știe că pentru a intra legal în proprietatea publică, Statul trebuia să aibă un titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Citeşte mai mult pe cetateanul.net