Eurovision Song Contest 2020! S-a anunţat cum se votează în Finala Naţională

Clasamentul Finalei Naţionale Eurovision România se stabileşte, duminică, la Buzău, prin însumarea punctelor rezultate în urma votului publicului (prin televot) cu punctele rezultate în urma jurizării. Melodia câştigătoare va fi cea care obţine cele mai multe puncte în acest clasament, anunţă Televiziunea publică.
Romania TV
28 feb. 2020, 16:37
Eurovision Song Contest 2020! S-a anunţat cum se votează în Finala Naţională

Duminică, cei cinci membri ai Juriului, interpreţii Luminiţa Anghel, Crina Mardare, Alin Oprea, Edward Sanda şi compozitorul Andrei Tudor, vor trebui să urmeze un regulament forte strict. În baza criteriilor de jurizare stabilite prin Regulament, ei vor trebui să noteze fiecare piesă cu una dintre notele 5, 3, 2, 1, 0. 

Melodia cu cel mai mare total din partea Juriului primeşte 5 puncte, iar cea cu cel mai mic total va primi 0 puncte.

În situaţia de egalitate, departajarea se va face în funcţie de numărul de note maxime obţinute. Dacă şi atunci egalitatea persistă, se vor lua în calcul cele mai multe note de 3 şi tot aşa, până la stabilirea clasamentului Juriului.

Notele acordate de Juriu contează în proporţie de 50%, telespectatorii din ţară (dar şi cei din străinătate care au cartele de telefon ale reţelelor de telefonie mobilă din România) având un rol activ, determinant. Astfel, din momentul în care se va da mesajul „START VOT”, telespectatorii vor putea vota de pe acelaşi număr de telefon pentru una sau pentru mai multe piese, dar numai o singură dată pentru fiecare piesă.

Pentru a vota, publicul trebuie să trimită prin SMS numărul de concurs al piesei preferate către 1401, număr valabil în reţelele Telekom, Vodafone, Orange şi DIGI. Preţul unui SMS va fi afişat pe ecran în timpul spectacolului live.

În situaţia în care, după însumarea rezultatelor jurizării şi televotului, două piese au obţinut acelaşi punctaj, piesa câştigătoare va fi cea care a obţinut cel mai mare punctaj la televot.

Cele cinci piese pe care Roxen le va interpreta în Finala Naţională Eurovision sunt „Alcohol You”, „Beautiful Disaster”, „Cherry Red”, „Colors” şi „Storm”. Ele pot fi ascultate atât pe canalul Youtube al TVR, pe site-ul eurovision.tvr.ro, cât şi pe canalul YouTube al artistei. Fiecare piesă este prezentată ca lyric video.

Eurovision Song Contest 2020 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă – alături de România – alte 40 de ţări.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului Ţărilor de Jos, cu piesa “Arcade”.

În urma tragerii la sorţi din data de 28 ianuarie, pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei, România va intra în concurs în data de 12 mai, în cea de-a doua parte a primei semifinale.

În ordine alfabetică, ţările care vor intra alături de România în prima semifinală sunt: Australia, Belarus, Irlanda, Lituania, Macedonia de Nord, Rusia, Slovenia, Suedia (prima parte), respectiv Azerbaidjan, Belgia, Croaţia, Cipru, Israel, Malta, Norvegia, Ucraina (partea a doua).

În cea de-a doua semifinală (14 mai) vor concura: Austria, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Islanda, Moldova, Polonia, San Marino, Serbia (prima parte) şi Albania, Armenia, Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Georgia, Letonia, Portugalia (partea a doua).

În finala de la Rotterdam a concursului Eurovision 2020 din 16 mai vor intra în concurs 26 de ţări: primele 10 ţări din fiecare semifinală şi cele şase calificate direct (Big Five plus ţara gazdă). Chiar dacă vor concura direct în finală, cele şase ţări vor putea vota, în semifinale, astfel: Germania, Italia, Regatul Ţărilor de Jos (Olanda) în prima semifinală, iar Franţa, Spania şi Marea Britanie în cea de-a doua semifinală.

Atât semifinalele, cât şi finala internaţională a ESC 2020 vor fi transmise live pe TVR.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ivorian de 17 ani la primul antrenament al lui Daniel Pancu la Rapid. Ce alte noutăți au fost la reunire. Update Exclusiv
Capital.ro
Românii, peste media UE la ore lucrate: diferențe majore între statele europene
Playtech.ro
Cum a obținut un pensionar o pensie mai mare cu o simplă cerere. Decizia care poate interesa mii de români
Adevarul
Rusia ar pierde războiul din Ucraina, iar Putin devine tot mai imprevizibil și mai periculos
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a instructorilor din Brazilia, care au aruncat-o pe tânăra de 21 de ani de pe pod, fără corzile de siguranță. Maria și-a pierdut viața pe loc
iamsport.ro
Gigi Becali, refuzat! Antrenorul român care i-a spus nu FCSB-ului și râvnește la postul lui Pancu: ”Îmi doresc să antrenez Rapid”
MediaFlux
Lovitură pentru români! Adio, pensii și salarii!
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți