Comuna Mădârjac se află la 39 de kilometri de municipiul Iași. Comuna este înconjurată de păduri și are o populație de 1.500 de locuitori, însă frumusețea acesteia dispare când ajungi în satul Boljila. Imediat ce pășești în acest sat, te lovești de o realitate cruntă. Mizerie, noroaie, sărăcie și oameni care se chinuie să trăiască de la o zi la alta. Sufletele rămase în satul izolat se tem că au fost uitate de autorități.
„Nu ne vede nimeni, nu existăm pentru nimeni! Suntem uitați de lume aici”, spune o pensionară, care se ducea la magazinul din sat să își ia o pâine, încălțată cu cizme de cauciuc.
„Nu avem ce să purtăm. Noroiul e până în casă. Noi ne mai ducem zilele cum putem, dar copiii, ce o să facă ei?”, mai spune femeia.
În comuna Mădârjac sunt în jur de 250 de copii. O parte dintre aceștia învață la școlile din sat, clasele I-IV, iar ceilalți, din clasele V-VII, învață la școala din Mădârjac, din centrul comunei. Elevii din satul Bojila sunt în jur de 20 la număr și parcurg zilnic peste 5 kilometri în condiții precare. Pentru a învăța, acești copii depun eforturi mult peste capacitatea și puterea lor fizică, mergând prin întuneric, frig, bălți, noroi și mizerie. Au puțin peste 10 ani, dar sunt obișnuiți să se trezească la 05:30 dimineața, să se pregătească pentru școală, iar apoi să meargă pe jos o oră dimineața și o oră la prânz, când revin acasă, conform BZI.
„Mergem la școală. Nu ne e frică, ne-am obișnuit. Mergem mai mulți”, spune o fetiță în vârstă de 10 ani.
Părinții copiilor din satul Bojila se tem că nu se mai poate face nimic și că vor rămâne blocați în timp, în condițiile în care alte comunități se dezvoltă.
„În ce secol trăim? Ca la noi, la nimeni! Eu am fata la școală la Mădârjac, în clasa a V-a. Merge în fiecare zi pe jos. Atâția kilometri merge pe jos, prin noroi, dimineața, pe întuneric. A făcut clasele I-IV aici, la Bojila, iar acum merge la Mădârjac. A mai alunecat, a căzut, a mai venit murdară. Ce să-i fac? Trebuie să o duc curată, că altfel nu ți-o primește la școală. Spăl la mână, nu am curent, pentru că nu vor să-mi tragă curentul până unde am eu casa. Spuneți-mi, dacă spăl azi, când se usucă hainele, ca să-i dau copilului haine curate la școală? Dacă lipsește copilul, nu-i mai dă bursă. Din cauza drumului lipsește. Am fost la școală, la primărie, peste tot. Au spus că nu pot să pună microbuz școlar. A fost microbuz, dar l-au scos. Nu mai vine din cauza drumului. Vă dați seama că suntem în anul 2025, când alții au de toate – drumuri, mașini, condiții –, tot ce trebuie ca să trăiască aproape ca la oraș? Eu nu am curent electric, dar alții au panouri solare pe case”, susține Mihaela Buznea, o localnică din satul Bojila.
Citește și: Cine este și ce atribuții are șeful de scară. Avocat: ”Legea este clară”
Femeia vorbește despre casele din sat echipate cu panouri solare. Proprietarii susțin însă că acestea nu funcționează deocamdată, fiind instalate de autoritățile locale în cadrul unui proiect implementat recent.
„De la Uniunea Europeană sunt panourile solare, dar încă nu funcționează. Așa e dintotdeauna drumul, fără asfalt. Primarul a zis că nu sunt fonduri. Merg pe jos copiii, ori la școala din Mădârjac, ori aici, la Bojila. Nu ne-a spus nimeni nimic, dacă o să ne dea un microbuz sau nu. Eu încă nu am copiii de școală, dar la anul o să trebuiască să meargă la școală”, susține unul dintre localnicii din satul Bojila.
