EXCLUSIV Cum s-a vindecat de cancer Codrin Ştefănescu: „Trei lucruri te ajută să învingi boala: să fii optimist, decis să lupţi şi să te rogi corect. Mintea noastră are puteri nebănuite”

La sfârşitul anului 2022, Codrin Ştefănescu a fost diagnosticat cu cancer de colon. Imediat a luat decizia de a se retrage din viaţa politică, dar şi din cea publică, pentru a-şi canaliza toată energia pe procesul de vindecare.
Irina Dumitrescu
05 mai 2024, 19:51
EXCLUSIV Cum s-a vindecat de cancer Codrin Ştefănescu:

Cum s-a vindecat de cancer Codrin Ştefănescu. Fostul politician are convingerea că boala i se declanşat de la stres. A avut, însă, norocul de a avea în jurul lui medici şi prieteni care i-au arătat exact calea pe care trebuie să meargă ca să se vindece.

Într-un interviu acordat România TV, fostul politician spune că, la început, a fost extrem de pesimist că se va mai face bine, însă a reuşit să îndepărteze aceste gânduri negre, iar acest lucru l-a ajutat enorm. Încet-încet, a învăţat şi să abordeze viaţa dintr-o altă perspectivă, o perspectivă pe care nu o avea atunci când activa în viaţa politică.

Cum s-a vindecat de cancer Codrin Ştefănescu. Cele trei elemente care l-au ajutat să câştige lupta cu boala

Adică a învăţat să se bucure sincer de prezenţa familiei şi a prietenilor, să se bucure de un film, de o glumă bună şi de un pahar cu vin. Sportul, atât cât a putut face, l-a ajutat, de asemenea, mult. La fel şi rugăciunea spusă corect. Fostul pesedist spune că nu i-a cerut lui Dumnezeu să-l vindece, ci doar să-i mai amâne puţin moartea.

„Vreau sa spun un lucru pentru toată lumea. Sunt trei elemente care te ajută să învingi, ce spunea Monica Pop: să pleci optimist, să fii hotărât să lupţi, iar când te rogi, eu m-am rugat pentru mine: Dă-mi, Doamne, mie energie şi fă-mă bine, dă-mi, Doamne, o amânare că am nişte copii, îmi mai trebuie puţin timp.

Toţi medicii spuneau ca sunt sub control, că trebuie sa fiu optimsit, tehnologia iti permite, daca pleci optimist cu dorinta de a lupta si daca ai incredere in ingerul tau pazitor, spui: Doamne, mi-ai dat aceasta incercare, o sa lupt. Daca toate astea ti le asumi, tehnologia te ajută!

Citeste si EXCLUSIV Codrin Ştefănescu şi-a pus la punct înmormântarea până la cel mai mic detaliu când a aflat că are cancer: „Le-am zis să nu-mi închidă sicriul indiferent cum o să arăt, mi-am ales inclusiv lăutarul care să-mi cânte ‘Deschide, gropare, mormântul’”

Eu mi-am făcut testament, am chemat avocatul si am stabilit pentru copii ce trebuie sa faca, am facut tot, detalii cu totul cum mi-a lasat mie tata, bileţele pentru fiecare lucru. Eu, când am lăsat astea, eram predat.

Aici nu e o batalie politica, cu oameni fara caracter, este o bătălie clară în care ştii că nu ai decât 2 variante, invingi sau mori. Eu nu am crezut ca moartea poate fi simtita. Pe doamna cu coasa o simti. La inceputul bolii, aveam vaga impresie ca ma pandeste, cu cat am evoluat am inceput sa simt ca este prezenta noaptea, ca este in incapere.

Moartea nu este cruda si urata, este dulce şi iti da de inteles ca pasul ăsta nu este o grozavie. Daca nu cedezi, invingi. Este ceva psihologic, de aia unii, după tratament, au intrat in activitatea normala ignorand boala.

Mi s-a intamplat ceva inimaginabil. A venit perioada cand eram hranit prin tuburi si medicii nu erau ingrijorati, mi-au spus ca este o chestie normala, că dupa tratament trebuie sa se regleze organismul. 

În a treia zi, am avut un gând. Totusi, nu poţi sa te predai chiar asa, Codrine, nu poti stai in pat intins si astepti sa… Şi mi-am propus sa lupt, m-am ridicat din pat aproape sa lesin, nu am apasat pe niciun buton, m-am dat jos si aveam langa pat două gantere sa fac miscare.

Nu te mai gandesti la absolut nimic, trebuie sa faci activitate, să faci sport, orice, chiar dacă iti este rau. Am făcut sport pana cand organismul mi-a dat accept si am facut bine. Nebunie! Am deschis o sticla de vin rosu, am baut vin rosu 2-3 pahare ca sa incep sa ma lupt.

Dorinta asta a inceput sa creasca in mine. A doua oara am lesinat cu ganterele in mana, le-am aruncat si m-am lovit cu genunchiul de coltul mesei, durerea a fost acuta. Atât de mare a fost incat organismul meu a uitat de moarte si s-a concentrat pe durere si a doua zi am inceput sa mananc.

Faptul ca lovitura a fost atat de dureroasa, orice miscare o făceam o simţeam pana in creier, imi venea sa imi tai piciorul. Eram deja concentrat la altceva.

Citeste si EXCLUSIV Codrin Ştefănescu, prima apariţie după ce a fost diagnosticat cu cancer de colon: „Cancerul nu-l facem de la ce mâncăm, organismul se obişnuieşte cu chimicalele. De la stres îl facem. Stresul trebuie descărcat, altfel te îmbolnăveşti”

Şi atunci de abia am inteles, şi nu doar Monica Pop mi-a zis, trebuie sa pleci optimist că există rezolvare. Am inceput sa mananc, sa cresc, sa revin la normal, tratamentele au inceput sa aiba efect, sa imi vad de treaba.

Mi-au zis doctorii: de-acum te concentrezi, nu mai faci nimic altceva, ţi le-ai pus toate în ordine. Daca mori, stii ca toata lumea e in regula. Copiii tai sunt linistiţi. Le-am scris câte o scrisoare fiecăruia. Şi mi-au zis doctorii: te concentrezi fiind activ. Am inchis telefonul, tableta.

M-am convins de nişte lucruri importante. Ca mintea noastra are puteri nebunauite, că exista un inger pazitor si când te rogi, trebuie să i te rogi fara sa ii ceri, îi ceri doar un ragaz„, a povestit Codrin Ştefănescu la România TV.

„Corpul slăbeşte când esti slăbit psihic”

Fostul politician a spus, de asemenea, că în România sunt medici excepţional şi că inclusiv medici din afară la care el a mers l-au trimis la medici din România.

„Corpul slăbeşte când esti slăbit psihic, cand ai regrete te încarci si mai mult, că nu am făcut aia, că nu am făcut ailaltă. Cel mai mult am regretat că nu am dedicat mai mult timp familiei, copiilor.

Tratamentele înseamnă 90%, 10% e ce ai în minte. Avem tehnologie in Romania si avem medici fabulosi. Eu am fost trimis de medici din afară la medici din Romania. Spre exemplu, Beuran. M-am dus si la Viena, mi-au spus: Aveti în România unii dintre marii chirurgi care scriu anual în reviste internaţionale pe care noi le învăţăm şi încercăm să le punem în practică„, a povestit Codrin Ştefănescu la România TV.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un asistent medical a fost găsit mort în camera de gardă, în Bicaz! Bărbatul avea 35 de ani
Fanatik.ro
Dan Negru, discurs viral înainte de România – Suedia! Mesaj special pentru Gică Hagi: „E singurul care a recunoscut”
Capital.ro
Bani pentru pensionari în decembrie 2026. Vârstnicii cu pensii sub 3.000 lei vor primi maxim 500 lei. Care sunt condițiile
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă nu asiguri mașina după ce ai parcat. Regula valabilă și pentru automobilele cu transmisie automată
Adevarul
Mamă amendată cu 1.200 de euro după ce și-a dus cei patru copii în vacanță în Grecia, în timpul școlii: „Nu regret nimic. Aș face-o din nou”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
MediaFlux
Anunțul lui Ilie Bolojan după consultările de la Cotroceni. PNL nu exclude posibilitatea să voteze viitorul Guvern: Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziție Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte