Dragnea, din nou la DNA. Procurorii îi prezintă materialul de urmărire penală în dosarul referendumului

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat marţi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde procurorii îi prezintă materialul de urmărire penală în dosarul în care a fost pus sub acuzare în legătură cu desfăşurarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, informează Agerpres.
Romania TV
03 sept. 2013, 06:31
Dragnea, din nou la DNA. Procurorii îi prezintă materialul de urmărire penală în dosarul referendumului

Dragnea a declarat la intrarea în sediul DNA că vine în fiecare zi şi citeşte, „cu răbdare, filă cu filă”, materialul prezentat de procurori. El a adăugat că ‘speră’ să îi convingă pe procurori că este nevinovat.

Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pe 6 septembrie 2012, pentru că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul la referendumul din 29 iulie folosind zece metode, printre care votul multiplu, turismul electoral, falsificarea de semnături.

Potrivit DNA, Liviu Dragnea este urmărit penal pentru săvârşirea a patru infracţiuni: folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; asociere pentru săvârşirea de infracţiuni; instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane; instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului.

În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii temeinice că, în calitate de secretar general al PSD, Dragnea şi-a folosit influenţa şi autoritatea funcţiei în vederea obţinerii unui folos nepatrimonial pentru partid, respectiv a unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendumul din 29 iulie, care să garanteze validarea acestuia.

„Astfel, acesta a iniţiat o asociere formată din numeroase persoane (preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare coordonaţi de responsabili locali şi judeţeni, preşedinţi de organizaţii judeţene şi locale, precum şi primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârşirea de infracţiuni prevăzute de Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. În acest sens, a fost utilizat un sistem informatic complex ce permitea unui număr restrâns de persoane să obţină, în timp real, informaţii despre numărul de votanţi şi modul cum s-a votat în secţiile de votare. Astfel, oră de oră, coordonatorii partidului aveau reprezentarea prezenţei la urne, identificând secţiile de vot cu prezenţă slabă”, se arăta într-un comunicat al DNA.

Procurorii mai susţin că „sistemul informatic a asigurat comunicarea de date, mesaje, ordine şi recomandări cu conţinut ilicit, destinate coordonatorilor şi/sau membrilor secţiilor de votare şi altor persoane, în vederea măririi artificiale a numărului de votanţi”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT