Elodia îi bântuie visele mamei sale: „M-am dus cu dânsa și m-a lăsat într-un parc după care a dispărut. Şi atunci m-am trezit. Ma gândesc că acolo era Raiul”

Avocata Elodia Ghinescu îi apare și acum în vise mamei sale, la 15 ani de la dispariția subită a sa. Contactată de Click!, femeia a povestit că este măcinată de durere, mai ales că își visează des fata.
Alina Costache
08 dec. 2022, 14:23
Elodia îi bântuie visele mamei sale:

Emilia Ghinescu stă numai cu gândul la dispariția fiicei sale, Elodia. Atunci când îi apare în vis este ca o bucurie pentru femeie. „Nu o visez chiar tot timpul, dar o visez. Ultima data îmi amintesc ca am visat-o și eram împreună și mi-a zis să mergem la București. M-am dus cu dânsa și m-a lăsat într-un parc după care a dispărut. S-a întors noaptea la mine și din cauza întunericului nu o mai vedeam. Îi auzeam doar vocea când s-a întors. Țin minte că mi-a spus să vin cu ea pe o alee unde s-a deschis dintr-o dată o poartă care era plină de pomi. Am încercat sa iau un măr din copac însă eu nu am ajuns.  Ea da. Și atunci m-am trezit. Ma gândesc că acolo era Raiul”, a declarat Emilia Ghinescu.

În urma unei analize făcute de către organele abilitate ale legii s-a ajuns la concluzia că fostul soț al Elodiei, Cristian Cioacă, este principalul suspect în ceea ce privește dispariția fără urmă a avocatei Elodia Ghinescu.

Cristian Cioacă, decizie de ultim moment. Fostul soţ al Elodiei Ghinescu a recunoscut în faţa instanţei
Inițial magistrații au decis ca fostul polițist să săvârșească o pedeapsă în închisoare de 22 de ani de închisoare, după care reprezentanții instanței au analizat cazul și au hotărât că Cioacă trebuie să stea după gratii doar 15 ani și opt luni.

„Nu mă mai interesează de el (n.r – Cristian Cioacă)! Nu m-am resemnat cu situația că fiica mea nu mai este lângă mine. Pentru mine acest om este o nulitate. Este un criminal. Am rămas șocată când i s-a schimbat sentința criminalului. La începutul procesului i-au fost dați aproape 23 de ani de închisoare și acum are cu totul altceva. Am înțeles că o judecătoare de acolo i-a fost colegă de clasă în perioada de studii I – VIII și i-a schimbat încadrarea.”, a mai spus Emilia Ghinescu, pentru Click!

Elodia Ghinescu are mormântul său
Mama avocatei dispărute ne-a mai mărturisit că fiica sa are locul său de veci. Ba mai mult, ea are grijă ca sufletul avocatei dispărute să aibă liniște acolo unde este.

„Fiica mea are mormântul ei. Când a murit soțul meu, în urmă cu aproximativ 11 ani, i-am pus niște hăinuțe acolo. I-am făcut și slujbă de înmormântare, i-am pus și o fotografie la cruce, îi fac și toate parastasele să îi fie bine pe lumea cealaltă”, a conchis pentru Click! Emilia Ghinescu.

 


Elodia Ghinescu, avocata din Brașov care a fost căsătorită cu Cioacă, a dispărut în noaptea de 29 august 2007. Dispariția sa a fost înregistrată de către Poliție abia pe 6 septembrie, după ce soțul său, Cristian Cioacă, a ales să anunțe organele de lege. Cazul avocatei dispărute a ținut prima pagină a ziarelor, dar și a emisiunilor de televiziune în acea perioadă.

Cristian Cioacă şi-a dat în judecată fiul pe care îl are cu Elodia Ghinescu
Trupul avocatei a fost căutat atunci peste tot: în râpe, în păduri, cu câini, elicoptere, clarvăzători şi detectivi particulari, însă nu a fost de găsit. În urma unor probe de sânge găsite în apartamentul în care avocata locuia cu Cioacă, Elodia Ghinescu a fost declarată moartă, iar în 2013, Cioacă a fost condamnat la închisoare 22 de ani pentru uciderea soției, după care magistrații au decis, în 2014, să stea după gratii, 15 ani și opt luni.

Mama Elodiei, declarații dure la adresa lui Cristian Cioacă: „Nu am să îl iert niciodată!”

Au trecut 15 ani de la dispariția avocatei, Elodia Ghinescu. Cazul a devenit unul legendar, fiind cunoscut de întreaga țară. În urma unei anchete riguroase, făcută de oamenii legii, s-a stabilit că soțul Elodiei, Cristian Cioacă a ucis-o și i-ar fi ciopârțit cadavrul, pentru a scăpa de probe. Fostul polițist a fost condamnat la închisoare, dar, la începutul lunii septembrie, s-a aflat că acesta a primit o permisie de 24 de ore, pentru a merge acasă.  „Unui criminal, instanța trebuia să îi dea pedeapsă pe viață, nu așa cum are Cioacă. Zeci de criminali au recunoscut, până la urmă, ce au făcut ei, în fața judecătorilor. El nu! Omori omul și te joci de-a închisoarea? Nu am să îl iert niciodată nici pe el, dar nici familia. Mama lui l-a îndemnat să facă acest lucru, să o bată și să o omoare! Este cel mai mare criminal. Familia lui este formată doar din criminali. Bunicul din partea tatălui și-a spânzurat soția. Este din neam criminal! El nu era prost, la învățătură, dar nu era normal la cap. Omul era schizofrenic! Mama lui Cristian Cioană nu a venit niciodată la proces. De ce s-a ascuns, a fugit de realitate? Copilul o să aibă necaz din cauza tatălui său toată viață lui”, a declarat pentru Click!.ro Emilia Ghinescu, mama Elodiei.

Cadavrul Elodiei nu a fost descoperit
Avocata Elodia Ghinescu a dispărut în luna august a anului 2007, iar cazul a fost foarte mediatizat la vremea respectivă. Nici până în acest moment, 15 ani mai târziu, cadavrul nu a fost descoperit. Autoritățile care au condus investigația au găsit îndeajuns de multe dovezi pentru a-l condamna pe soțul Elodiei, polițistul Cristian Cioacă, la 15 ani de închisoare cu executare pentru uciderea partenerei sale.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Anunț oficial despre viitorul lui Cristi Chivu: „În câteva zile va semna contractul până în 2028! Ne-am înțeles!”
Capital.ro
Obligație la bloc. Proprietarii iau decizia finală. Se face Adunare Generală pentru aceste lucrări
Playtech.ro
Poate un avion să aterizeze în siguranță dacă are o defecțiune la trenul de aterizare?
Adevarul
„S-a poziționat într-o antiteză clară față de Germania”. Anunțul lui Siegfried Mureșan despre decizia României în controversa momentului
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Valentina Pelinel, în pericol? Cristi Borcea, mărturii fără perdea: ”Le-am înșelat și le-am lăsat. Eu sunt cel mai important”
MediaFlux
Diana Șoșoacă, dialog incredibil cu Putin. Mesajul președintelui Rusiei pentru români VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți