Familia femeii căreia i s-a făcut o transfuzie greşită dă în judecată Spitalul CF2

Familia femeii căreia i s-a făcut o transfuzie greşită la Spitalul CF2 vrea ca vinovaţii pentru starea în care se află acum femeia să plătească pentru seria de erori pe care le-au comis. Soţul pacientei spune că medicii care se ocupau de aceasta au încercat să ascundă gafa comisă şi nici nu au luat măsurile necesare în timp util.
Romania TV
01 aug. 2016, 05:45
Familia femeii căreia i s-a făcut o transfuzie greşită dă în judecată Spitalul CF2

UPDATE: Starea pacientei de la Spitalul CF 2 căreia i-a fost administrat sânge dintr-o altă grupă și care a fost transferată la sfârșitul săptămânii trecute la Spitalul Universitar de Urgență București este staționară, a declarat, pentru Agerpres, managerul interimar al unității medicale, Dragoș-Virgil Davițoiu. Pacienta se află internată la secția ATI, fiind intubată și ventilată mecanic.

Nu intenționăm să o reoperăm. Sperăm să nu mai fie nevoie„, a spus managerul de la Spitalul Universitar.

Familia pacientei căreia i s-a făcut o transfuzie greşită de sânge dă în judecată Spitalul CF 2, unde s-a comis eroarea medicala. Femeia în vârstă de 39 de ani este în stare gravă. Soţul acesteia spune că ce mai mare supărare a sa este că a fost minţit de cei care au făcut greşeala şi că nu s-au luat măsuri mai din timp.

Bărbatul a povestit că trece prin momente de coşmar alături de fiul său şi că speră a vinovaţii să plătească, astfel că va da în judecată Spitalul CF 2.

Ancheta inspectorilor sanitari la Spitalul Clinic CF2 în cazul unei transfuzii greșite a relevat că a existat în mod clar o eroare de etichetare a testelor pretransfuzionale, iar pe de altă parte în spital nu există o procedură de testare a grupei sanguine la patul pacientului, respectiv în sala de operații, informează Ministerul Sănătății într-un comunicat referitor la raportul inspectorilor sanitari din cadrul DSP București după controlul de la unitatea sanitară.

Spitalul CF2 a fost amendat cu 30.000 de lei și inspectorii au dispus, de asemenea, urgentarea măsurilor de autorizare a unității de transfuzii.

„În data de 26 iulie, o pacientă în vârstă de 39 de ani a fost operată la Spitalul Clinic CF2 din București. Diagnosticul la internare al acesteia a fost cancer col uterin, mai precis neoplasm de col uterin în stadiu incipient. În timpul operației a existat o sângerare în limitele normale ale procedurii aplicate de echipa de chirurgi (operația Wertheim), iar pacientei i s-a efectuat o transfuzie. Documentele puse la dispoziția inspectorilor sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) București atestă că proba de sânge pentru testul pretransfuzional a fost prelevată de o asistentă medicală de la o pacientă cu grupa AB4 pozitiv și etichetată cu numele pacientei de 39 de ani — transferată între timp la Spitalul Clinic Universitar de Urgență București — care are grupa de sânge O I pozitiv. Astfel, pacientei i-a fost administrată o unitate de sânge (masă eritrocitară) AB4 pozitiv, deși grupa acesteia de sânge este O I pozitiv. La aproximativ o oră și jumătate după intervenția chirurgicală s-au instalat primele semne de șoc hemoragic și hematurie. Pacienta a fost transportată la reanimare unde a primit tratament de echilibrare și a fost făcută recomandarea unei noi transfuzii. Pacienta era conștientă la acel moment și a indicat ea însăși faptul că are grupa sanguină O I pozitiv. Atunci a fost realizată eroarea de la testul pretransfuzional, analiza repetată indicând ulterior grupa corectă. Echipa de chirurgi și ginecologi a fost nevoită să intervină chirurgical din nou pentru a opri sângerările masive ale pacientei”, se arată în comunicatul MS.

Potrivit sursei citate, ancheta inspectorilor sanitari arată clar existența unei erori de etichetare a testelor pretransfuzionale și există semne paraclinice evidente care indică un diagnostic de hemoliză severă în urma administrării unei unități de sânge dintr-o grupă greșită. Cu toate acestea, din documente nu poate fi confirmată hemoliza severă pentru că nu a fost efectuat testul COOMBS, nefiind trimisă o probă la Centrul de Transfuzii Sanguine al Municipiului București, menționează comunicatul.

Totodată, inspectorii sanitari au mai probat că unitatea de transfuzii a spitalului (UTS) nu este autorizată conform normelor legale în vigoare și că nu există o procedură de testare a grupei sanguine la patul pacientului, respectiv în sala de operații, iar registrele și evidențele referitoare la testele pretransfuzionale nu sunt complete.

În urma verificărilor, spitalul a fost amendat cu 30.000 de lei. Inspectorii au dispus, de asemenea, urgentarea măsurilor de autorizare a unității de transfuzii — în termen de 15 zile — având în vedere că deficiențele de dotare sunt minore, iar restul de măsuri ce trebuie luate se referă la procedurile interne. La expirarea termenului de 15 zile, inspectorii sanitari vor efectua o nouă verificare a UTS. În ceea ce privește măsurile de sancționare a personalului, procedurile sunt în continuare în derulare., precizează MS.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Surpriză! Cine joacă în locul lui Adi Rus, marele absent al Craiovei în finala cu Universitatea Cluj. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE: ÎCCJ amână decizia în dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra. Judecătorii se pronunță pe 4 iunie
Playtech.ro
O nouă lovitură pentru românii cu rate și economii în lei. Erste avertizează: inflația explodează, recesiunea continuă
Adevarul
Avocatul Poporului contestă la CCR ordonanța de urgență adoptată după moțiune și acuză Guvernul de sfidare a Parlamentului
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
UPDATE Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! DSP a venit în control
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind cursul valutar! La cât a ajuns moneda euro
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi