Elevii care fac pregătire pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, supravegheaţi de un cadru medical. Anunţul ministrului Educaţiei

Monica Anisie, ministrul Educaţiei, a anunţat, marţi, că în fiecare unitate de învăţământ, un cadru medical va supraveghea participarea elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a atât la cursurile de pregătire, cât şi la examenele naţionale - Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul.
Romania TV
19 mai 2020, 18:49
Elevii care fac pregătire pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, supravegheaţi de un cadru medical. Anunţul ministrului Educaţiei

„Deja am emis un ordin de ministru comun cu Ministerul Sănătăţii care va fi publicat astăzi în Monitorul Oficial – pentru că s-a schimbat starea de urgenţă în stare de alertă, avem o lege nouă – (…) şi acolo sunt prevăzute toate măsurile prevenire şi de combatere a îmbolnăvirilor. Avem acolo prevăzut în mod clar care sunt responsabilităţile Ministerului Educaţiei, inspectoratelor şcolare, unităţilor de învăţământ şi direcţiilor de sănătate publică. Am discutat cu domnul ministru al Sănătăţii şi în fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical care va supraveghea tot acest proces de revenire la cursurile de pregătire, dar şi procesul de examene naţionale”, a declarat Monica Anisie, la TVR1, conform Agerpres.

Ministrul Educaţiei a explicat că participarea elevilor din clasele terminale la cursurile de pregătire pentru examene este opţională.

„Vom redeschide şcolile prin aceste cursuri de pregătire pentru elevii din clasele de a VIII-a şi a XII-a tocmai pentru că aceştia au nevoie în această perioadă de o revenire şi o reîntâlnire cu profesorii. (…) Revenirea la aceste cursuri este una opţională. Cred că trebuie elevul să se reobişnuiască cu spaţiul şcolii, dar să fie şi susţinut emoţional de profesori. (…) Odată cu revenirea la şcoală vom lua şi măsurile de siguranţă pentru că de aici am pornit de fapt, de la temerile pe care le au elevii sau părinţii. Această revenire este una opţională şi părintele este cel care evaluează starea de sănătate a copilului, dar şi ceea ce se află în familie, membrii familiei care ar putea fi în grupa de risc”, a arătat Monica Anisie.

Când apare metodologia pentru admiterea la liceu

Ministrul Educaţiei a precizat că în curând va apărea metodologia pentru admiterea la liceu, inclusiv pentru liceele vocaţionale.

„Propunerile sunt multiple. Spre final s-a decis să existe în mare parte probe pe bază de portofoliu, depinde însă de fiecare tip vocaţional”, a spus Anisie.

De asemenea, Monica Anisie a menţionat că pentru la toamnă va exista un „plan de intervenţie”, în contextul în care epidemiologii susţin că ar putea exista un al doilea val al pandemiei.

„Am discutat în Ministerul Educaţiei cu specialiştii şi vom avea un plan de intervenţie atât la nivelul elevilor prin asigurarea cu dispozitive în aşa fel încât să aibă acces la învăţarea online, dar şi la nivelul profesorilor. Vom realiza formarea cadrelor didactice pentru a putea să predea în formatul acesta online. Nu toată lumea a fost pregătită pentru acest lucru în această perioadă, însă le mulţumesc tuturor pentru eforturile pe care le-au făcut pentru că şi-au dat seama cât de important să fie alături de elevi. (…) Pe lângă această formare a profesorilor venim şi cu o intervenţie atât pentru profesori cât şi pentru elevi – vom realiza ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină în parte în aşa fel încât să-i ajutăm şi pe elevi şi pe profesori pentru a recupera tot ceea ce în această perioadă a semestrului al II-lea să spunem că nu s-a putut preda aşa cum şi-ar fi dorit fiecare dintre noi. Ne-am dori să continuăm proiectul în parteneriat cu Televiziunea Română, să-l extindem, şi în felul acesta să venim în sprijinul tuturor elevilor nu numai al elevilor de clasa a VIII-a sau a XII-a cum am avut acum aceste cursuri de pregătire pentru examenele naţionale”, a explicat ministrul Educaţiei.

Monica Anisie, despre închiderea şcolilor

Ea a arătat că închiderea şcolilor în această perioadă a fost o decizie dificilă, dar necesară.

„Vedem că România nu are un număr atât de mare de îmbolnăviri poate şi pentru că Guvernul a luat măsuri bune, la timp, în aşa fel încât să nu existe riscuri foarte mari”, a mai spus Monica Anisie.

BACALAUREAT 2020. Calendarul propus de Ministerul Educaţiei. Când ar putea avea loc înscrierile

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Primele tensiuni la Universitatea Craiova! Conducerea îl acuză pe Coelho: „Să răspundă el! Avem bulevarde în apărare”
Capital.ro
A ieșit la pensie la 57 de ani și primește 6.006 lei. Ce arată decizia de pensionare
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
A sunat la 112 să-şi reclame vecinii că nu-l lasă să ia apă din fântâna lor. Cât l-a costat apelul pe un argeşean
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat