Elon Musk anunţă că oamenii vor controla computerele direct din creier

Miliardarul Elon Musk a dezvăluit planul de preluarea a controlului computerelor direct din creier, scopul proiectului dezvoltat prin intermediul companiei NeuraLink fiind acela de a permite persoanelor paralizate să controleze computere.
Filip Stan
18 iul. 2019, 19:38
Elon Musk anunţă că oamenii vor controla computerele direct din creier

NeuraLink, compania înființată de Elon Musk pentru a studia modurile în care creierul uman poate fi conectat la o interfață de calculator a înaintat documentația pentru a obține permisiunea autorităților americane de a începe să testeze aparatura sa pe oameni. Sistemul a fost deja testat maimuțe care au reușit să controleze computerul folosind exclusiv undele cerebrale, spune Musk.

Compania susține că intenționează să se concentreze asupra pacienților care suferă de probleme neurologice grave. În ultimă instanță, Musk are în vedere viitorul unei ”gândiri supraumane”.

Dispozitivul propus de compania lui Musk constă într-o sondă minuscul cu peste 3.000 de electrozi atașați unor fire mai subțiri decât un fir de păr. Aparatul ar putea monitoriza activitatea a peste 1.000 de neuroni. „Nu e ca și cum am avea dintr-o dată acest șnur neuronal care va deturna creierele oamenilor”, a explicat Musk, ”va dura mult timp”. În același timp, miliardarul a recunoscut că proiectul poate ajunge să permită „simbioza cu inteligența artificială”.Conectarea creierul uman cu o interfață electronică ar permite crearea unui nou nivel de ”superinteligență” a adăugat Musk, potrivit stiripesurse.ro.

Elon Musk este fondatorul companiei producătoare de maşini electrice Tesla şi numele din spatele companiei SpaceX, jucător important în transportul spaţial privat. S-a născut în Pretoria, Africa de Sud, în 1971, şi s-a mutat în Canada la vârsta de 17 ani, iar, în 1992, s-a transferat la Universitatea din Pensylvania, unde a obţinut diplome în economie şi fizică.

El a fondat, alături de fratele său, Zip2, o companie de software care a dezvoltat un ghid online pentru industria de tipărire a ziarelor. În 1999, a înfiinţat X.com, un serviciu de plăţi online şi prin e-mail, care, un an mai târziu, a fuzionat cu compania Cofinity, care deţinea marca PayPal.

În anul 2002, Musk a obţinut cetăţenia americană, iar, ulterior, a fondat SpaceX, companie specializată în construcţia de vehicule spaţiale, şi Tesla Motors, informează stiripesurse.ro.

În 2010, Elon Musk a apărut pe lista Time a celor mai influenţi oameni din lume. A servit ca model pentru celebrul personaj de film Tony Stark, din franciza de mare succes „Iron Man” – Omul de oţel”.

În aprilie 2017, Tesla devenea cel mai valoros producător de maşini din SUA, iar averea lui Musk urca spre 15 miliarde de dolari.

În 2018, Musk a acceptat să demisioneze din funcţia de preşedinte al companiei Tesla şi să plătească o amendă de 20 de milioane de dolari în cadrul unui acord cu autorităţile de reglementare din domeniu. Decizia a venit după ce a publicat un mesaj pe Twitter, în care a anunţat, în glumă, că va lista la bursă compania şi o va trece sub control privat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Furtună în familia Șucu, declanșată de Daniel Pancu! Ce s-a întâmplat între Andrei și mama sa. Exclusiv
Capital.ro
Pensiile celor cu grupe de muncă au scăzut după recalculare. Sorin Nemeș: Noua lege a pensiilor a comis o eroare fundamentală
Playtech.ro
Ai procură pe contul bancar al unui părinte. Ce se întâmplă cu banii după deces și cine îi poate retrage
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT