Elevii „contestă ferm” obligativitatea uniformelor şcolare: „Nu atrage după sine şi creşterea calităţii actului educaţional”

Elevii reacționează la proiectul de lege înregistrat săptămâna trecută la Senat care prevede introducerea obligativității purtării uniformelor școlare.
Romania TV
01 iun. 2020, 14:58
Elevii

Consiliul Național al Elevilor contestă ferm această propunere” și atrage atenția că “este esențial să nu pierdem din vedere impactul bugetar pe care această măsură îl va avea. Având în vedere faptul că, la momentul de față, în sistemul de învățământ din România sunt înmatriculați aproximativ 2,8 milioane de elevi. Asigurarea unui bon valoric de 350 lei pentru fiecare dintre acești elevi ar genera un impact bugetar nesustenabil”.

Având în vedere faptul că, la momentul de față, există aproximativ nouă sute de mii de elevi care nu au acces la internet, considerăm că există măsuri prioritare pentru asigurarea accesului la educație al tuturor elevilor”, se arată într-un comunicat al Consiliului Național al Elevilor.

Citeşte şi: Ecaterina Andronescu recomandă uniforme şcolare, ca element de asigurare a securităţii

Proiectul de lege a fost inițiat de senatorul PMP Cătălin Lucian Iliescu, a fost înregistrat la Senat pe 26 mai 2020 și prevede următoarele:

Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor, cu privire la obligativitatea uniformelor școlare:

CNE reacționează cu privire la introducerea obligativității purtării uniformelor școlare

Cu câteva zile în urmă, a fost înregistrată o inițiativă legislativă la Senatul României, privind modificarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011, în sensul introducerii obligativității purtării uniformei școlare pentru elevii din România. Proiectul de lege prevede acordarea, de către autorități, a unor bonuri valorice în valoare de 350 de lei, pentru achiziționarea acestor uniforme.

Consiliul Național al Elevilor contestă ferm această propunere, din următoarele motive:

  1. Așa cum am reliefat și în anul 2018, atunci când a fost modificat Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din România (ROFUIP), instituirea obligativității purtării uniformei în rândul elevilor nu atrage după sine și creșterea calității actului educațional.
  2. În aceeași notă, uniforma școlară nu poate spori securitatea în școală, în lipsa unor alte măsuri de siguranță (servicii de pază, servicii de monitorizare audio-video etc.).
  3. Este esențial să nu pierdem din vedere impactul bugetar pe care această măsură îl va avea. Având în vedere faptul că, la momentul de față, în sistemul de învățământ din România sunt înmatriculați aproximativ 2,8 milioane de elevi. Asigurarea unui bon valoric de 350 lei pentru fiecare dintre acești elevi ar genera un impact bugetar nesustenabil. Având în vedere faptul că, la momentul de față, există aproximativ nouă sute de mii de elevi care nu au acces la internet, considerăm că există măsuri prioritare pentru asigurarea accesului la educație al tuturor elevilor.

În concluzie, argumentele prezentate în expunerea de motive a inițiativei legislative nr. B288/2020 nu sunt racordate la contextul actual din sistemul educațional din România și la nevoile reale pe care elevii le au.

În asemenea contexte de criză, ne dăm seama că problema echității în sistemul de învățământ nu poate fi rezolvată prin uniforme școlare, ci prin acțiuni de impact și servicii sociale calitative. Cei 350 de lei pot fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente pentru accesarea școlii online, motiv pentru care solicităm retragerea acestei inițiative legislative lipsite de fundament.”, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor”.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Lovitură dură pentru FCSB și Rapid la tragerea la sorți a țintarului SuperLigii. Anunț oficial al LPF
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Prognoza meteo pentru iulie 2026 aduce surprize. Cum va fi vremea în luna lui Cuptor
Adevarul
Moscova, transformată în „fortăreață”. Cum își protejează Kremlinul elita cu sisteme S-500 și Pantsir
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Prunea s-a întâlnit cu Budescu la mare și a fost năucit: ”Abia vorbea”
MediaFlux
EXCLUSIV VIDEO Scandal în Sectorul 1 privind salubrizarea: Angajați Romprest, blocați într-un autobuz și presați să semneze cu Blue Planet, noul operator
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?