Explozie într-un imobil din Bacău

O explozie a avut loc, duminică, într-un imobil din municipiul Bacău, cel mai probabil din cauza acumulării de gaz, în urma deflagraţiei nefiind înregistrate persoane rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Romania TV
01 iul. 2012, 09:31
Explozie într-un imobil din Bacău

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, explozia a avut loc într-un imobil de pe strada Prelungirea Bradului din municipiul Bacău, format din două locuinţe.

În momentul producerii deflagraţiei, în locuinţă se aflau două femei în vârstă de 39 şi 73 de ani, însă acestea nu au fost rănite.

„În urma apelului primit prin sistemul unic de urgenţă 112 în zonă au ajuns o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD pentru a interveni la locul deflagraţiei. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar explozia nu a fost urmată de incendiu. În urma cercetării făcute la faţa locului s-a constatat că deflagraţia s-a produs cel mai probabil din cauza acumulărilor de gaz. Explozia a fost iniţiată de o scânteie produsă la hidroforul aflat în beciul imobilului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

În zona deflagraţiei s-a deplasat şi o echipă a E.ON Gaz şi un echipaj de la E.ON Electrica pentru a face cercetări astfel încât să nu existe pericolul unei noi explozii.

Totodată, ISU Bacău a anunţat şi Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru a trimite la faţa locului un specialist care să evalueze dacă imobilul mai poate fi locuit în condiţii de siguranţă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT