Ecaterina Andronescu: Clasa pregătitoare trebuie reorganizată

Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, consideră că trebuie făcută o analiză clară a clasei pregătitoare. Ea a declarat sâmbătă, la o întâlnire cu profesorii din Satu Mare, că nu i-a plăcut modul în care a fost organizată clasa pregătitoare, acest demers bulversând, în opinia sa, viaţa a 230.000 de copii şi a părinţilor acestora.
Romania TV
12 mai 2012, 14:39
Ecaterina Andronescu: Clasa pregătitoare trebuie reorganizată

„Nu mi-a plăcut modul în care a fost gândită clasa pregătitoare, a bulversat atât de multă lume şi lumea din şcoală şi părinţii din afara şcolii. (…) O pondere importantă a acestei ţări a fost bulversată de această organizare defectuoasă după părerea mea. Era atât de simplu ca această grupă pregătitoare existentă în grădiniţe şi care cuprindea 97% din copiii acestei vârste, să fie decretată ca intrând în învăţământul obligatoriu, rămânea acolo în grădiniţe, avea şi cadre didactice pregătite, avea şi grupuri sanitare, şi mobilier adecvat”, a spus fostul ministru, potrivit Agerpres.

Andronescu a precizat, de asemenea, că părintele trebuie să aibă dreptul ‘de a-şi alege şcoala pentru copilul lui’.

„Cred că în acest moment ministrul Educaţiei trebuie să facă o analiză foarte exactă a lucrurilor care s-au întâmplat cu această clasă pregătitoare în aşa fel încât anul viitor să putem trata, să avem o altă organizare. Trebuie să rămână dreptul părintelui de a-şi alege şcoala pentru copilul lui”, a adăugat Andronescu.

Vicepreşedintele PSD a mai precizat că în mod normal clasa a IX-a trebuie redată învăţământului liceal, fiind şi foarte multe discuţii legate de organizarea examenului de bacalaureat.

Ecaterina Andronescu a avut sâmbătă o întâlnire de peste două ore cu profesorii din Satu Mare. Fostul ministru al Educaţiei a pus la dispoziţia profesorilor adresa sa de email, aşteptând propuneri scrise pentru rezolvarea problemelor din acest domeniu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT