Exmatricularea elevilor, reintrodusă în proiectele legilor Educației. Poate deveni posibilă doar în anumite condiții

Exmatricularea elevilor a fost reintrodusă în proiectele legilor Educației printr-un amendament susținut de minister, PNL și PSD.
Alina Costache
21 apr. 2023, 12:39
Exmatricularea elevilor, reintrodusă în proiectele legilor Educației. Poate deveni posibilă doar în anumite condiții

Parlamentarii au votat, vineri, în comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, pentru introducerea unui amendament în proiectele legilor Educației prin care exmatricularea se poate aplica în cazurile grave în care elevii încalcă “normele de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație a celorlalți beneficiari primari”.

„Grupurile parlamentare PNL + PSD (ME)” au făcut această propunere, împreună cu Ministerul Educației. Inițial, în varianta proiectelor legii educației, adoptată de Guvern și trimisă la Parlament pentru dezbatere, ministerul nu susținea exmatricularea elevilor în nici o situație. În ultimele săptămâni au fost semnalate mai multe incidente grave în școli, de elevi care au rănit sau batjocorit profesori, potrivit Edupedu.ro.

Citește și Bani în plus la următorul salariu. Singurii bugetari care vor avea cifre mai mari pe fluturaş la următoarea leafă

Prevederea prin care elevii nu mai pot fi exmatriculați a fost introdusă din acest an în ROFUIP, așa cum a anunțat și Ministerul Educației în luna iulie 2022. „Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

În momentul de față, proiectele legilor Educației sunt în dezbateri în comisia de învățământ din Camera Deputaților, unde parlamentarii vor supune la vot peste 1000 de amendamente, până joi, pe 27 aprilie, zilnic între 9 dimineața și 9 seara.

În proiectul legii Învățământului Preuniversitar a fost reintrodusă exmatricularea, printr-un amendament la art 13. lit 2.

Citește și Când are loc următoarea minivacanță pentru elevi și când încep Evaluarea Națională și Bacalaureat 2023

(2) Exmatricularea beneficiarilor primari pe perioada învățământului obligatoriu poate fi realizată numai in situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație a celorlalți beneficiari primari. Exmatricularea poate fi dispusă numai după parcurgerea unei proceduri disciplinare care garantează dreptul la apărare și contestație.

Amendamentul a fost scris de ministerul Educației și susținut de PNL și PSD.

Anterior, în varianta proiectelor legii educației, adoptată de Guvern și trimisă la Parlament pentru dezbatere, ministerul Educației nu susținea exmatricularea elevilor în nici o situație.

Articolul 13. alin (2) prevedea:

(2) Este interzisă exmatricularea preșcolarilor și a elevilor din învățământul obligatoriu.

De precizat, situațiile legate de exmatriculare sunt corelate într-un capitol întreg de sancțiuni la adresa elevilor care nu exista în varianta proiectelor de legi depuse la Parlament. Acum în documentul cu cele peste 1.000 de amendamente depuse la proiectele de legi ale Educației, aflat în dezbatere la Camera Deputaților, consultat de Edupedu.ro sunt precizate toate situațiile în care sunt prevăzute sancțiuni pentru elevi:

Art. 1022 – (1) Elevii răspund disciplinar pentru încălcarea prevederilor art. 102^1 alin. (2)-(5).

(2) Analiza disciplinară poate fi inițiată de personalul școlar în urma unei încălcări a regulamentelor unității de învățământ preuniversitar sau a comportamentului inadecvat al elevului. Elevul și părinții/tutorii legali sunt informați cu privire la natura încălcării și sunt convocați la o întâlnire formală.

(3) Elevii au dreptul la apărare și nu pot fi supuși unor sancțiuni colective.

(4) Pentru a putea fi sancționați, faptele trebuie să se petreacă în perimetrul unității de învățământ, în cadrul activităților extrașcolare sau în cadrul activităților desfășurate în mediul online.

(5) Sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor, în funcție de gravitatea faptei, sunt:

a) observație individuală;

b) mustrare scrisă;

c) retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul;

d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ;

e) suspendarea elevului pe o durată limitată de timp;

f) preavizul de exmatriculare;

g) exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în aceeași unitate de învățământ;

h) exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în altă unitate de învățământ;

i) exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învățământul postliceal.

(6) Toate sancțiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât și părinților/tutorilor legali. Sancțiunea se aplică din momentul comunicării acesteia sau ulterior, după caz.

(7) Sancționarea elevilor sub forma mustrării în fața colectivului clasei sau al școlii este interzisă în orice context.

(8) Violența fizică sub orice formă se sancționează conform dispozițiilor legale în vigoare.

(9) Sancțiunile prevăzute la alin. (5) lit. d)-h) nu se pot aplica în învățământul primar.

(10) Sancțiunile prevăzute la alin. (5) lit. f) și g) se pot aplica în învățământul obligatoriu numai în situații foarte grave, când prezența elevului în școală pune în pericol siguranța elevilor sau a personalului din școală, afectând dreptul la educație, respectiv la muncă.

(11) Suspendarea elevului se poate realiza pentru o durată de maxim 5 zile lucrătoare. Un elev nu poate fi suspendat pe durata unui an școlar pentru mai mult de 15 zile lucrătoare.

(12) Elevii care au fost sancționați conform prevederilor alin. (5) lit. e)-h) beneficiază de consiliere, intervenție psihologică și psihoterapie precum și de activități remediale.

(13) Sancțiunile prevăzute la alin. (5) pot fi însoțite și de scăderea notei la purtare.

(14) Procedura de aplicare a sancțiunilor prevăzute la alin. (5) este reglementată de Statutul Elevilor prevăzut la art. 102^1, alin. (8).

(15) Procedura de aplicare a sancțiunilor prevăzută la alin. (14) prevede în mod obligatoriu:

a) informarea elevilor și a părinților/tutorilor legali;

b) intervievarea elevilor, în prezența părinților/ tutorilor legali;

c) după caz, consultarea managerului de caz desemnat de DGASPC, în acord cu Hotârîrea Guvernului nr. 49/2011 și a raportului de evaluare multidisciplinară realizat de acesta;

d) oferirea posibilității de contestare a sancțiunii;

(16) În procesul de sesizare și analiză disciplinară a elevilor, comunicarea cu părinții/ tutorii legali se realizează în absența elevilor, într-un spațiu dedicat, care asigură confidențialitatea, în prezența consilierului școlar și a mediatorului școlar, dacă este necesar.

(17) Elevii care se fac responsabili de deteriorarea sau sustragerea bunurilor unității de învățământ sunt obligați să acopere, în conformitate cu prevederile art. 1357-1374 din Codul civil, toate cheltuielile ocazionate de lucrările necesare reparațiilor sau, după caz, să restituie bunurile ori să suporte toate cheltuielile pentru înlocuirea bunurilor deteriorate sau sustrase.

(18) În cazul distrugerii sau deteriorării manualelor școlare primite gratuit, elevii vinovați înlocuiesc manualul deteriorat cu un exemplar nou, corespunzător disciplinei, anului de studiu și tipului de manual deteriorat. În caz contrar, elevii vor achita contravaloarea manualelor respective. Elevii nu pot fi sancționați cu scăderea notei la purtare pentru distrugerea sau deteriorarea manualelor școlare.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
David Popovici, finala de 200 m liber LIVE la CE de natație Paris 2026. La ce oră luptă pentru AUR românul și cum poți vedea la TV
Capital.ro
Cardul de carburant pentru persoanele cu handicap în 2026. Cine primește până la 1.500 de lei și cum se acordă banii
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat