Două femei şi un pompier au primit îngrijiri medicale ca urmare a incendiului din Militari

O femeie şi un pompier au fost afectaţi de fumul provocat de incendiul din Militari. O altă femeie a suferit arsuri minore. Toţi trei au primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD aflat la faţa locului.
Romania TV
12 iul. 2012, 14:25
Două femei şi un pompier au primit îngrijiri medicale ca urmare a incendiului din Militari

Incendiul izbucnit la o clădire de birouri din cartierul bucureştean Militari a fost localizat şi nu mai există pericol de propagare, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile. Acesta precizat că nu există imobil în Capitală care să funcţioneze ilegal.

Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu patru autoscări şi 11 autospeciale cu apă şi spumă care, progresiv, sunt înlocuite pentru umplere cu apă. Daniel Vasile a precizat că au ars doar elemente de faţadă ale clădirii, iar exploziile auzite din interior ar putea fi de la echipamente electronice. Elementele de faţadă care s-au desprins în timpul incendiului nu au pus în pericol siguranţa oamenilor.

După sosirea echipajelor de intervenţie, civilii au fost îndepărtaţi din zonă, pentru a se preveni eventualele incidente şi pentru a facilita intervenţia pompierilor.

Prim-adjunctul şefului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Viorel Nemeş, a declarat că incendiul s-a manifestat violent, pe toate cele patru faţade ale clădirii, la elementele exterioare din termopan şi la cele din material plastic. Nemeş a mai spus că pompierii au reuşit localizarea incendiului.

Primarul sectorului 6, Rareş Mănescu, a declarat că va trebui verificat dacă imobilul cuprins de flăcări avea toate avizele de funcţionare.

Traficul rutier a fost oprit pe Şoseaua Virtuţii, de la intersecţia cu Podul Ciurel până la Bulevardul Iuliu Maniu, din cauza incendiului. Circulaţia a fost reluată în jurul orei 17.10.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT