Facturile la întreţinere aproape s-au dublat de anul trecut

Au început să vină primele facturi la întreţinere din această iarnă şi, odată cu ele, durerile de cap. Facturile aproape s-au dublat faţă de anul trecut. Ca şi cum nu era suficient că a crescut preţul gigacaloriei, nici vremea nu a ţinut cu românii.
Romania TV
18 dec. 2011, 15:34
Facturile la întreţinere aproape s-au dublat de anul trecut

În timp ce caloriferele sunt aproape reci, facturile îi ard la buzunar pe locatari.

De exemplu, pentru un apartament de 2 camere, în medie, preţul facturii la încălzire şi apă caldă a crescut de la 80 lei la aproape 150 lei pentru luna noiembrie. La apartamentele de 4 camere, dacă locatarii plăteau anul trecut 130 lei, anul acesta facturile aproape că s-au dublat.

,,Diferenţele vin şi de la o lună mai friguroasă, din mărirea preţului gigacaloriei cauzată de reducerea subvenţiilor şi nivelul ajutoarelor de încălzire”, a declarat pentru România TV Mihai Mereuţă, preşedinte Liga Asociaţiilor Habitat.

În capitală, anul acesta au fost cu 7 grade celsius mai puţin faţă de noiembrie anul trecut şi s-a ajuns la facturi mult peste peste medie. În unele blocuri, la 4 camere, numai încălzirea a costat şi 330 lei, faţă de 205 lei anul trecut. Iar proprietarii se gândesc cu groază că următoarele luni de iarnă îi vor sărăci de tot.

„Locuiesc la ultimul etaj, patru camere şi întreţinerea a venit foartă scumpă, pe jumătate de lună a venit patru milioane şi jumătate”, a declarat o locatară din Bucureşti.

Aceasta nu este singura nemulţumire a locatarilor.

„În afară faptului că este mult apa care intră în calorifer intra cu aer şi sunt obligat să fac aerisire de 3-4 ori pe zi pentru ca cetăţeniii să aibă caloriferul încalzit total pentru că altfel suunt doar 2-3 elemenţi, dar bani imi ia”, a declarat dan Maxim, un administrator de bloc.

„Dimineaţa şi seara când deschid robinetul trece cam 20 de minute până vine apa calda. Vine apa rece cu rugină şi asta se taxeaza la apa calda”, a mai spus acesta.

Există însă şi o veste bună. Potrivit legii, furnizorii de căldură nu îi pot debranşa pe pe timpul iernii pe cei cu restanţe mari .

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT