EXCLUSIV CUTIA NEAGRĂ dezvăluie mecanismul prin care Rusia își folosește oamenii pentru a paraliza piața de carburanți din România. Anchetă devastatoare

CUTIA NEAGRĂ vă prezintă informații în exclusivitate despre jocurile rușilor pe piața de energie. Intră în scenă cetățeanul bulgar Alexander Bogomilov Velitchkov, noul șef al grupuliui petrolier rusesc LUKOIL România, ce controlează rafinăria Petrotel de la Ploiești și rețeaua de distribuție de carburanți Lukoil.
Filip Stan
30 ian. 2026, 22:49
EXCLUSIV CUTIA NEAGRĂ dezvăluie mecanismul prin care Rusia își folosește oamenii pentru a paraliza piața de carburanți din România. Anchetă devastatoare

Informațiile arată că Velitchkov a fost trimis în România via Sofia de către patronii ruși de la Lukoil pentru a îngropa rafinăria Petrotel și, astfel, a da o lovitură directă securității energetice a României. Țara noastră mai dispune de doar două capacități de producție de combustibil, rafinăriile Petrotel și Petromidia. În contextul războiului din Ucraina, al sancțiunilor internaționale împotriva petrolului rusesc, cele două rafinării, asupra cărora statul român nu are control direct, reprezintă verigi esențiale ale sistemului național de aprovizionare cu carburanți.

Potrivit informațiilor CUTIA NEAGRĂ, activitatea Lukoil România, acaparată de bulgarul Velitchkov, ar fi ajuns într-o stare de blocaj total, cu efecte directe asupra producției de combustibili a rafinăriei Petrotel, rafinăria se află în aceste zile aproape de incapacitatea de funcționare. Surse din interiorul companiei susțin că procesarea ar urma să fie blocată în mod intenționat, iar rafinăria Petrotel ar putea fi împinsă deliberat spre insolvență sau chiar faliment.

Un astfel de scenariu ar avea consecințe grave asupra pieței carburanților, mai ales în contextul în care rafinăria Petromidia deținută de grupul kazah Kazmunaigaz urmează să fie oprită pentru revizii planificate în luna martie a acestui an. Mai periculos este că și kazahii de la Kazmunaigaz se află sub influența jocurilor rusești din piața de energie, fiind suspectați că au introdus pe piață petrol și produse petroliere de proveniență rusească pe piața europeană.

Cetățeanul bulgar Alexander Bogomilov Velitchkov a fost delegat în poziția de administrator al activelor Lukoil din România și Republica Moldova. Acesta afișează la București o viață de milionar, beneficiază de mașini și apartamente de lux. Numele său a fost asociat, în repetate rânduri, în presa din Bulgaria, cu influența și interesele Federației Ruse, inclusiv de relații cu serviciile rusești de informații.

De altfel, Velitchkov a fost demis în luna noiembrie a anului trecut de autoritățile bulgare de la conducerea Lukoil Bulgaria, ce controlează cea mai mare rafinărie din Balcani, rafinăria Lukoil de la Burgas. Decizia intens mediatizată la momentul respectiv a fost prezentată de presa bulgară fără echivoc, adică – „Omul rușilor, înlăturat de la conducerea Lukoil”. Statul bulgar a preluat în forță rafinăria de la Burgas, numindu-l administrator special tocmai pe fostul șef al Fiscului de la Sofia.

Vezi și Hidroelectrica se asociază cu cel mai mare investitor imobiliar din România pentru hidrocentrala CHEAP Frasin-Pângărați

Presa bulgară a relatat că Velitchkov este absolvent al MGIMO – Institutul de Stat pentru Relații Internaționale din Moscova, o instituție recunoscută pentru rolul său strategic în pregătirea cadrelor destinate promovării intereselor geopolitice rusești. În acest context, numirea sa la conducerea operațiunilor Lukoil din România, imediat după aplicarea noilor sancțiuni internaționale împotriva companiilor rusești, inclusiv Lukoil, ridică mari semne de întrebare la nivelul structurilor de informații ale statului român. Dacă bulgarii au decis să elimine oamenii rușilor din sistemul energetic, autoritățile române par a fi paralizate și incapabile să reacționeze la mișcările rusești de influențare a pieței de energie. Pentru Puțin și Federația Rusă, energia și petrolul reprezintă arme strategice în războiul împotriva Europei.

După impunerea sancțiunilor internaționale, cetățenii ruși au fost retrași oficial din structurile de conducere ale companiilor asociate Lukoil din Uniunea Europeană. Însă, potrivit mai multor surse, influența acestora nu ar fi dispărut complet. De exemplu, în România, un rol-cheie ar fi fost jucat de Mihai Vidat, fostul administrator al companiei de securitate Traun Guard HMS SRL (fosta Lukoil AS SRL), firmă provenită din structura de securitate Lukom-A, creată de ruși pentru protejarea intereselor Lukoil la nivel global.

Vidat, fost ofițer al Serviciului Român de Informații cu activitate în zona antitero, a fost retras din management în perioada aplicării sancțiunilor. Însă, fiica sa, Mihaela Vidat, a rămas în companie, ocupând o poziție-cheie în departamentul juridic al Lukoil și având un rol decisiv în gestionarea contractelor și documentelor aferente rafinăriei Petrotel.

Între Mihaela Vidat și bulgarul Velitchkov s-a stabilit rapid o relație extrem de apropiată. Surse interne afirmă că această ar fi implicată direct în pregătirea procedurilor care pot conduce la falimentul rafinăriei Petrotel, ignorând impactul social și economic asupra miilor de angajați români, dar și impactul asupra prețului la pompă al benzinei și motorinei pentru milioane de consumatori. În cazul în care România și-ar pierde și această capacitate de producție de combustibil, ar rămâne vulnerabilă în fața importatorilor și a speculanților, mulți dintre ei având legătură cu Federația Rusă.

Una dintre cele mai sensibile probleme de la Petrotel este cea a stocurilor strategice de carburanți. Există suspiciuni că actuala conducere ar încerca mutarea acestora pe numele unor companii interpuse, ceea ce ar lăsa Lukoil România descoperită din punct de vedere strategic. La rândul ei, o astfel de manevră ar putea influența grav în mod negativ piața internă și prețurile la pompă, mai ales în condițiile unei eventuale penurii de combustibil.

În aceste zile, situația din rafinăria Petrotel este deja critică: angajații sunt trimiși în șomaj tehnic, nu există fonduri pentru plata utilităților de bază, iar conservarea instalațiilor de producție este luată în discuție. Toate acestea se întâmplă în timp ce rețeaua de distribuție de carburanți a Lukoil România are datorii de milioane de euro către rafinăria Petrotel, fără a exista semnale reale că își va achita restanțele.

Lukoil are, de asemenea, datorii de miliarde de lei către statul român. Ceea ce la prima vedere pare o problemă economică sau de management a grupului Lukoil reprezintă, de fapt, o veritabilă chestiune de Securitate energetică națională în contextul infomatiilor despre provocarea intenționată a insolvenței, oprirea capacității de rafinare a țițeiului și manipularea stocurilor strategice de carburanți.

Citește și Lukoil a fost cumpărat de un gigant american. Ce active deţine colosul rus în România

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Ce se mai întâmplă cu fiica lui Ilie Năstase. Ultimul mesaj pe care l-a transmis
Capital.ro
ITP pentru permisul auto. Legea care i-ar afecta pe șoferii pensionari. Ar deveni restrictiv pentru vârstnici
Playtech.ro
Guvernul anunță reducerea cu 50% a impozitului pe proprietate. Cine sunt românii care vor beneficia de această măsură
Adevarul
Mobilizare pentru Autostrada Bucureștiului: circulăm la vară pe A0 între A2 și A3. Stadiul lucrărilor
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Jucătorul cumpărat de Dan Petrescu pentru 2.000.000 de euro, revenire total neașteptată în SuperLiga! Se prezintă la direct la antrenament
MediaFlux
Românii vor primi 1.200 de lei pe an pentru energie și gaze. Schema care ar putea înlocui plafonarea
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil