DOSARUL TRANSFERURILOR: Sentinţa care ar putea cutremura fotbalul intern

DOSARUL TRANSFERURILOR: Curtea de Apel Bucureşti (CAB) se pronunţă marţi în dosarul Transferurilor, în care opt oameni din fotbal sunt acuzaţi de înşelăciune, spălare de bani şi evaziune fiscală.
Daniel Spătaru
04 mart. 2014, 07:15
DOSARUL TRANSFERURILOR: Sentinţa care ar putea cutremura fotbalul intern

DOSARUL TRANSFERURILOR. Avocaţii celor opt – Gheorghe Popescu, Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Jean Pădureanu, Gheorghe Neţoiu şi fraţii Ioan şi Victor Becali – au cerut pe 10 februarie respingerea apelului declarat de procurori şi menţinerea deciziei Tribunalului Bucureşti, care i-a achitat pe inculpaţi pe data de 3 aprilie 2012.

DOSARUL TRANSFERURILOR, verdictul lui Dumitru Dragomir. Trei „grei” vor fi condamnaţi cu executare

În ultimul cuvânt, cei opt inculpaţi şi-au susţinut nevinovăţia în faţa completului de doi judecători al Curţii de Apel Bucureşti, însă au precizat că ar fi de acord cu prestarea de muncă în folosul comunităţii, ca alternativă la pedeapsa cu închisoarea.

Gheorghe Neţoiu a declarat presei, la finalul şedinţei de judecată, că ar prefera să lucreze în domeniul agriculturii dacă ar fi obligat să presteze muncă în folosul comunităţii.

DOSARUL TRANSFERURILOR. Ioan Becali: Nu contează prescripţia, îmi voi dovedi nevinovăţia

Procurorul de şedinţă a cerut, pe 10 februarie, pedepse cu executare pentru majoritatea inculpaţilor din dosarul transferurilor din fotbal pentru care faptele nu s-au prescris prin intrarea în vigoare a noului Cod penal.

Procurorul a susţinut că niciuna dintre faptele de care sunt acuzaţi Cristian Borcea, Ioan Becali şi Victor Becali nu s-a prescris şi a cerut condamnarea acestora la pedepsele pe care Curtea de Apel Bucureşti le-a stabilit iniţial, respectiv şapte ani de închisoare cu executare pentru fostul finanţator al FC Dinamo Bucureşti Cristian Borcea, opt ani pentru fostul impresar Ioan Becali şi şapte ani de închisoare pentru Victor Becali.

DOSARUL TRANSFERURILOR, Fapte prescrise pentru Mihai Stoica

DOSARUL TRANSFERURILOR. Reprezentantul DNA a constatat că în cazul lui Mihai Stoica toate faptele s-au prescris, iar în cazul lui George Copos s-au prescris două fapte de înşelăciune, în timp ce infracţiunea de evaziune fiscală nu s-a prescris.

De asemenea, procurorul de şedinţă a mai cerut condamnarea lui Gheorghe Popescu pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, infracţiuni ce nu s-au prescris, la o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere şi tot la o pedeapsă cu suspendare a fostului patron al Gloriei Bistriţa Jean Pădureanu.

În cazul lui Gheorghe Neţoiu, procurorul DNA a spus că faptele nu sunt prescrise şi a cerut aplicarea dispoziţiilor legale, respectiv condamnarea acestuia pentru faptele de care este acuzat.

Citeşte şi DOSARUL TRANSFERURILOR: Judecătorii au amânat decizia. Procurorii cer ani grei de închisoare

Procurorul de şedinţă a mai cerut luni pedepse accesorii şi complementare pentru cei opt oameni din fotbal judecaţi în dosar.

Aceştia au spus în faţa instanţei că doresc continuarea procedurii judiciare şi în cazul acuzaţiilor pentru care a intervenit prescripţia, deoarece se consideră nevinovaţi însă, potrivit legii, aceştia nu mai pot fi traşi la răspundere.

Singurul care nu a dorit continuarea procesului penal pentru faptele prescrise a fost managerul Stelei, Mihai Stoica, fost director la Oţelul Galaţi.

Avocaţii inculpaţilor au cerut pe 10 februarie schimbarea încadrării juridice a clienţilor lor, invocând mai multe articole din noul Cod penal.

DOSARUL TRANSFERURILOR, inculpaţii cedează psihic: Nu mai SUPORT! E cel mai urât COŞMAR

Potrivit acestora, infracţiunile de evaziune fiscală şi înşelăciune au fost reduse, în acest fel intervenind prescripţia pentru aceste fapte în cazul inculpaţilor din dosarul Transferurilor. 

DOSARUL TRANSFERURILORPedepsele solicitate de procuror:

George Copos – pedeapsa de inchisoare cu executare pentru o perioada de la 1 la 5 ani

Jean Padureanu – pedeapsa de trei ani cu suspendare, asa cum a decis anterior Curtea de Apel;

Mihai Stoica – in cazul sau faptele incriminate sunt prescrise conform noului Cod Penal (intrat in vigoare la 1 februarie)

Cristian Borcea – pedeapsa cu executare de sapte ani, asa cum a decis anterior Curtea de Apel

Ioan Becali – pedeapsa cu executare de opt ani, asa cum a decis anterior Curtea de Apel

Victor Becali – sapte ani cu executare, asa cum a decis anterior Curtea de Apel

Gigi Netoiu – aceeasi pedeapsa stabilita de Curtea de Apel, trei ani cu suspendare

Gica Popescu – s-a solicitat pedeapsa de trei ani de inchisoare cu suspendare, la fel ca in precedenta solutie a Curtii de Apel.

 

DailyBusiness
Guvernul îi oferă lui Traian Băsescu un apartament în locul vilei de protocol, după ce și-a recâștigat drepturile de fost președinte
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța: E aproape de Nisa și are piscină exterioară! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Singurele zodii care atrag prosperitatea și norocul în viața lor după 22 august. Momente de vis, împăcări și reușite mari pentru ele
Capital.ro
ITP 2025. Reguli pentru inspecția tehnică periodică. Nu o poți face la orice stație ITP
Playtech.ro
Nicuşor Dan, cadou total neobişnuit în vacanţa prin România! Ce i-a oferit un român preşedintelui, rămâi mască
Adevarul
Tipul de legumă care face minuni împotriva cancerului. Câte grame din aceste plante miraculoase trebuie să mâncăm zilnic
wowbiz.ro
ABSOLUT ȘOCANT! Tinerii care și-au pus capăt zilelor împreună pe A1 s-au logodit chiar înainte de tragedie! Georgiana a apucat să publice imaginile cu inelul primit de la Cătălin, alături de un mesaj CUTREMURĂTOR
Evz.ro
Codul Muncii, rescris. Modificări cu impact direct asupra angajaților și angajatorilor
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 21 august 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 22 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Ea este femeia de 44 de ani ucisă de soț, chiar în fața fetiței lor. Silvana Dăogaru era o profesoară apreciată în Craiova 😢
iamsport.ro
Negocierile cu Ianis Hagi au picat definitiv! Jucătorul a insistat să primească un salariu de 2.000.000 de euro
MediaFlux
EXCLUSIV 400 de lei la pensie pentru 2,5 milioane de seniori. Ministerul Muncii confirmă plata în 2025
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Dacă îți apare asta pe piele, este unul dintre semnele de hi