Elena Udrea află într-o săptămână dacă va fi eliberată. Sentinţa finală în Gala Bute mai aşteaptă

Fostul ministru al Turismului cere, prin această cale extraordinară de atac, eliberarea în dosarul „Galea Bute” în care a fost condamnată la 6 ani de închisoare.
Filip Stan
22 iun. 2022, 15:40
Elena Udrea află într-o săptămână dacă va fi eliberată. Sentinţa finală în Gala Bute mai aşteaptă

UPDATE: Elena Udrea află pe 29 iunie dacă îi va fi suspendată pedeapsa de 6 ani de închisoare pe care o execută la penitenciarul Târgșor, după ce instanța a amânat pronunțarea astăzi. Fostul ministru le-a cerut magistraților de la Instanța Supremă eliberarea până când se va judeca ultima cale extraordinară de atac pe care o mai are la dispoziție.

Completul de cinci judecători al ICCJ care soluționează recursul în casație al Elenei Udrea și al fostului șef al FRB, Rudel Obreja, împotriva deciziei definitive din mega-dosarul de corupție Gala Bute, a amânat timp de o săptămână pronunțarea în cazul cererilor fostului demnitar de eliberare temporară din penitenciar și de sesizarea a CCR și CJUE.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru miercuri pronunţarea în cazul recursului în casaţie introdus de Elena Udrea.

Fostul ministru al Turismului cere, prin această cale extraordinară de atac, eliberarea în dosarul „Galea Bute” în care a fost condamnată la 6 ani de închisoare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a judecat pe fond, luni, recursul în casaţie introdus de fostul ministru Elena Udrea, condamnată în dosarul „Gala Bute”, la 6 ani de închisoare.

Elena Udrea mai face o încercare de a scăpa de condamnarea în dosarul Gala Bute. Decizia se anunţă pe 22 iunie

Elena Udrea a ajuns joi, 16 iunie, în România, la câteva zile după ce autorităţile bulgare au decis extrădarea sa. Elena Udrea s-a aflat în custoria autorităţilor bulgare, după ce fostul ministru a fost prins în 7 aprilie, la graniţa dintre Bulgaria şi Grecia. Udrea a plecat din România în ziua când a fost condamnată în dosarul „Gala Bute”.

Fostul ministru se află în prezent în Penitenciarul Târgşor.

Elena Udrea, mesaj din închisoare: Cine se teme de rejudecarea Galei Bute?

Elena Udrea, care a ajuns în închisoarea de la Târgşor a postat un mesaj, cu o zi înainte de recursul în dosarul său, cu titlul: Cine se teme de rejudecarea Galei Bute?. Ea spune că, dacă dosarul Gala Bute este rejudecat de către judecători independenţi, singura soluţie posibilă este achitarea ei. Udrea mai acuză faptul că cineva care nu mai poate da ordine judecătorilor astăzi aşa cum o făcea în trecut, pentru că azi nu mai există „sistemul paralel de justiţie”, a pus la cale un plan bine ticluit prin care a manipulat judecători şi i-a determinat prin intoxicări să se răzgândească în dimineaţa zilei de 7 aprilie şi să îi respingă contestaţia în anulare.

Elena Udrea, vizitată de iubit la închisoare. Alexandrov: „Momentan este ok, rezistă. Are încredere că totuşi se poate corecta la recurs condamnarea ei”. De ce nu-şi poate vedea fetiţa
”Cine se teme de rejudecarea Galei Bute? Am citit motivarea halucinantei Decizii a ICCJ prin care DOAR MIE, dintre toate cazurile similare, mi s-a respins dreptul a fi rejudecată legal în dosarul Gala Bute, şi sunt uluită de argumentele pe care cei 4 judecători le aduc pentru respingerea contestaţiei mele în anulare. Dacă această motivare ar fi fost făcută de judecători de la cea mai mică judecătorie din ţară, poate cineva le găsea o scuză. Dar ea este asumată de judecători de la cea mai înaltă instanţă din România, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi, chiar de către nişte judecători pe care eu îi consider dintre cei profesionişti!”, scrie Udrea pe Facebook.

Elena Udrea precizează că ”este vorba despre dosarul în care singurele probe în acuzarea sa sunt declaraţiile celor 3 denunţători, care au rămas liberi ca urmare a acestor declaraţii mincinoase!”

”Asta nu a contat pentru judecătorii „sistemului paralel”, Florentina Dragomir sau Ionuţ Matei, care, puşi cu mâna în completele care m-au judecat, au executat ordinul de condamnare a mea, împotriva oricăror evidenţe din dosar. Eu am avut curajul să vin în România acum 3 ani de bunăvoie, să mă supun rejudecării dosarului Gala Bute, crezând că justiţia a devenit corectă şi independentă după Decizia nr. 685/2018 a CCR şi că voi avea parte de lege şi dreptate de data asta! Abuzul făcut acum împotriva mea este mai mare chiar decât ceea ce au făcut Florentina Dragomir şi Ionuţ Matei, care măcar s-au prefăcut că mă judecă 3 ani” Acum mi se spune clar „ţie nu vrem să îţi aplicăm legea, în cazul tău nu vrem să respectăm nici legea, nici decizia CCR, nici cea a CJUE, nu vrem să respectăm nimic”, scrie Udrea.

Ea afirmă că ”cineva care nu mai poate da ordine judecătorilor astăzi aşa cum o făcea în trecut, pentru că azi nu mai există „sistemul paralel de justiţie”, a pus la cale un plan bine ticluit prin care a manipulat judecători şi i-a determinat prin intoxicări să se răzgândească în dimineaţa zilei de 7 aprilie şi să îi respingă contestaţia în anulare, şi anume ”cineva care este disperat să nu se rejudece Gala Bute pentru ca eu să rămân condamnată ilegal!”

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Universitatea Craiova o devansează pe FCSB și devine cea mai valoroasă echipă din SuperLiga. Cine este cel mai scump fotbalist din lot
Capital.ro
Noua lege a pensiilor schimbă regulile. Cine beneficiază de reducerea vârstei de pensionare. Se scad până la 3 ani și 6 luni
Playtech.ro
Ce înseamnă manipularea ROBOR și de ce au fost amendate 10 bănci din România. Explicații pe înțelesul tuturor
Adevarul
Zelenski și-a schimbat aeroportul de plecare pentru vizitele externe. Liderul ucrainean a utilizat pentru prima dată aeroportul din Chișinău nu pe cel din Polonia
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Cine este membrul Generației de Aur care ”e extrem de cerebral și are un caracter foarte frumos”
MediaFlux
Planul președintelui Nicușor Dan în cazul în care Guvernul Tomac nu e învestit! S-a aflat acum!
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți