Drama neștiută a Valentinei Pelinel. Care au fost încercările care i-au umbrit copilăria: „Un an de zile am muncit doar ca să plătesc datoriile”

Valentina Pelinel nu a avut mereu o viață simplă. Copilăria acesteia a stat sub semnul suferinței, dat fiind că încă de la o vârstă fragedă și-a pierdut tatăl, iar situația financiară nu a fost întodeauna roz.
Irina Dumitrescu
31 iul. 2023, 08:25
Drama neștiută a Valentinei Pelinel. Care au fost încercările care i-au umbrit copilăria: „Un an de zile am muncit doar ca să plătesc datoriile”
Drama neștiută a Valentinei Pelinel. Care au fost încercările care i-a umbrit copilăria: „Un an de zile am muncit doar ca să plătesc datoriile”

Valentina Pelinel este una dintre cele mai frumoase femei din România, care are în spate o carieră uriașă în modeling. Aceasta a reuști să construiască pentru ea o viața echilibrată și frumoasă, având o căsnicie fericită și niște copii superbi. Cu toate că vedeta este mereu cu zâmbetul pe buze, foarte puțină lume știe cu ce probleme s-a confruntat aceasta în tinerețe. Aceasta a trebuit să ia viața în piept încă de la o vârstă fragedă, când a trebuit să accepte decesul tatălui său. Mai mult de atât, Valentina Pelinel nu a fost mereu o persoană înstărită, cia avut perioade extrem de dificile din punct de vedere financiar, motiv pentru care a fost nevoită să renunțe și la școală pentru a se putea concentra pe muncă.

Citește și: Valentina Pelinel, veste neașteptată de la malul mării: „Aşteptăm să mai vină un copil!”

„Moartea tatălui meu a fost un moment crucial. Adolescentă fiind, m-a afectat teribil, însă m-a și educat și mi-a cultivat reziliența. Apoi, pe parcurs au existat și alte situații dificile pe care am fost nevoită să le confrunt, însă fiecare experiență prin care trecem ne învață ceva bun, dacă suntem dispuși să o punem într-o perspectivă de creștere, o oportunitate, și nu de stagnare. Nu este ușor și e nevoie de timp să vindeci orice rană, dar este posibil cu încredere și credință”, a declarat Valentina Pelinel pentru Viva.

Valentina Pelinel a fost invitată în podcastul găzduit de Ameri Nasrin, de pe YouTube, unde adezvăluit o serie de detalii despre copilăria ei și despre drama care i-a marcat adolescența. Soția lui Cristi Borcea și-a pierdut tatăl când avea doar 15 ani și a fost nevoită să renunțe la studii pentru a munci.

„Tata știa că visam să devin manechin și râdea de mine. Era un om cum spunem noi românii, de caterincă. Râdeam, ne distram, jucam cărți, ne trișam unul pe altul. Jucam remi, puneam pariuri la televizor, ne uitam la concursuri de mașini, de toate. Nici mama, nici tata, nu m-au luat în serios. Tatăl meu a murit când eu aveam 15 ani și jumătate, apoi eu am câștigat Top Model România la câteva zile după decesul lui, chiar când ar fi fost ziua lui, atunci am câștigat concursul. Zi pe care nu a mai apucat-o. De acolo a început să mi se schimbe viața. A fost greu ca și copil să înțelegi așa ceva. Dumnezeu mi-a trimis ceva imediat, să mă țină echilibrată. Pentru că eu îmi doream și visam să ajung manechin”, a povestit Valentina Pelinel în podcastul lui Ameri Nasrin.

Celebrul model a renunțat la studii pentru a intra în lumea modei. Deși nu i-a fost ușor, ulterior, ea s-a înscris din nou la studii, în America, unde a trebuit să facă cinci ani de liceu.

„Mi-am lăsat școala ca să fac bani să fiu independentă, să-mi ajut familia. Păi asta trebuie să fie o laudă, nu o judecată. M-am dus să muncesc, să-mi fac un viitor. Dacă nu prindeam trenul ăsta când mi-a ieșit în cale poate nu-l prindeam niciodată. Studiam 5-6 ore pe zi ca să termin liceul în America. Dar îmi place să învăț și învăț în continuare despre orice. Am răbdare că am lăsat ceva neterminat. Eu am făcut liceul de la 0. Și am studiat 5 ani și mi-am luat diploma. Am absovit și Facultatea de Marketing de la Facultatea din Cornwell”, a mai spus Valentina Pelinel, care a mai dezvăluit şi care au fost primii bani câştigaţi la New York.

„Mi-au prezentat un apartament și le-am spus, știți, mie trebuie să-mi avansați 500 de dolari pe săptămână, pentru că trebuie să trimit și bani la mama acasă, trebuie să mă și îmbrac, să mănânc și așa stau lucrurile. Altfel nu pot să rămân aici. Și au fost de acord, am semnat un contract, au investit în primii ani foarte mulți bani în mine pentru că îmi ofereau un apartament, acești 500 de dolari pe săptămână. Aveam nevoie să merg la dentist că dantura mea era praf, aveam coșuri pe față, a trebuit să mă trimită la dermatolog. Un an de zile am muncit doar ca să plătesc datoriile acumulate”, a mai declarat soţia lui Cristi Borcea.

Citește și: Obiceiul la care nu poate renunța Cristi Borcea, la 53 de ani, recunoscut de către Valentina Pelinel: „Am avut de înfruntat dificultăți și situații tensionate”

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Andrei Vochin a explodat după ce l-a auzit pe Gigi Becali: „Toți care vin la FCSB sunt proști, iar când pleacă sunt buni!”
Capital.ro
Banii primiți în plus la pensie pot fi recuperați. Ce se întâmplă cu seniorii care nu îi pot returna
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Reguli în Uniunea Europeană privind banii cash. Cardurile bancare au învins numerarul
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte