Fermierii bulgari au vărsat cisterne cu lapte la vamă şi au blocat graniţa cu România

Agricultorii de la sud de Dunăre continuă protestele spre deosebire de cei din România. Într-un gest extrem, ei au vărsat laptele din cisterne și au blocat granița cu România.
Filip Stan
07 feb. 2024, 19:44
Fermierii bulgari au vărsat cisterne cu lapte la vamă şi au blocat graniţa cu România

​Fermierii bulgari, care au vărsat lapte din cisterne la vamă și au blocat din nou granița cu România, anunță că protestele se extind ca durată.
Fermierii au continuat să protesteze în Bulgaria, au blocat pentru a doua zi la rând podul de peste Dunăre la Ruse, au deversat o cisternă cu lapte și au organizat un marş cu maşini agricole lângă punctul de control de la graniţă.

Protestatarii bulgari s-au alăturat de mai multe zile acțiunilor similare din Europa. Ei spun că sunt nemulțumiți de taxele crescute pe producția lor și pe faptul că cerealele din Ucraina vin la prețuri mici, iar ei sunt nevoiți să vândă sub prețul pieței, ceea ce le diminuează considerabil profiturile. Fermierii au declarat că nu vor renunța la manifestații până când Guvernul nu găsește soluții la revendicările lor. Ieri, fermierii bulgari au blocat vama timp de două ore, așa că la vama Giurgiu s-au creat cozi de kilometri de TIR-uri care au așteptat apoi peste trei ore ca să treacă în Bulgaria.

Haos în fața Parlamentului European de la Bruxelles! Fermierii protestatari au provocat incendii și au aruncat cu ouă în instituție. În clădire se află și Klaus Iohannis
Reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli au anunțat că durata acţiunilor de protest va creşte în fiecare zi – cu excepţia weekendului, când nicio şosea nu va fi închisă – până când cererile fermierilor vor fi satisfăcute, scrie Agerpres, citând BTA.

Fermierii cer o revizuire a propunerilor pentru distribuirea ajutoarelor şi a bugetului, care să prevină falimente în masă în agricultura bulgară, precum şi garanţii clare pentru schimbări legislative care să asigure sustenabilitatea sectorului.

Miercuri, ministrul agriculturii Kiril Vatev a prezentat iniţiativele legislative pe care echipa sa le pregăteşte pentru a soluţiona criza în sector în urma solicitărilor primite din partea ONG-urilor. Aceasta a avut loc în timpul reuniunii publice a Comisiei pentru Agricultură, Alimentaţie şi Silvicultură, care s-a desfăşurat la Ministerul Agriculturii la iniţiativa lui Vatev.

Înaintea reuniunii, ministrul a luat parte la o discuţie în Consiliul de Miniştri împreună cu premierul Nikolai Denkov.

„Am pregătit principalele puncte din noul memorandum pe care îl propunem să-l semnăm cu fermierii. Obiectivul este clar: deblocarea procesului cât mai rapid posibil, ceea ce va permite guvernului să sprijine producătorii de cereale care au suferit pierderi în 2023”, a spus Denkov.

Klaus Iohannis, despre criza fermierilor din Uniunea Europeană: „Patru ani ne-a luat să ne dăm seama anumite lucruri”
El are prevăzută o întâlnire cu reprezentanţii sectorului miercuri seară pentru a ajunge la un acord cu guvernul asupra tuturor punctelor noului memorandum.

Peste 100 de fermieri au protestat miercuri pentru a doua zi la rând în Vama Giurgiu – Ruse, unde au vărsat lapte din cisterne. Ei au organizat un marş cu maşini agricole lângă punctul de control de la graniţă. Frontiera a fost blocată și marți, iar coloanele de TIR-uri care nu au mai putut înainta au ajuns la câțiva kilometri. De altfel, marţi, proteste ale fermierilor au avut loc în peste 80 de zone din Bulgaria.

Podul 2 de peste Dunăre de la Vidin a fost, de asemenea, blocat pentru a doua zi la rând.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Şumudică – Mihai Stoica, schimb de mesaje incredibil după plecarea de la FCSB!
Capital.ro
Amendă de până la 1.000 de lei pentru părinții care pleacă la muncă în străinătate. Ce obligații au aceștia
Playtech.ro
De ce tot mai mulți oameni desenează linii albe pe geamuri. Au un rol mult mai important decât pare
Adevarul
Negocieri secrete în PNL. Ce condiții pune tabăra conservatoare pentru a face pace cu Bolojan SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Ce salariu trebuie să ai și câți ani să muncești pentru o pensie de 7.000 de lei net. Calculele în funcție de venit și ce prevede legea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România