O altă localnică spune că dacă vremea se înrăutățește, riscă să rămână izolați.
„Suntem uitați de lume aici! Încă s-a mai uscat un pic, dar dacă plouă, e și mai greu. E jale! Avem cizme de cauciuc, copiii merg pe jos, săracii, că nu au ce face. Le dau părinții papuci de schimb. Sunt vreo 10 copii la școala de aici, din Bojila, iar la Mădârjac merg tot vreo 15-20, în fiecare zi, pe jos”, spune o altă localnică din satul Bojila.
Copiii cu vârste mai mici sunt duși adesea duși la scoală cu mașina care aduce pâine
„Aștept mașina de pâine să îl ia și pe băiat, să îl ducă la școală. Are de mers pe jos vreun kilometru. Aici m-am născut, aici învață și copiii. Ne mai ajută șoferul când vine cu pâinea de la Târgu Frumos. Până în vară, a fost un microbuz, dar l-au scos, nu știu de ce. Când plouă, oamenii au făcut șanțuri ca să curgă apa, să nu intre în case, să poți circula. Mai trece un utilaj și curăță drumul, dar degeaba. Iarna e greu, pentru că e zăpadă. Primarul e de aici din Mădârjac, iar vicele e de la noi din sat. Cred că nu își dau interesul să facă ceva, de asta e drumul cum e”, susține mama unui băiat de 6 ani, care merge la școala din sat.
Primarul comunei Mădârjac susține că a făcut tot ce s-a putut pentru a atrage fonduri, însă, datorită faptului că drumul este în subordinea Consiliului Județean Iași, nu poate să facă nimic, în afară de trimiterea unor solicitări.
„Avem un dosar cu toate solicitările noastre pentru asfaltarea drumului sau măcar să se pună piatră. Uitați-vă și dumneavoastră la dosar, am pus totul acolo. Drumul DJ 282E – Mădârjac – Bojila – Runcu – se află în subordinea Consiliului Județean Iași. El se află pe lista de sinteză de la CNI – Compania Națională de Investiții – de un an. E pe situații de urgență. Trebuia să primim banii până acum, cred eu. Vineri am primit ultimul răspuns de la ei. Primim niște răspunsuri ca la proști! Ne pun toți pumnul în gură, pentru că suntem o comună mică, cu 1.500 de locuitori. Nu pot să vină copiii cu amfibia totuși, e o catastrofă drumul. Am încercat să pun piatră când eram viceprimar și era cât pe ce să fiu arestat, prin 2008. De atunci, tot trimitem documente. M-am săturat să fac intervenții peste intervenții la Ministerul Dezvoltării. Salvarea nu poate urca. Copiii vin prin noroi; plângi de mila lor, cu glodul până la jumătate. Mi-au promis că dacă îl trecem la CNI, că e un sat izolat, pe lista de sinteză, îl prindem la finanțare.
E atributul Consiliului Județean, după care trimit la noi, la CNI, mi-au spus. Nu am cerut asfalt, am cerut măcar să fie pusă piatră. Într-un mandat și jumătate nu au pus un gram de piatră, dar dau cu autogrederul când plouă și mai rău fac. În bătaie de joc e făcut totul! Am făcut scandal. M-au chemat la Prefectură să mă certe că vreau să pun niște piatră pe drum. Poate situația economică, ura între partide, culoarea politică, toate cred că influențează ce se întâmplă la noi. Totuși, să mai lăsăm ambițiile astea și să discutăm, să rezolvăm problema. Mi-au zis și de la partid: «noi, PSD-ul, nu putem face lobby pentru drumul județean, pentru că banii vor veni la Consiliul Județean și se va lăuda președintele Consiliului Județean că a făcut drumul». Trageți dumneavoastră concluzia dacă trăim într-o țară normală! Trec la oricine (n.r. – partid), la orice culoare, numai să se asfalteze drumul. Poate să zică oricine că-s traseist, eu vreau să rezolv problema”, susține Dan Ghebuță, primarul comunei Mădârjac.