Emil Boc e împotriva modelului suedez de combatere a pandemiei. „Suedia are 5.933 de decese. Nu consider că este un model”

Emil Boc, primarul Clujului, a declarat, miercuri, la România TV că nu este de acord cu măsurile adoptate în Suedia, pe care "toată lumea o evocă drept un model de bună practică", deoarece au fost raportate aproape 6.000 de decese din cauza COVID-19 în această ţară care are o populaţie de două ori mai mică decât cea a României. De asemenea, fostul premier compară criza sanitară generată de noul coronavirus un război, iar respectarea regulilor sanitare "înseamnă un act patriotism".
Romania TV
28 oct. 2020, 17:19
Emil Boc e împotriva modelului suedez de combatere a pandemiei.

În interviul acordat jurnalistei Lili Ruse, Emil Boc a declarat că nu vrea „sub nicio formă” să diminueze pericolul care-l reprezintă COVID-19.

„Avem peste 1,1 milioane de decese la nivel mondial. Lucrurile nu arată deloc bine nici in România şi nici în Europa.
La Cluj nu e nici mai bine, nici mai rău ca în restul ţării.

Faptul că astăzi se află într-un asemenea clasament este produsul faptului că la Cluj se testează de aproape patru ori mai mult decât în alte judeţe, ceea ce este bine. Pe această cale reuşim să izolăm cât mai repede cu putinţă persoanele infectate, dar apărem în aceste clasament de top, care nu reflectă realitatea naţională”, a declarat primarul Clujului, în direct la România TV.

Emil Boc a explicat că marţi, la Cluj au fost efectuate 2.688 de teste, fiind raportate 356 de pozitivări.

„Doljul a făcut 482 de teste, cu 162 de pozitivări. Dacă măsurăm în procente, rata de Dolj este de 33 la sută, la Cluj este de 13 la sută dacă ne raportăm la acea zi. La Galaţi – 476 de teste, 80 de pozitivări.

Toate aceste judeţe sunt peste Cluj ca procent de pozitivări. La noi este numărul mai mare de teste. Avem această capacitate datorită spitalelor, a mediului universitar şi a numărului mare de teste la cerere”, a precizat edilul Clujului

Emil Boc, despre criza COVID-19. „Se va putea ajunge la două milioane de decese până la sfârşitul anului”

Fostul premier e de părere că „fără suportul populaţiei nu vom reuşi”.

„E ca pe front, ca o cetate asediată. Medici astăzi apără cetatea cu ce pot. Acest inamic de şapte luni de zile este în confruntare directă cu noi.

Experţii au spus că la nivel mondial se va putea ajunge la două milioane de decese până la sfârşitul anului. A respecta regulile elementare înseamnă un act patriotism. Eşti un bun român dacă respecţi acest reguli fundamentale, oriunde te-ai afla”, a spus Emil Boc.

Boc desfiinţează cum Suedia combate pandemia. „Nu consider că este un model”

„Cred că Guvernul are sub control situaţia. România are 6.574 de decese.

Uitaţi-vă la o ţară care jumătate ca populaţie – Suedia, o ţară pe care toată lumea o evocă drept un model de bună practică, are 5.933 de decese. Nu consider că este un model de bună practică prin ceea ce au făcut suedezii”, a menţionat Emil Boc.

Ce măsuri a luat Emil Boc la Cluj împotriva coronavirusului

„Elefantul este în cameră. COVID-ul este în România. Bătălia este în spitale şi în afara spitalelor.

La Cluj am luat toate măsurile: învăţământul online, restaurantele au fost închise în exterior, purtatul măştii în exterior de către toată lumea. De asememea, Primăria pune la dispoziţie 524 de funcţionari care acordă audienţe video pe bază de programare, ca oamenii să nu mai vină la Primărie şi să poată rezvolva problema unui certificat de urbanism sau unui aviz printr-o simplă programare şi are discuţia video. Încercăm să diminuăm la maximum contactul.

Cum spunea Angela Merkel, dragi români, evitaţi toate lucrurile care nu sunt necesare. Faceţi doar ceea ce este strict necesar în această perioadă excepţională pe care o trăim după cel de-al Doilea Război Mondial”, a conchis fostul premier.

Noi declaraţii făcute de Klaus Iohannis cu privire la lockdown: „Deocamdată, situaţia nu ne duce cu gândul la o carantină”

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum a fost surprinsă Ivana Knoll, frumoasa fană a Croației, pe străzile din SUA, înainte de meciul țării sale cu Anglia de la Cupa Mondială
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru cărțile de identitate. Suma pe care o vor plăti românii după 29 august
Playtech.ro
Card sau cash? Metoda de plată care te face să cheltui mai mulţi bani în fiecare lună
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
Fotbalistul român i-a închis telefonul în nas lui Giovanni Becali: ”Vreau să îți schimb viața!”
MediaFlux
Schimbări majore la Bacalaureat din 2030! Decizia Ministerului Educației merge spre publicarea în Monitorul Oficial
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?