Două persoane şi-au pierdut viaţa după prăbuşirea unui avion în timpul unei demonstraţii aeriene de lângă Moscova

Autorităţile ruse au anunţat că două persoane şi-au pierdut viaţa sâmbătă, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în timpul unei demonstraţii aeriene din apropiere de Moscova. Ambele persoane decedate erau la bordul avionului Antonov An-2, care zbura la un eveniment dedicat aniversării a 70 de ani de la realizarea modelului, relatează Russia Today.
Romania TV
02 sept. 2017, 10:42
Două persoane şi-au pierdut viaţa după prăbuşirea unui avion în timpul unei demonstraţii aeriene de lângă Moscova

Potrivit primelor informaţii, pilotul a pierdut controlul asupra avionului atunci când zbura aproape de sol. Avionul Antonov An-2 s-a prăbuşit chiar în faţa spectatorilor din Balaşiha, un oraş cu aproape 150.000 de locuitori din regiunea Moscovei, scrie news.ro. 

Nicio persoană de la sol nu a fost rănită în urma incidentului din Rusia.

Antonov An-2 este unul dintre cele mai vechi aeroplane utilizate în prezent, fiind popular în special în muncile agricole. Acest avion a zburat pentru prima dată pe 31 august 1947 şi producţia sa a fost neîntreruptă până în 2001.

Într-o perioadă de peste cinci decenii au fost construite 18.000 de avioane Antonov An-2.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
Nunțile din octombrie vin cu cheltuieli mari. Cât trebuie să pregătească mirii pentru 100 de invitați
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Ce să pui în dulap pentru ca hainele să nu capete miros de închis în sezonul rece
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte