Egiptul trage sforile pentru pace: Un armistiţiu între Hamas şi Israel nu este exclus

Preşedintele egiptean, Mohamed Morsi, a declarat sâmbătă că guvernul său este în contact cu Israelul şi cu palestinienii şi că un armistiţiu ar putea fi încheiat rapid în conflictul din Gaza.
Romania TV
18 nov. 2012, 09:43
Egiptul trage sforile pentru pace: Un armistiţiu între Hamas şi Israel nu este exclus

„Există încă câteva indicii cu privire la posibilitatea unei încetări a focului„, a declarat preşedintele egiptean în cadrul unei conferinţe de presă cu premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, adăugând totuşi că nu există încă „garanţii”.

După lansarea, miercuri, a operaţiunii militare israeliene „Pilonii apărării” împotriva grupurilor armate palestiniene din Fâşia Gaza, 48 de persoane – 45 de palestinieni şi trei israelieni – au murit şi alte câteva sute au fost rănite.

Un înalt responsabil al Hamas a declarat sub anonimat în cursul după-amiezii că mişcarea sa nu va accepta un armistiţiu fără garanţii şi Egiptul nu le poate oferi aceste garanţii.

„Prin intermediul Egiptului am ajuns la un acord cu privire la un armistiţiu (luni) care a fost întrerupt în 48 de ore„, a amintit acesta.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT