Elevii nu vor scăpa de masca de protecţie nici anul acesta. Anunțul ministrului Sănătății

Vine o veste proastă pentru elevi. Şcolarii nu vor scăpa de masca de protecţie nici în această toamnă.
Alina Costache
22 iul. 2021, 17:51
Elevii nu vor scăpa de masca de protecţie nici anul acesta. Anunțul ministrului Sănătății

Elevii nu vor scăpa de masca de protecţie nici anul acesta. Ministrul Sănătăţii spune că se fac toate demersurile pentru posibilitatea ca elevii să înveţe faţă în faţă, însă măsurile de protecţie vor rămâne în vigoare. Ioana Mihăilă cere însă cadrelor didactice să se vaccineze cât mai repede.

Elevii nu vor scăpa de masca de protecţie nici anul acesta. Anunțul ministrului Sănătății

Potrivit ministrului Sănătăţii, masca de protecție rămâne obligatorie pentru elevi care vor reveni din toamnă la cursuri. De asemenea, Ioana Mihăilă le-a transmis cadrelor didactice ar fi bine să se vaccineze „pentru protecţia lor”.

„E important să continuăm să aplicăm acele măsuri care s-au dovedit eficiente, cum este purtatul măştii în spaţiile închise, cum este ventilaţia permanentă şi igiena mâinilor. În acest sens, am solicitat Institutului Naţional de Sănătate Publică un punct de vedere care va fi transmis Ministerului Educaţiei, referitor la ce măsuri ar trebui a fi luate din toamnă pentru a diminua cât mai mult riscul acesta de propagare a infecţiei în şcoli”, a declarat Mihăilă.

Aceasta a precizat că în acest moment, pentru elevii nevaccinaţi nu s-au eleborat alte măsuri, decât cele generale legate de purtatul măştii şi de măsura de igienă.

Numărul cazurilor noi de coronavirus este când în creştere, când în scădere în România, iar autorităţile sanitare avertizează că România nu va evita valul patru al pandemiei. Până astăzi, 22 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.953 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.047.000 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 78 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 34.264 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 21.07.2021 (10:00) – 22.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP 4 decese (3 bărbați și 1 femeie), al unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Bihor, Botoșani, Cluj și Iași. Dintre cele 4 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 253. Dintre acestea, 33 sunt internate la ATI.

Citeşte şi: Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat proiectul burselor pentru elevi, cu amendamentele PSD şi PNL care măresc sumele propuse iniţial
 

 

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Neluțu Varga, prima reacție după plecarea lui Daniel Pancu de la CFR Cluj. „Nu e nicio pierdere. Om fără caracter!”. Cine vine în locul lui. Exclusiv
Capital.ro
Limite la banii cash în diaspora. Plățile pe care românii din Italia le pot face doar cu cardul. În Spania, e de 5 ori mai strict
Playtech.ro
Pensionarii români care trăiesc în străinătate pot pierde asigurarea medicală din România. Ce trebuie să facă în termen de 15 zile
Adevarul
SURSE Leafa lui Nicușor Dan crește cu peste 1.000 de euro. Cât vor încasa premierul, miniștrii și parlamentarii
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Radu Banciu a spus unde ar fi jucat Cristiano Ronaldo dacă se năștea în România: ”Răspunsul e simplu”
MediaFlux
Horoscop 23 mai. Zodiile care trebuie să nu ia deloc decizii sâmbătă. Urmează o zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi