Erdogan: UE nu şi-a onorat promisiunea de a da Turciei 3 miliarde de euro

Uniunea Europeană i-a promis Turciei 3 miliarde de euro în cadrul acordului privind migranții, dar încă nu și-a respectat angajamentul, a declarat marți președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, citat de Reuters.
Iulian Tudor
10 mai 2016, 17:21
Erdogan: UE nu şi-a onorat promisiunea de a da Turciei 3 miliarde de euro

Într-un discurs rostit la Ankara, șeful statului turc și-a exprimat speranța că Bruxellesul își va respecta până cel mai târziu în luna octombrie angajamentul cu privire la eliminarea obligativității vizelor de intrare pentru cetățenii turci.

Pe de altă parte, Erdogan a subliniat că Ankara nu va primi instrucțiuni de la Europa în legătură cu amendarea legislației antiteroriste din Turcia, după ce marți oficiali europeni au anunțat că Parlamentul European nu va dezbate o propunere privind scutirea de vize de călătorie pentru cetățenii turci în Uniunea Europeană până când Turcia nu va face schimbări în legislația sa privind lupta împotriva terorismului.

Mai mult, Recep Tayyip Erdogan a acuzat țările europene că reprezintă un refugiu sigur pentru aripile politice ale unor grupări teroriste și a estimat că UE este cea care trebuie să-și modifice legile antiteroriste.

Demersul eurodeputaților ar putea crea un risc pentru acordul încheiat între UE și Ankara privind stăvilirea fluxului de migranți către continent. Turcia a subliniat în mod repetat că cererea privind scutirea de vize pentru cetățenii săi reprezintă piatra de temelie a acordului. Executivul comunitar a făcut o propunere în acest sens săptămâna trecută, dar liberalizarea vizelor trebuie să fie aprobată de către Parlamentul European și majoritatea statelor membre ale UE pentru a intra în vigoare.

Citeşte şi Parlamentul Ungariei a aprobat un referendum privind COTELE OBLIGATORII de migranţi

La jumătatea săptămânii trecute, Comisia Europeană a propus scutirea de vize a turcilor care efectuează călătorii de scurtă durată în spațiul Schengen, în anumite condiții, în cadrul unui acord perfectat la 18 martie între UE și Turcia privind gestiunea crizei migranților. ”Dintre cele 72 de criterii care trebuie îndeplinite pentru a face măsura posibilă, Ankara mai are încă cinci de îndeplinit ‘până la finalul lui iunie”, a explicat apoi într-o conferință de presă prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, potrivit Agerpres.

Guvernul turc a sporit presiunea în ultimele săptămâni, amenințând că nu va mai aplica partea sa din acordul privind migrația de la 18 martie dacă ‘promisiunea’ europeană privind scutirea de vize nu este respectată. Acest acord controversat prevede că toți migranții noi care ajung pe insulele grecești sunt retrimiși în Turcia, inclusiv solicitanții de azil.

Citeşte şi Parlamentul Ungariei a aprobat un referendum privind COTELE OBLIGATORII de migranţi

Potrivit lui Frans Timmermans, acordul ‘a dat în mod clar rezultate’, întrucât acum ‘mai puțin de 100 de oameni ajung zilnic în insulele grecești, în loc de mii în toamna anului trecut’.

Printre criteriile care trebuie încă îndeplinite, prim-vicepreședintele Comisiei a menționat ameliorarea luptei autorităților turce împotriva corupției, negocierea unui acord cadru cu Europol sau o revizuire a legislației țării privind terorismul, potrivit Agerpres.

Timmermans a mai precizat că de asemenea Comisia propune amendarea legislației din domeniu privind scutirea de vize pentru a include un mecanism care le-ar permite guvernelor să suspende rapid acest drept în caz de probleme. Mecanismul a ost propus în urmă cu două săptămâni de Franța și Germania, îngrijorate că 79 de milioane de turci vor avea acces la vize de scurt sejur.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Ce meserie are, de fapt, fata lui Francesco Totti. La doar 19 ani câștigă 7.500 de euro foarte ușor
Capital.ro
Vor primi buletin electronic cu cip. Decizia statului român pentru moldoveni: Regret enorm că am ajuns aici
Playtech.ro
Ce să adaugi în varul pentru copaci pentru un efect dublu. Protejează pomii și nici nu se curăță după ploi
Adevarul
Cum l-au extras comandourile SEAL pe pilotul american rănit în Iran, de la 2.100 de metri altitudine: strategia secretă a CIA
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
Biserica din Ierusalim va fi închisă de Paște pentru credincioși. Anunț important!
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj