Exerciţiile fizice pot fi la fel de eficiente ca medicamentele

Exerciţiile fizice pot fi la fel de bune ca pastilele pentru cei care suferă de afecţiuni cum ar fi bolile cardiovasculare, indică un studiu citat miercuri de BBC.
Alina Costache
02 oct. 2013, 14:08
Exerciţiile fizice pot fi la fel de eficiente ca medicamentele

Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au trecut în revistă sute de teste la care au luat parte în total aproape 340.000 de pacienţi şi care au vizat evaluarea rolului jucat de mişcarea fizică şi medicamente în prevenirea deceselor. Potrivit constatărilor lor publicate în British Medical Journal, activitatea fizică rivalizează cu unele medicamente de inimă şi este chiar mai eficientă decât medicaţia în cazul atacurilor cerebrale, informează Agerpres.

În acest context, autorii studiului, realizat în comun de oameni de ştiinţă de la London School of Economics şi de la facultăţile de medicină de la universităţile Harvard şi Stanford, sunt de părere că, pe lângă pastile, reţetele ar trebui să prevadă şi exerciţii fizice.

Dacă per total studiul a stabilit că mişcarea fizică şi medicamentele au o eficienţă comparabilă în ce priveşte prevenirea deceselor, au existat şi două excepţii: în cazul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă diureticele sunt clar prima opţiune, în cazul pacienţilor cu atac cerebral exerciţiul fizic este cel mai bun mijloc de prelungire a vieţii.

Totuşi, experţi citaţi de BBC susţin că cei bolnavi nu trebuie să renunţe la medicamente şi să se limiteze la mişcare, ci să le folosească împreună.

Amy Thompson, de la British Heart Foundation, a apreciat că, deşi un mod de viaţă activ aduce beneficii importante în planul sănătăţii, nu există suficiente dovezi pentru a trage o concluzie fermă privind meritele activităţii fizice comparativ cu cele ale medicaţiei.

La rândul său, dr. Peter Coleman, de la Stroke Association, a apreciat că exerciţiile fizice, practicate împreună cu medicamentele, au un rol vital care merită studiat mai în profunzime şi a amintit riscul de atac cerebral scade semnificativ prin mişcare, o dietă echilibrată şi renunţarea la fumat. O activitate fizică moderată, de exemplu, poate scădea riscul de atac cu 27%, a notat dr. Coleman.

În prezent, numărul adulţilor care fac suficientă mişcare este mult prea mic: doar o treime din locuitorii Angliei depun cele 2,5 ore recomandate de activitate fizică moderată, cum ar fi mersul cu bicicleta sau plimbarea în pas rapid, în fiecare săptămână. În schimb, numărul de reţete prescrise este în continuă creştere, menţionează BBC.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Şumudică – Mihai Stoica, schimb de mesaje incredibil după plecarea de la FCSB!
Capital.ro
Horoscopul săptămânal pentru perioada 16-22 noiembrie 2026. În timp ce alte zodii amână și găsesc scuze, acest semn zodiacal preia inițiativa
Playtech.ro
De ce tot mai mulți oameni desenează linii albe pe geamuri. Au un rol mult mai important decât pare
Adevarul
Negocieri secrete în PNL. Ce condiții pune tabăra conservatoare pentru a face pace cu Bolojan SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Ce salariu trebuie să ai și câți ani să muncești pentru o pensie de 7.000 de lei net. Calculele în funcție de venit și ce prevede legea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România