Femeia din Suceava suspectată de coronavirus a fost scăpată de paramedici în drum spre spital VIDEO

Tânăra profesoară suspectată de coronavirus a fost scăpată de paramedici în faţa intrării în spitalul din Suceava, în timp ce era transportată într-o capsulă specială de izolare pentru a fi urcată în autospeciala SMURD. Unul dintre paramedici a alunecat în momentul în care urca pe rampă pentru a aşeza capsula cu pacienta suspectă de coronavirus în ambulanţă. În momentul în care a alunecat, paramedicul a căzut de pe rampă cu tot cu capsulă. Pacienta transportată este o femeie de 33 de ani recent întoarsă din China şi care s-a prezentat la spital cu simptome de gripă.
Romania TV
07 feb. 2020, 15:33
Femeia din Suceava suspectată de coronavirus a fost scăpată de paramedici în drum spre spital VIDEO

UPDATE. IGSU vine cu precizări după ce, în spațiul public, au apărut imagini cu personalul SMURD care scapă, la urcarea în ambulanță, pacienta din Suceava suspectă de coronavirus.

„Ca urmare a informațiilor și a imaginilor apărute în spațiu public, potrivit cărora personalul SMURD din cadrul ISU Suceava a scăpat izoleta în care era transportată o pacientă la un spital de boli infecțioase, pentru corecta informare a opiniei publice, ISU Suceava face următoarele precizări:

În cursul zilei de astăzi, unitatea noastră a fost solicitată pentru preluarea pacientei respective și asigurarea transportului cu Autospeciala de Transport Personal și Victime Multiple (ATPVM) la spitalul de boli infecțioase din municipiul Iași. La un moment dat, unul dintre paramedicii SMURD a alunecat pe platforma autospecialei, din cauza suprafeței alunecoase generate de temperaturile scăzute. Regretăm acest incident, însă asigurăm cetățenii de faptul că pacienta nu a avut de suferit și nici colegul nostru, paramedicul SMURD.

Mai mult, colegul nostru a depus tot efortul, pentru a-i asigura protecția.

Acest aspect este argumentat de imaginile difuzate in spațiul public, care arată cum izoleta nu a atins pământul, ci a rămas sprijinită pe genunchiul paramedicului. De asemenea, în urma incidentului nu a fost deteriorată izoleta de protecție.

La ora transmiterii acestor precizări, pacienta se află deja la spital, iar colegii noștri, după efectuarea decontaminării personalului și a autospecialei, se vor întoarce la unitate”, anunță IGSU

Femeia din Suceava care s-a întors din China şi este suspectă de infecţie cu coronavirus a fost preluată vineri de la Spitalul Judeţean Suceava pentru a fi transferată la Clinica de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi. În momentul în care pacienta, aflată într-o capsulă specială, era urcată în ambulanţă, unul dintre cei care o transporta a alunecat, scăpând şi targa şi căzând şi el de pe rampă.

Cadrele medicale au întrebat-o pe pacientă dacă a suferit leziuni, iar după ce aceasta a confirmat că nu a păţit nimic în urma căzăturii, a fost urcată în ambulanţa care a plecat imediat spre Iaşi, relatează Monitorul de Suceava.

Anterior, managerul Spitalului Judeţean Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat pentru SuceavaLive.ro că femeia suspectă de infecţie cu coronavirus este internată în spitalul sucevean, pacienta urmând să fie transferată în cursul serii fie la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, fie la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, pentru investigaţii de specialitate.

„După efectuarea analizelor vom vedea dacă este vorba despre coronavirus sau nu”, a spus Vasile Râmbu.

Medicii Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi s-au declarat  pentru primirea pacientei, aceasta urmând să fie internată într-o zonă specială din incinta unităţii medicale ieşene, izolată de ceilalţi bolnavi.

Potrivit presei sucevene, femeia activa ca profesoară într-o localitate din China, dar a decis să revină acasă, alertată de situaţia îmbolnăvirilor din această ţară.

Ea a ajuns la 1 februarie la Suceava, iar o zi mai târziu a început să se simtă rău.

Iată momentul în care femeia suspectă de infectare cu coronavirus este scăpată pe jos în momentul în care era transportată în capsula de izolare:

După investigaţii, medicii au constatat că profesoara de engleză prezintă simptome similare cu cele evidenţiate în cazul îmbolnăvirii cu coronavirus. Din acest motiv, medicii au luat decizia de a o izola de urgenţă în secţia de Boli Infecţioase a spitalului. 

Femeie recent întoarsă din China, suspectă de infecţie cu coronavirus. Alertă în România!

„S-a prezentat o pacientă de 33 de ani, prezentând simptome de gripă. Pe 30 ianuarie a plecat din China, unde preda la o universitate la 1.000 de kilometri de Wuhan. Pe 1 februarie ajunge la Suceava, pe 2 februarie încep nişte simptome de răceală, nişte scaune diareice. Astăzi se prezintă la spital în Suceava. Având suspiciuni vizavi de zona de unde venea, am dispus transferul într-un centru zonal, cel mai apropiat fiind la Iaşi, urmând să avem evalurările de laborator”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătar, pentru România TV.

Ulterior, medicii suceveni au decis ca pacienta suspectată de coronavirus să fie transferată la Spitalul de Boli Infecţionase din Iaşi. 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Tesla Roadster, mașina care promite să sfideze limitele accelerației. Anunțul neașteptat făcut de Elon Musk
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Mihai Stoica, implicat într-un grav accident. Mașina sa e distrusă complet
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT