Moarte suspectă în Ploieşti! O femeie şi-a pierdut viaţa într-un cabinet medical, în timpul unui avort

O femeie de 45 de ani s-a stins din viaţă, luni, într-un cabinet medical privat din Ploieşti, în timp ce era supusă unei intervenţii de întrerupere a sarcinii.
Romania TV
22 sept. 2020, 12:19
Moarte suspectă în Ploieşti! O femeie şi-a pierdut viaţa într-un cabinet medical, în timpul unui avort

Procurorii au deschis în acest caz dosar penal pentru ucidere din culpă.

Incidentul s-a petrecut luni seara, în jurul orelor 20, într-un cabinet medical aflat la parterul unui bloc din cartierul Vest din Ploieşti.

Conform unor surse, femeia a început să se simtă foarte rău la scurt timp după intervenţie. A intervenit un echipaj de Ambulanţă, iar medicii i-au făcut manevre de resuscitare. Din fericire, au fost în zadar, iar femeia a decedat, potrivit Adevărul.

Era în săptămâna a 12-a de sarcină şi nu era cunoscută cu afecţiuni medicale, potrivit unor surse apropiate din anchetă.

În acest caz se fac cercetări pentru ucidere din culpă. Medicul a fost audiat, însă nu au fost luate măsuri şi împotriva lui. Acum se aşteaptă rezultatul autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
George Russell a câștigat Marele Premiu al Azerbaidjanului 2026: Lewis Hamilton, pe locul 7 în Baku
Capital.ro
Ambasadoarea SUA în Grecia ar fi sugerat implicarea Washingtonului în căderea Guvernului Bolojan: Putem face asta oricărei țări dorim
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Danezii, sfătuiți să se pregătească pentru trei zile de criză. Rusia ar putea ataca un stat NATO
wowbiz.ro
Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Copiii lui Harry și Meghan Markle au fost retrași de la școală după doar 2 zile. Ce s-a întâmplat cu prințul Archie și prințesa Lilibet
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte