Eşec pentru Kovesi la Bruxelles. Numirea procurorului şef european, amânată după alegerile europarlamentare

Negocierile între Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene pentru desemnarea procurorului-şef european, funcţie pentru care candidează şi fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, s-au încheiat fără niciun acord şi dosarul va rămâne pe agenda viitorului Parlament European, care va fi format după alegerile europene din 23-26 mai.
Filip Stan
10 apr. 2019, 05:40
Eşec pentru Kovesi la Bruxelles. Numirea procurorului şef european, amânată după alegerile europarlamentare

„Delegaţia PE a decis să nu aibă încă o rundă de discuţii cu Consiliul, ceea ce înseamnă că tratativele s-au încheiat fără niciun acord. Îi va reveni noului Parlament să decidă cum doreşte să procedeze. Noii membri ai Parlamentului European ar putea începe procedura de la zero sau ar putea continua negocierile pe baza mandatului actual”, a declarat miercuri pentru AGERPRES un ofiţer de presă al Parlamentului European.

Reprezentanţii Parlamentului European şi cei ai Consiliului UE au avut trei runde de negocieri – în 20 martie, 27 martie şi 4 aprilie.

Eurodeputatul liberal Siegfried Muresan afirmă că negocierile programate, miercuri, între Parlamentul European şi Consiliului Uniunii Europene pentru funcţia de procuror-şef european nu mai au loc. Acesta explică faptul că, în 18 aprilie, actualul Parlament îşi suspendă activitatea întrucât începe campania electorală, iar dacă până atunci Consiliul nu revine la masa negocierilor cu o poziţie flexibilă, negocierile se vor relua după alegeri.

”Negocierile dintre Parlamentul European şi Consiliul uniunii Europene privind poziţia de procuror-şef european programate pentru astăzi nu vor avea loc. Parlamentul European are o poziţie extrem de clară, stabilită ca urmare a unei audieri publice şi ca urmare a două rânduri de voturi în două comisii de specialitate. Nu are sens să purtăm negocieri atât timp cât Consiliul UE nu este flexibil. Candidatul susţinut de Parlamentul European are toate argumentele în favoarea sa: a fost situată pe primul loc în urma evaluării făcute de comitetul european de experţi independenţi, a devenit candidatul oficial al Parlamentului European ca urmare a unei audieri publice şi a două rânduri de voturi transparente în cele două comisii de specialitate, are sprijinul transpartinic venit din mai multe instituţii europene şi are opoziţia oamenilor certaţi cu legea. Cu cât oamenii certaţi cu legea se opun mai mult, cu atât lumea democrată e mai puternic convinsă că este candidatul potrivit”, a scris, miercuri, pe Facebook, Siegfried Muresan.

Potrivit acestuia, negocierile se vor relua ”când Consiliul va arăta flexibilitate”.

”Menţionez că joi, 18 aprilie, Parlamentul European îşi sistează activitatea, urmând perioada de campanie electorală. Dacă Consiliul nu vine la masa negocierilor până pe 18 aprilie atunci negocierile se vor relua după alegerile europarlamentare. Estimez că, după alegerile europarlamentare, prioritatea politică a Guvernului Franţei va fi alta, nu cea de a obţine funcţia de procuror-şef european. Ca atare, candidatul român va fi într-o poziţie mai bună după alegeri”, a mai scris Mureşan.

În reuniunea din 4 aprilie, echipa de negociere a Parlamentului European a reiterat că Laura Codruţa Kovesi rămâne candidatul preferat al instituţiei pentru a deveni primul procuror-şef al noului Parchet European şi a cerut Consiliului să-şi reconsidere poziţia.

De partea lor, negociatorii Consiliului UE au reiterat sprijinul puternic pentru candidatul francez, Jean-Francois Bohnert, şi au propus ca viitoarea rundă de discuţii privind desemnarea procurorului-şef european, să se amâne pentru 12 aprilie, din cauza reuniunii extraordinare din 10 aprilie a Consiliului European dedicate Brexitului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT