Elena Udrea: Traian Băsescu vine în vizită în zilele următoare

Elena Udrea a declarat, pentru România TV, că aşteaptă vizita fostului preşedinte Traian Băsescu în zilele următoare. Elena Udrea a părăsit joi penitenciarul Târgşor, în prezent fiind în arest la domiciliu în dosarul "Gala Bute".
Romania TV
09 mai 2015, 14:24
Elena Udrea: Traian Băsescu vine în vizită în zilele următoare

Elena Udrea a fost eliberată, joi, din închisoare. Fostul ministru a declarat, la poarta Penintenciarului de la Târgşor, că îi mulţumeşte fostului preşedinte Traian Băsescu pentru susţinerea pe care i-a acordat-o pe perioada cât a stat în arestul preventiv.

Elena Udrea a fost încarcerată la Penitenciarul de Femei Târgșor, după ce a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul „Gala Bute”, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În dosar au mai fost deferiți justiției și fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naționale de Investiții, Dragoș Marius Botoroagă, administratorul unei firme.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, și anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia și Breazu, au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul pe care inculpata îl conducea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cum a fugit Nadia Comăneci din România lui Ceaușescu! Drumul periculos spre libertate, cu doar câteva săptămâni înainte de Revoluție
Capital.ro
România, sub cod portocaliu și cod galben de ploi torențiale și vijelii de până la 140 km/h. Când începe vremea extremă
Playtech.ro
Termopanele au sau nu „mod de iarnă”? Adevărul despre trucul care promite să păstreze căldura în casă
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Bombă! Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România