Explozie la Consulatul german din Afganistan. Patru morţi şi 120 de răniţi UPDATE

Autorităţile afgane au anunţat că patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte a120 au fost rănite după ce o maşină-capcană s-a izbit de zidul consulatului german din localitatea Mazar-i-Sharif, situată în nordul Afganistanului. Printre răniţi se numără mai mulţi civili, iar o parte dintre aceştia sunt în stare critică, transmite Reuters.
Iulian Tudor
10 nov. 2016, 21:12
Explozie la Consulatul german din Afganistan. Patru morţi şi 120 de răniţi UPDATE

UPDATE Bilanţul atacului sinucigaş de la consulatul Germaniei din oraşul afgan Mazar-e-Sharif a crescut la şase morţi şi 120 de răniţi, au anunţat autorităţile citate de BBC News.

Poliţia locală a precizat că cel puţin un suspect a fost arestat în legătură cu atacul.

Potrivit primelor informaţii, militanţii au împins cel puţin o maşină plină cu explozibili în zidul care înconjoară Consulatul. Autorităţile verifică dacă a fost implicată şi o a doua maşină-capcană.

Talibanii au revendicat responsabilitatea pentru atac, spunând că este în replică la raidurile NATO vizând un sat din apropiere de oraşul Kunduz, din nordul ţării, în care au fost ucise peste 30 de persoane.

Un purtător de cuvânt al NATO a declarat că deflagraţia a povocat “pagube masive” clădirii, unde lucrează în mod normal circa 30 de oameni.

„Toţi angajaţii germani ai Consulatului General sunt în siguranţă şi teferi”, a spus un purtător de cuvânt al MAE german.

Atacul subliniază problemele de securitate care iau amploare în Afganistan în ultimele luni. Săptămâna trecută, peste 30 de oameni, inclusiv copii, au fost ucise într-un raid al SUA.


UPDATE Patru afgani au murit și 119 persoane au fost rănite joi seara când un atacator sinucigaș a condus un camion încărcat cu explozibil pe care l-a izbit de consulatul german din Mazar-i-Sharif, nordul Afganistanului, au precizat oficiali pentru agenția DPA.

Un purtător de cuvânt al ministerului de externe de la Berlin a declarat că membrii personalului german sunt „teferi și în siguranță” după atentat, adăugând că forțele de securitate afgane și forțele speciale germane au „respins atacatori puternic înarmați”.

Talibanii au revendicat atentatul, spunând că au lansat atacul împotriva „invadatorilor necredincioși” ca răzbunare pentru civilii uciși în loviturile aeriene de la Kunduz.

Mai mult de 30 de civili au fost uciși și alți 19 răniți într-o serie de lovituri aeriene efectuate în orașul Kunduz, la începutul lui noiembrie, de forțele americane care sprijină trupele afgane.


UPDATE Ministerul de Externe de la Berlin a convocat joi noapte de urgenţă o celulă de criză, după ce o explozie puternică a zguduit în urmă cu doar câteva ore clădirea consulatului german din Mazar-i-Sharif, a treiea cea mai mare localitate din Afganistan. Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 60 au fost rănite după ce o maşină-capcană s-a izbit de zidul consulatului german, transmite Reuters.

Forţele NATO au securizat clădirea consulatului şi au început evacuarea misiunii diplomatice germane din Mazar-i-Sharif. De asemenea, presa afgană a relatat că imobilul a fost puternic avariat în urma atacului sinucigaş.

Un purtător de cuvânt al forţelor militare germane a declarat că explozia a avut loc în jurul orei locale 23.05 (20.35 ora României), iar mai multe focuri de armă au fost trase în apropierea consulatului din Mazar-i-Sharif.

Se pare că atacul sinucigaş cu maşină-capcană a fost revendicat de talibani şi reprezintă o reacţie la raidurile aeriene ale aliaţilor NATO asupra Kunduz. Mai mulţi civili şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în raidurile aeriene ale NATO asupra unor poziţii talibane din Kunduz.

Trupe ale alianţei militare occidentale au fost desfăşurate la locul exploziei din Mazar-i-Sharif.

Nu se cunoaşte naţionalitatea celor care au decedat în explozie.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Vicepreședintele lui Inter, anunț important despre viitorul lui Cristi Chivu! „Mai avem opt finale”
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă ne-a părăsit: A trăit cu pasiune
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Coșmarul unui cuplu care a plătit 6,5 milioane de euro pentru casa visurilor și a abandonat-o după doar o lună: „Au fost lăsate numeroase capcane”
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a mâncat cina altcuiva. S-a sufocat și nu a mai putut fi salvat
iamsport.ro
Peste Hagi și Balaci. Colegul care l-a impresionat cel mai mult pe Bumbescu: ”Era extraordinar!”
MediaFlux
Trecerea la ora de vară crește riscul de AVC și infarct! Avertismentul unui doctor începând de duminică, 28 martie
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj