Echipamente de peste 1,2 milioane de lei donate de HS Timber Group în Suceava, Covasna şi Bacău pentru combaterea COVID-19

În cadrul campaniei „Împreună!”, compania HS Timber Group a donat două laboratoare de biologie moleculară spitalelor din Sfântu Gheorghe și Comănești, în valoare totală de peste 1.000.000 de lei. Peste 23.300 de materiale sanitare pentru activitățile de prevenție au fost donate către unitățile medicale din Sfântu Gheorghe și Rădăuți, în valoare de peste 128.000 de lei.
Romania TV
04 apr. 2020, 10:12
Echipamente de peste 1,2 milioane de lei donate de HS Timber Group în Suceava, Covasna şi Bacău pentru combaterea COVID-19

Beneficiarii donațiilor sunt Spitalul Județean De Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, Spitalul Orășenesc „Ioan Lascăr” din Comănești, Spitalul Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian” din Rădăuți, Direcția de Sănătate Publică Covasna, Direcția de Sănătate Publică Alba și Primăria Orașului Siret.

În orașul Siret, compania a pus la dispoziția autorităților locale facilități de cazare pentru personalul medical, pe perioada stării de urgență, iar în județul Alba a donat două aparate de prelucrare a testelor de diagnosticare pentru laboratorul Direcției de Sănătate Publică.

András-Nagy Róbert, managerul Spitalului Județean De Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe explică: „Laboratorul de biologie moleculară ajută la diagnosticarea mai rapidă cu COVID-19, iar prin instalarea acestei linii aducem testările mai aproape de Sfântu Gheorghe. Dacă până acum, după recoltarea probelor trebuia să așteptăm rezultatul testului până la câteva zile, cu ajutorul acestui aparat rezultatul vine în două – maxim patru ore, cu o probabilitate de 100%.

Managerul a adăugat că echipamentul poate fi folosit și la diagnosticarea altor afecțiuni medicale, nu doar în cazul COVID-19 și că, odată cu ieșirea din criza actuală, va fi de folos mai multor specializări medicale din spital. 

Spitalul Municipal Sf. Doctori Cosma și Damian din Rădăuți, spital de resort în județul Suceava unde sunt redirecționate urgențele medicale, a primit  10.000 de mănuși latex, 1.000 de mănuși examinare nitril nepudrate, 2.000 de măști chirurgicale, 510 bețe antibiogramă NF, 250 combinezoane antichimice, dezinfectanți pentru suprafețe, 100 viziere, 450 ochelari de protecție, 1.500 halate pentru examinare, 3.000 de bonete și 3.500 de perechi de încălțăminte de unică folosință. 

De asemenea, compania a sprijinit autoritățile locale și a suportat costurile de transport pentru echipamente medicale aduse din Viena. Până în prezent, compania a alocat sponsorizărilor efectuate la Rădăuți suma de 104.000 de lei, dar sprijinul către unitatea spitalicească va continua și în viitorul apropiat.

La Siret, autoritățile locale desfășoară – prin Direcția de Asistență Socială – activități de ajutorare a persoanelor izolate la domiciliu, persoane cu dizabilități și persoane în vârstă, cărora le oferă alimente și medicamente. Fabrica de panouri HS Timber Productions Siret a sponsorizat cu 14.500 de lei aceste activități destinate celor mai vulnerabili membri ai comunității și, în același timp, a pus la dispoziția autorităților locale din Siret două case pe care le deține. Acestea vor fi folosite în caz de necesitate pentru găzduirea cadrelor medicale, pe perioada stării de urgență. 

Fabrica de cherestea HS Timber Productions din Sebeș a donat Direcției de Sănătate Publică Alba aparatură de specialitate necesară în diagnosticarea cazurilor de COVID-19 în laboratorul DSP Alba, în valoare de peste 24.700 lei.

Fabrica HS Timber Productions din Reci a oferit până la acest moment peste 1.000 de materiale sanitare de protecție (mănuși, combinezoane, măști și ochelari), în sprijinul Direcției de Sănătate Publică Covasna. În funcție de necesarul de materiale sanitare, cuantumul donațiilor se va mări. 

Suntem întotdeauna alături de comunitățile în care activăm. Prin urmare, este absolut normal să căutăm soluții împreună și să oferim sprijin în lupta împotriva răspândirii COVID-19, o situație excepțională în care ne aflăm cu toții,” a spus Dan Bănacu, director general al HS Timber Productions România. „Prin inițiativa noastră «Împreună!», contribuim direct și sprijinim activitățile organizațiilor locale în lupta împotriva răspândirii COVID-19. În vremuri ca cele pe care le trăim, este nevoie de coeziune mai mult ca niciodată, de aceea contribuim direct acolo unde este nevoie.” 

Sprijinul acordat de HS Timber Group, în contextul crizei generate de pandemia COVID-19 va continua în toate comunitățile locale. Inițiativa se înscrie în linia de responsabilitate socială a companiei ce are în vedere sprijinirea proiectelor din domeniul social, al educației, sănătății și al mediului, în special în comunitățile în care Grupul este prezent prin unități de producție.

 

DailyBusiness
Litoralul pentru toţi 2025. Ce prețuri sunt la cazări și care sunt stațiunile în care pot pleca românii
Spynews
În ciuda imaginilor fierbinți cu ei doi, Bogdan Mocanu se dezice de Iasmina: „Eu sunt un băiat serios”
Bzi.ro
Dezvăluiri emoționante făcute de Andra Măruță: ”M-a luat panica, i-am transmis că sunt însărcinată!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2025, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Președinte de secție de votare, ridicat de poliție pentru racolare de minori
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut marele anunț chiar în ziua alegerilor. Decizia luată de fostul candidat: Sunt aici pentru a recunoaște
Playtech.ro
Amendă de 700 de euro pentru turiști, într-o destinație preferată de români. Reguli vestimentare stricte
DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Adevarul
Cum a evoluat apetența românilor pentru vot în 35 ani de democrație. În 2025, cel mai mare număr de secții în diaspora
wowbiz.ro
Măriuca, fetița luată în plasament de Luminița Anghel, ar fi devenit mamă la 17 ani! David Pușcaș a rămas șocat când a aflat: „Eu nu pot să cred! Ultima dată când am văzut-o era un copil”
Spynews
Andreea Bălan a răbufnit după discursul lui Claudiu Bleonț la adresa fiicei lui de la Premiile Gopo: „Vă dați seama ce face în privat cu familia sa”
Spynews
Imagini rare cu Laura Cosoi și Adela Popescu. Cum arătau cele două în urmă cu 15 ani / FOTO
Evz.ro
Greșeala care te lasă fără bani de vacanță. Se întâmplă la aeroport
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
kanald.ro
Un iubit primar din Timiș a murit! Ce spun oamenii despre el: „Un om cu un suflet enorm”
Cancan.ro
Zamfirița din Brașov s-a mutat în Italia și, într-o zi, s-a trezit cu Papa Francisc la ușă. Ce i-a cerut și câți bani i-a dat suveranul pontif
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a pus taxă suplimentară. Vei plăti pentru fiecare kilogram în plus. În aceste locuri nu poți achita online
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
stirilekanald.ro
George Simion aruncă bomba: Am votat cu Călin Georgescu!
Meteorologii anunță o lună Mai cum nu a mai fost de mult în România
MediaFlux
Rolul și atribuțiile președintelui României. Ce ne arată Constituția României
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul din România unde se trăiește cel mai bine. Este peste Cluj-Napoca sau Brașov și oferă toate condițiile