Experţi ai ONU anchetează în şapte locuri din Siria în care ar fi avut loc atacuri chimice

Experţii ONU în domeniul armamentului chimic prezenţi în Siria vor ancheta în şapte locuri în care ar fi avut loc atacuri chimice, a anunţat ONU, într-un comunicat emis de la Damasc, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
27 sept. 2013, 13:26
Experţi ai ONU anchetează în şapte locuri din Siria în care ar fi avut loc atacuri chimice

Analizând acuzaţiile cu privire la folosirea armelor chimice în mai multe regiuni, formulate secretarului general al ONU atât de regim, cât şi de opoziţie, „au fost identificate şapte (locuri) ca fiind susceptibile de a face obiectul unei anchete”, anunţă comunicatul, enumerând zonele vizate.

Misiunea a început lucrările în Siria joi şi urmează să le încheie luni, 30 septembrie. În cursul lucrărilor realizate până în prezent, „experţii au primit numeroase documente şi eşantioane şi au realizat mai multe audieri”, precizează comunicatul.

Au fost identificate şapte locuri în care există suspiciuni privind comiterea de atacuri chimice – Khan al-Assal, o localitate din provincia Alep (19 martie); Sheikh Maqsoud, un cartier din Alep unde a avut loc un atac chimic pe 13 aprilie; Saraqeb, un oraş din provincia Idleb (29 aprilie); regiunea Ghouta, în apropiere de Damasc (21 august); Bahhariya, în apropiere de Damasc (22 august); Jobar, un cartier de la periferia Damascului (24 august); Ashrafia Sahnaya, în provincia Damasc (25 august).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Gigi Becali, dat „dispărut” imediat după ce Meme Stoica și-a dat demisia de la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 13 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru un litru de benzină sau motorină. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașină răsturnată în Cluj, după ce un tânăr de 25 de ani a ajuns pe sensul opus și a lovit alte patru autoturisme
iamsport.ro
Fratele Danei Budeanu a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”
MediaFlux
Lista cu instituțiile statului care vor fi desființate. Șeful Antigrindină ia 20.000 de lei lunar, deși doar păzește un sistem oprit de 2 ani
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România