E oficial! Când te poți pensiona anticipat, dar și care este limita de vârstă. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial a fost publicată noua lege a pensiilor. Cei care își doresc să se pensioneze anticipat trebuie să se intereseze cu privire la care sunt noile reguli ale acestui proces și care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinești.
Alina Costache
06 dec. 2023, 19:06
E oficial! Când te poți pensiona anticipat, dar și care este limita de vârstă. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial
pensii

Legea pensiilor a fost oficial adoptată prin publicarea în Monitorul Oficial. Aceasta reglementează vârsta la care poți solicita pensionarea anticipată sau la termen, precum și durata de cotizare necesară. Este esențial de menționat că această lege va intra în vigoare la 1 septembrie 2024.

Citește și: Vești uriașe pentru o categorie de pensionari! Cine sunt bătrânii care primesc pensie cu 70% mai mare. Anunțul făcut de Casa de Pensii

În Monitorul Oficial a fost publicată Legea pensiilor, care detaliază cu exactitate numărul de ani de cotizare necesari pentru pensionarea anticipată sau la vârsta standard.

O anexă, inclusă în întregime mai jos, stabilește condițiile pentru pensionarea anticipată. Paginile inițiale se referă la vârsta de pensionare a femeilor, în timp ce cealaltă jumătate se axează pe vârsta de pensionare a bărbaților.

Pensia pentru vârsta standard se acordă celor care îndeplinesc, în mod cumulativ, la data pensionării, cerințele referitoare la vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare, conform anexei nr. 5.

Persoanele asigurate în sistemul public de pensii, care îndeplinesc condițiile de pensionare conform alineatului (1), au opțiunea de a rămâne în activitate, cu acordul angajatorului, până la atingerea vârstei de 70 de ani, anual.

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Atingerea acestei vârste este realizată prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform programului prevăzut în anexa nr. 5. Stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului complet de cotizare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.

Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat până la 5 ani de stagiu de cotizare peste stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 (aveți documentul în articol), precum și celor care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5.

La stabilirea stagiului complet de cotizare contributiv necesar acordării pensiei anticipate nu se iau în considerare perioadele în care persoana a avut calitatea de asigurat în baza unui contract de asigurare încheiat, începând cu data de 01 ianuarie 2018, în baza prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, ale OUG nr. 163/2020 precum și ale art. 6 alin. (2) și alin. (3) din prezenta lege.

(3) Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte prin diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 4.

Citește și: Legea pensiilor a intrat în Monitorul Oficial. Cine va primi pensie dublă și cine nu va primi niciun ban

DailyBusiness
Ce a putut să găsească Piedone la câteva restaurante de pe litoral. ANPC le-a suspendat activitatea pe loc: „A înflorit salcâmul în bucătărie”
Spynews
Elena Udrea iese din închisoare! Tribunalul Prahova a respins contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)
Bzi.ro
Ultima imagine cu Felix Baumgartner înainte de moarte. Ce a scris alături de imagine
Fanatik.ro
Cât trebuie să mănânci, de fapt, la vârsta de 50 de ani. Cele mai bune sfaturi ale unui nutriționist celebru
Capital.ro
Cartea de identitate trebuie schimbată neapărat. Românii sunt obligați. Anunț oficial de la Primărie
Playtech.ro
Cine se bate pe averea de 250 de milioane de euro a lui Felix Baumgartner. Mihaela Rădulescu nu are nicio șansă
DailyBusiness
Ce avere a lăsat Felix Baumgartner. Cine sunt succesorii legali ai iubitului Mihaelei Rădulescu
Adevarul
Israelul publică noi fotografii cu liderul de facto al Hamas. Cum încearcă să se ascundă ultimul comandant de rang înalt rămas în viață
wowbiz.ro
„Noi am fost DRAGOSTE”. Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner
Spynews
Unde a fost găsită adolescenta de 14 ani, din Brăila, dispărută de aproape o săptămână. Părinții sunt încă în stare de șoc: "Are vânătăi"
Spynews
Sânziana Negru și Ștefan Floroaica și-au amenajat un colț de rai! Cum arată casa străbunicilor, după renovare | VIDEO
Evz.ro
Inflația explodează în România. Avertisment crunt din partea BNR
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Cum arată piscina complexului italian în care s-a prăbușit Felix Baumgartner
kanald.ro
Horoscop săptămânal Thomas Rob pentru 21 - 28 iulie 2025: Se dezlănțuie haosul pentru nativi! Se vor confrunta cu certuri, secrete și despărțiri
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu, prima REACȚIE după moartea lui Felix Baumgartner. A postat un mesaj sfâșietor
Playsport.ro
Autopsia lui Felix Baumgartner a fost finalizată. Care a fost, de fapt, ce au descoperit medicii...
Capital.ro
Președintele Nicușor Dan, anunțul serii despre pensii: Eu am spus că a fost o greșeală...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu Nicolae Dică și soția lui, în costum de baie roz, la plajă
stirilekanald.ro
VIDEO Noi detalii despre accidentul în care a murit Felix Baumgartner. Ce i-a adus, de fapt, sfârșitul
Fiica lui Sebastian Burduja a murit la 3 ani
MediaFlux
Vârsta de pensionare crește la 70 de ani! Se va aplica tuturor persoanelor născute după 31 decembrie 1970. Dezbateri privind noua lege într-o țară europeană
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Hidrocentrala Răstolița renaște după trei decenii de pauză. Ministrul Energiei: „Fac tot ce ţine de mine ca să deblochez situatia”