Emmanuel Macron vede o Europă în trei cercuri în următorii 10-15 ani

Emmanuel Macron, preşedintele francez, a indicat vineri la Lisabona că are în vedere o Europă construită în trei cercuri în următorii 10-15 ani, cu Franţa chemată să facă parte din ţările cele mai integrate, 'inima reactorului', informează AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
27 iul. 2018, 17:28
Emmanuel Macron vede o Europă în trei cercuri în următorii 10-15 ani

Întrebat despre viziunea sa asupra Europei în cursul unei ‘consultări cetăţeneşti’, alături de premierul portughez Antonio Costa, şeful statului francez a apreciat că arhitectura continentului (european) va evolua în următorii ani.

‘Văd un cerc larg care poate fi dincolo de cei 27, ceva între Uniunea Europeană şi actualul Consiliul al Europei’ , care va forma o ‘Europă largă, mai puţin integrată decât UE, dar foarte exigentă faţă de valorile sale’, a spus el. Acest cerc va conta ‘fie în cadrul său, fie prin acorduri strânse de asociere, pe Turcia şi Rusia’, întrucât ‘dacă vrem pace trebuie să stabilizăm aceste două puteri’, a apreciat liderul de la Palatul Elysee.

Cel de-al doilea cerc va fi ‘fără îndoială undeva între actuala Uniune Europeană şi zona euro’, potrivit lui Macron. Acesta va reprezenta o ‘piaţă unică puternică, cu o politică de suveranitate, comercială, de cercetare, inovare’ şi cu o ‘adevărată libertate de circulaţie în cadrul său’.

Al treilea cerc va fi ‘inima reactorului’, cu ‘o monedă comună, o piaţă a muncii mult mai integrată’ şi cu o ‘adevărată convergenţă socială’. Ţările din componenţa sa vor ‘merge mai departe de logica zonei euro’, a apreciat preşedintele francez, sugerând că şi-ar dori ca Franţa să facă parte din acest cerc.

În cursul dezbaterii, la care au participat circa 500 de persoane, între care numeroşi tineri, Emmanuel Macron a apreciat că ‘destinul Europei’ se va juca ‘în următorii cinci’: ‘fie reformăm în profunzime Europa, fie acceptăm status quo-ul şi dezintegrarea sa treptată’, a avertizat preşedintele francez.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Oferte din Anglia și Italia pentru Edi Iordănescu: ”Aș fi spus ‘DA’”
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 23 iulie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină și motorină
Playtech.ro
Facultatea unde concurența a ajuns la 21 de candidați pe un loc. Specializările care atrag cei mai mulți absolvenți de liceu
Adevarul
Reportaj în Ungaria de Est, paradisul cultural și acvatic de la granița României. Cât costă un sejur în tărâmul cetăților și băilor termale
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Brăila a rămas fără cap la locul de muncă, după ce a fost prinsă sub mai mulți baloți! Victima era mama a trei copii
iamsport.ro
O echipă din România și-a batjocorit jucătorii și angajații: ”Și-au amanetat bijuteriile pentru bani de cozonac! Sunt neplătiți de 6 luni, nu mai recuperează nimic, clubul e în faliment”
MediaFlux
EXCLUSIV Toate actele sunt solicitate pe HUB-ul de servicii electronice al MAI. Românii se mută de la ghișeu pe online
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România