Conform iniţiativei, depuse în ultima zi a sesiunii parlamentare, spoturile publicitare difuzate de posturile de radio şi televiziune trebuie să nu folosească bunuri care fac parte din patrimoniul cultural naţional, mobil sau imaterial, aşa cum sunt definite în Legea 182 din 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil şi în Legea 86 din 2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial.

Iniţiativa legislativă a lui Socaciu vizează modificarea Legii audiovizualului, respectiv introducerea acestei condiţii între cele prevăzute la articolul 29 şi pe care trebuie să le respecte comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale.

Alte Articole

Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva ...

Anunțul Ministerului Muncii: cum se vor plăti pensiile pe luna ...

Marcel Ciolacu: ”Județul Timiș merită investiții guvernamentale ...

În expunerea de motive, Victor Socaciu apreciază că elemente ale patrimoniului cultural sunt folosite în mod „abuziv” în spoturile publicitare, el dând drept exemplu clădirea Ateneului Român, statuia poetului Mihai Eminescu sau un vechi colind românesc. El susţine că interzicerea folosirii acestora în spoturile publicitare ar contribui la protejarea patrimoniului cultural naţional.

Conform legii 182 din 2000, patrimoniul cultural naţional mobil este alcătuit din bunuri cu valoare istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, reprezentând mărturii materiale ale evoluţiei mediului natural şi ale relaţiilor omului cu acesta, ale potenţialului creator uman şi ale contribuţiei româneşti, precum şi a minorităţilor naţionale la civilizaţia universală.

Legea 82 din 2008 defineşte patrimoniul cultural imaterial drept totalitatea practicilor, reprezentărilor, expresiilor, cunoştinţelor, abilităţilor – împreună cu instrumentele, obiectele, artefactele şi spaţiile culturale asociate acestora – pe care comunităţile, grupurile sau, după caz, indivizii le recunosc ca parte integrantă a patrimoniului lor cultural.