DOSARUL RIDZI. Avocat: E clar că beneficiile în acest caz le-a avut EBA

Unul dintre avocaţii în dosarul în care Monica Iacob Ridzi a fost condamnată la închisoare a susţinut, în faţa instanţei, că Elena Băsescu, mezina fostului preşedinte, ar fi fost beneficiarul real al manifestaţiilor de Ziua Tineretului, iar scopul a fost promovarea ei în campania pentru europarlamentare, transmite România TV.
Ionela Marcu
08 mart. 2015, 11:55
DOSARUL RIDZI. Avocat: E clar că beneficiile în acest caz le-a avut EBA

Numele Elenei Băsescu (EBA) a fost pomenit în dosarul Ridzi de către un avocat, care a spus că fiica fostului şef al statului ar fi fost beneficiară în acest caz.

România TV a prezentat  un fragment din declaraţia dată în faţa instanţei de către avocat:

„Avocat: E clar că beneficiile în acest caz nu le-au avut nici Ridzi, nici Ioana Vârsta, ci un alt personaj care a avut mari ,,succesuri” la alegerile europarlamentare.

Judecător: Are şi un nume? La cine vă referiţi, domnule avocat?

Avocat: I se spune EBA.

Judecător: Toată manifestarea a fost făcută pentru EBA?

Avocat: Dacă urmărim tot filmul, cine avea instrumentele şi pârghiile? Eu ca avocat şi ca persoană care trăieşte în România, nu am văzut altă realitate. A fost bine organizat, de aceea s-a văzut şi distinsa domnişoară.”

 Pe 16 februarie, Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT