Este oficial! Stadionul Dinamo va fi demolat. Ce urmează pentru clubul din „Ștefan cel Mare”

Premierul Marcel Ciolacu a aprobat Hotărârea pentru demolarea Stadionului Dinamo. București va avea un nou stadion adaptat la standarde europene.
Alina Costache
30 iun. 2024, 12:37
Este oficial! Stadionul Dinamo va fi demolat. Ce urmează pentru clubul din „Ștefan cel Mare”

Marcel Ciolacu a anunțat că Stadionul Dinamo va fi demolat. Premierul a aprobat Hotărârea în ședința de Guvern de vineri, 28 iunie. Astfel, buldozerele vor intra pe „Ștefan cel Mare” pentru a demola vechea arenă, iar în București va apărea un nou stadion adaptat la standarde europene.

Stadionul Dinamo urmează să fie demolat. Ce urmează să se întâmple

Inițial, noul Stadion Dinamo intra în planul arenelor pentru Campionatul European din 2020, dar acest lucru nu a mai fost posibil din cauza unor impedimente.

„HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar pentru două imobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, ca urmare a reevaluării, comasarea acestora într-un singur imobil cu număr M.F. 35328, precum şi trecerea unor construcții din imobilul rezultat în urma comasării din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune şi casării”, se arată în Hotărârea semnată de premier în ședința din 28 iunie.

Dinamo trebuie să depășească o serie de hopuri până la primirea noului stadion. Următoarea etapă este licitația organizată de Compania Națională de Investiții, iar dacă nu vor exista probleme legate de contestații sau de buget, contractele de demolare vor fi semnate. Lucrările ar urma să înceapă în toamna acestui an, urmând alte autorizații pe care constructorul va fi nevoit să le obțină. Termenul de finalizare al lucrărilor este de 25 de luni.

Obiectivul va dispune, pe lângă stadion, de spaţii complementare pentru sport (săli de box cu trei ringuri, de haltere, de judo, de lupte, de gimnastică, de fitness şi de scrimă), vestiare şi spaţii conexe pentru personal, pentru cantonamente, pentru spectatori, pentru presă, transmisii TV, depozitări şi alte spaţii tehnice aferente întreţinerii clădirii, dotări sanitare şi facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii.

Citește și: ROMÂNIA TV susține Naționala României la EURO 2024. Victor Ciutacu și Niels Schnecker, emisiune fabuloasă de pe stadion: „Vine momentul răzbunării!”

Prin proiect, se prevede şi realizarea unui spaţiu expoziţional, care va găzdui evenimente culturale, expoziţii temporare, precum şi o expoziţie permanentă în care vor fi expuse trofeele clubului, precum şi a unui heliport în vederea aterizării aeronavelor SMURD, cu acces către Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

Suprafaţa desfăşurată totală a arenei este de 66.716 mp, durata de execuţie este de 25 luni, iar valoarea totală a investiţiei este estimată la suma de 854.573.000 lei.

Citește și: FRF, comunicat de ultimă oră privind biletele pentru meciul României cu Olanda. Ce trebuie să ştie românii care vor să vadă de pe stadion naţionala în optimile Euro 2024

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Brigitte Pastramă a spus adevărul despre relația cu Florin Pastramă! Cum se înțeleg cei doi în prezent
Fanatik.ro
Iosif Rotariu, revoltat că riscă să rămână fără indemnizația de merit pentru Supercupa Europei: „E dureros! Am jucat și o finală de Cupa Campionilor, am fost la Mondialul din ’90”
Capital.ro
Sărăcia bate la ușă și golește buzunarele. La ce renunță oamenii ca să se descurce de la o lună la alta
Playtech.ro
Până când poți plăti rovinieta dacă ai circulat deja fără ea. Regula aplicată din octombrie
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Primele indicii despre cum ar putea arăta Guvernul Niculescu. Lista numelor vehiculate pentru fiecare minister (Surse)
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT