Două femei, urmărite penal pentru evaziune fiscală de peste două milioane de lei

Administratorii a două firme orădene sunt urmăriţi penal pentru evaziune fiscală, fiind acuzaţi că au prejudiciat bugetul de stat cu peste două milioane de lei prin nedeclararea unor operaţiuni comerciale.
Romania TV
12 apr. 2012, 17:01
Două femei, urmărite penal pentru evaziune fiscală de peste două milioane de lei

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a anunţat, joi, într-un comunicat, că poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) au început urmărirea penală împotriva a două orădence, de 55, respectiv, 56 de ani, pentru evaziune fiscală, potrivit Mediafax.

„Cele două femei sunt acuzate că, în calitate de administratori ai unor firme orădene, au efectuat tranzacţii comerciale pe care nu le-au înregistrat în evidenţele contabile şi nici nu le-au declarat organelor fiscale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Astfel, orădeanca de 55 ani, administrator şi asociat unic la o societate comercială cu sediul în municipiul Oradea, este acuzată că, în perioada 2009-2010, a achiziţionat diverse produse şi a prestat diverse servicii, în cadrul relaţiilor comerciale derulate cu mai multe societăţi din ţară, fără ca aceste operaţiuni să fie declarate organelor Administraţiei Financiare.

Pentru a sustrage societatea comercială de la eventualele verificări efectuate de către inspectorii fiscali, Stanciu a declarat sediul social al firmei administrate la o locaţie din Oradea la care societatea nu a desfăşurat niciun fel de activitate.

Femeia, care este cercetată de poliţiştii SIF şi într-un alt dosar, pentru înşelăciuni cu file CEC, a dispărut din Oradea, prejudiciul cauzat în dosarul de evaziune, de 1.017.245 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit nefiind recuperat.

Totodată, poliţiştii SIF Bihor au început urmărirea penală şi împotriva unei orădence de 56 ani, asociat unic şi administrator la o altă firmă din municipiu, acuzată că, în cursul anului 2010, a livrat diverse bunuri către alte şase societăţi comerciale din Bihor fără a declara respectivele operaţiuni comerciale organelor Administraţiei Financiare.

„În acest caz, prejudiciul provocat astfel bugetului consolidat al statului este de 1.039.778 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit”, a declarat inspectorul principal Alina Dinu.

Potrivit Alinei Dinu, nici în acest caz paguba creată nu a fost recuperată.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT