DOSARUL MICROSOFT: Fostul ministru Gabriel Sandu rămâne în arest

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis marţi ca fostul ministru Gabriel Sandu să fie cercetat în continuare în arest preventiv, acesta fiind pus sub acuzare de DNA în dosarul Microsoft.
Romania TV
02 dec. 2014, 20:42
DOSARUL MICROSOFT: Fostul ministru Gabriel Sandu rămâne în arest

Un complet de judecători de la instanţa supremă i-a respins marţi contestaţia lui Gabriel Sandu şi a menţinut decizia din 25 noiembrie dată de un alt complet prin care s-a prelungit cu 30 de zile arestul preventiv.

Gabriel Sandu este acuzat de luare de mită în formă continuată şi spălare de bani, el fiind arestat preventiv pe 25 octombrie, alături de Nicolae Dumitru, Dorin Cocoş şi primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.

Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licenţe din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate. Astfel, susţin anchetatorii, contractul-cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, având la bază un necesar nefundamentat.

‘La nivelul anului 2009, instituţiile beneficiare utilizau un număr de 150.694 licenţe ce au fost achiziţionate în perioada 2004 – 2008 în baza prevederilor Contractului comercial de închiriere a licenţelor referitor la produsele Microsoft nr. 0115 RO şi a actelor adiţionale ale acestuia. Efectele contractului au încetat la 26 aprilie 2009, dată la care a expirat şi dreptul neexclusiv de utilizare a licenţelor. În contextul încetării dreptului de utilizare a licenţelor şi a efectelor contractului de închiriere de licenţe, a fost identificată o nouă oportunitate de afaceri în distribuirea de licenţe Microsoft către Guvernul României’, precizează DNA.

Sursa citată susţine că în primăvara anului 2009 a avut loc o întrevedere între Cocoş, Ştefan, Sandu şi alte persoane pentru a se discuta chestiuni generale legate de posibilităţile pe care le avea Ministerul Comunicaţiilor la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers pentru asigurarea în continuare a licenţelor necesare: exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.

‘În cursul procedurii de achiziţie, pentru a sigura asocierii având ca lider D-CON.NET AG atribuirea contractului, Dorin Cocoş a pretins de la o persoană implicată în cauză foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ştefan şi pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu – 2.700.000 euro şi 1.800.000 euro, Gheorghe Ştefan – 4.000.000 euro, Dorin Cocoş – 9.000.000 euro. Din fişa de date a procedurii de achiziţie rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitaţie orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG, în consecinţă, la 12.08.2009 a fost semnat un acord cadru cu această asociere de firme prin care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a achiziţionat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare’, arată procurorii.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Sportiva de la Jocurile Olimpice de iarnă care a apărut pe coperta unei reviste pentru adulți. E admirată de femei pentru îndrăzneala sa
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Românii care pot primi bani pentru că locuiesc la bloc. Adunarea generală stabilește câți bani încasează
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bölöni l-a sunat pe Banciu pentru prima dată după controversa cu Dobrin și Balaci! Replica cu care l-a lăsat fără cuvinte: ”Probabil și-a umplut frigiderul”
MediaFlux
Test nuclear secret efectuat de China. SUA acuză camuflarea exploziilor nucleare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil