Experimentul care a făcut lumină în cea mai controversată scenă din „Titanic” VIDEO

Un experiment făcut de prezentatorii emisiunii "Mythbusters" ("Spărgătorii de mituri") a canalului Discovery a făcut lumină în speculaţiile privind cea mai controversată scenă din filmul "Titanic".
Romania TV
09 oct. 2012, 12:17
Experimentul care a făcut lumină în cea mai controversată scenă din

Recent, fanaticii filmului au lansat pe internet diverse ipoteze şi parodii conform cărora logica regizorului James Cameron ar fi dat greş la scena în care, după scufundarea vasului, Jack Dawson o lasă doar pe Rose Bukater pe pluta improvizată, ea fiind singura dintre cei doi care reuşeşte să se salveze de la înec.

Regizorul filmului, James Cameron, a explicat că acest lucru nu s-a întâmplat din cauză că Jack nu ar fi avut suficient spaţiu: „Atunci când Jack o urcă pe Rose pe plută, încearcă să urce şi el. Nu este un idiot, nu vrea să moară, însă pluta se scufundă. Este clar că pluta poate sta la suprafaţa apei doar cu unul dintre ei, aşa că Jack decide să o lase pe Rose să fie acea persoană”, a spus Cameron.

După cum au promis, „Spărgătorii de mituri” au studiat şi ei problema. Reconstituind condiţiile ulterioare scufundării Titanicului din 1912, prezentatorii emisiunii au descoperit că Jack nu ar fi trebuit să rămână în apa îngheţată dacă Rose şi-ar fi dat jos vesta de salvare, ceea ce le-ar fi oferit un nivel suficient de flotabilitate pentru a rămâne amândoi pe plută.

Cei doi „spărgători de mituri”, Adam Savage şi Jamie Hyneman, au efectuat apoi un test hipotermic pentru a vedea ce s-ar fi întâmplat dacă personajul lui DiCaprio ar fi ieşit din apă ca să ajungă pe uşa de lemn folosită drept plută.

Un manechin de dimensiuni reduse, umplut cu gelatină şi cu un sistem cardiovascular improvizat astfel încât să monitorizeze temperatura corpului, a fost folosit pentru simularea personajului lui DiCaprio. Manechinul a fost îmbrăcat cu haine ude, iar temperatura lui a fost stabilită la 37 de grade Celsius. A fost apoi trimis pe suprafaţa apei îngheţate, a cărei temperatură atingea -1/ -2 grade, ca şi când ar sta întins pe pluta din lemn.

Savage şi Hyneman au descoperit că Jack ar fi putut fi resuscitat dacă era salvat înainte ca temperatura corpului să scadă sub 27,7 grade Celsius. După o oră de stat pe plută, corpul manechinului a ajuns la temperatura de 28 de grade, ceea ce înseamnă că Jack ar fi supravieţuit dacă ar fi ieşit din apă.

În film, Rose a fost printre ultimele persoane salvate. Documente istorice arată că ofiţerul Harold Lowe, cel despre care se ştie că a salvat-o pe tânără, a căutat după alţi supravieţuitori timp de 45 de minute. Într-un test separat, echipa show-ului „Mythbusters” a demonstrat că Jack ar fi murit din cauza şocului hipotermic doar dacă rămânea în apă mai mult de o oră.

Totuşi, ultimul cuvând i-a revenit atunci regizorului James Cameron, care le-a replicat realizatorilor că Jack trebuia să moară din moment ce scenariul cerea acest lucru.

„Cred că voi pierdeţi din vedere ce e mai important. Scenariul spune că Jack a murit. Trebuie să moară. Deci poate că am dat-o în bară şi pluta trebuia să fie puţin mai mică, dar tipul trebuie să meargă la fund”, a spus Cameron.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
“Este adevărat că Adiță Mititelu v-a felicitat după ce ați câștigat eventul?”. Reacția lui Mihai Rotaru
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România. A murit o iubită interpretă. A făcut AVC chiar înainte de a urca pe scenă
Playtech.ro
Convenţie matrimonială sau contract prenupţial? Ce spun avocaţii despre protejarea bunurilor în timpul căsniciei
Adevarul
O sursă inepuizabilă de energie pentru economia lumii. Dispozitivul uriaș care ar putea deschide noi oportunități de producere a curentului electric
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Anamaria Prodan șterge pe jos cu Giovanni Becali: ”Nu mai are jucători nici cât negru sub unghie, dar vorbește de fiecare! Louis Munteanu era al meu, nimeni nu visa vreodată”
MediaFlux
Horoscop 24 mai. Momentul adevărului pentru aceste zodii. Începe o zi a deciziilor dure
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi