Festivalul de Film de la Cannes 2023. Merve Dizdar a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul din „Les Herbes Seches”

Festivalul de Film de la Cannes 2023. Lungmetrajul „Anatomie d'une chute”, regizat de Justine Triet, a fost recompensat cu trofeul Palme d'Or, la finalul celei de-a 76-a ediţii şi la capătul a 12 zile de competiţie cu 21 de filme.
Alina Costache
27 mai 2023, 23:36
Festivalul de Film de la Cannes 2023. Merve Dizdar a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul din „Les Herbes Seches”
Festivalul de Film de la Cannes 2023

Festivalul de Film de la Cannes 2023. Justine Triet devine a treia regizoare laureată cu Palme d’Or din istoria festivalului. Cineasta în vârstă de 44 de ani îi urmează lui Jane Campion („Lecţia de pian”, 1993) şi Julia Ducournau („Titane”, 2021).

Palme d’Or a fost înmânat de actriţa Jane Fonda, cunoscută pentru angajamentele sale militante.

Primind trofeul, regizoarea a denunţat modul în care guvernul francez a „negat în manieră şocantă” mişcarea contra reformei pensiilor. „Iar acest tipar de putere dominatoare din ce în ce mai dezinhibată erupe în mai multe zone„, a adăugat ea.

Citeşte şi: Cine e cea mai admirată româncă de la Festivalul de Film de la Cannes. Câți bani a dat pe rochia cu care a defilat pe covorul roșu

Ea şi-a dedicat premiul „tuturor tinerelor regizoare” şi „tinerilor regizori”, şi „chiar celor care nu reuşesc să filmeze astăzi”.

Festivalul de Film de la Cannes 2023

Marele Premiu a fost acordat, sâmbătă, de doi regizori legendari, Quentin Tarantino şi Roger Corman, în vârstă de 97 de ani, unul dintre decanii cinematografiei americane.

Filmul proiectat în închiderea Festivalului de la Cannes 2023 este „Élémentaire” (Pixar) de Peter Sohn.

Gazda ceremoniei a fost actriţa franceză Chiara Mastroianni.

Juriul, prezidat de Ruben Ostlund, i-a inclus pe: actorul american Paul Dano („The Fabelmans”, „There Will Be Blood”), compatrioata sa Brie Larson („Captain Marvel”), regizoarea franceză Julia Ducournau (Palme d’Or în 2021 pentru „Titane”), regizorul argentinian Damian Szifron, scenaristul şi regizorul Atiq Rahimi, regizoarea şi scenarista din Zambia Rungano Nyoni, actorul francez Denis Menochet şi scenarista şi regizoarea din Maroc Maryam Touzani.

În selecţia oficială au fost proiectate: „Club Zero”, de Jessica Hausner, „Astroid City”, de Wes Anderson, „The Zone of Interest”, Jonathan Glazer, „Fallen Leaves”, de Aki Kaurismaki, „Les Filles d’Olfa” de Kaouther Ben Hania, „Anatomie d’une chute” de Justine Triet, „Monster” de Hirokazu Kore-eda, „Il Sol Dell’Avvenire” de Nanni Moretti, „La Chimera” de Alice Rohrwacher, „Les Herbes sèches” de Nuri Bilge Ceylan, „L’Eté dernier” de Catherine Breillat, „La Passion de Dodin Bouffant” de Tran Anh Hung, „Rapito” de Marco Bellochio, „May December” de Todd Haynes, „Firebrand” de Karim Aïnouz, „The Old Oak” de Ken Loach, „Banel et Adama” de Ramata-Toulaye Sy, „Perfect Days” de Wim Wenders, „Jeunesse” de Wang Bing, „Le Retour” de Catherine Corsini, „Black Flies” de Jean-Stéphane Sauvaire.

Anul acesta, în afara competiţiei, Martin Scorsese a venit să prezinte alături de Leonardo DiCaprio şi Robert De Niro cel mai recent film al său, „Killers of the Flower Moon”, Harrison Ford, care la vârsta de 80 de ani a urcat treptele pentru ultimul „Indiana Jones” şi şi-a luat rămas bun de la personajul arheologului cu pălărie şi bici, sau actriţa Jane Fonda şi regizorul Quentin Tarantino, au venit fiecare să vorbească despre cinema şi carierele lor.

Actorul japonez Koji Yakusho, unul dintre cei mai cunoscuţi actori din ţara sa, a câştigat sâmbătă seara premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din „Perfect Days” de Wim Wenders la Festivalul de Film de la Cannes.

Vreau să-i mulţumesc în mod deosebit lui Wim Wenders şi co-scenaristului (…). Ai creat un personaj magnific„, a spus el, emoţionat, pe scenă. În acest film al regizorului „Paris, Texas” (Palme d’Or în 1984) îl interpretează pe Hirayama, un angajat al toaletelor publice din Tokyo, un bărbat tăcut şi solitar, care se va deschide treptat către ceilalţi.

Actriţa turcă Merve Dizdar a câştigat, sâmbătă, premiul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul din „Les Herbes Seches” a regizorului Nuri Bilge Ceylan. „Aş dori să dedic acest premiu tuturor femeilor care duc o luptă pentru a depăşi dificultăţile existente în această lume şi pentru a păstra speranţa”, a declarat actriţa care interpretează rolul unei femei care se îndrăgosteşte de un profesor într-o provincie îndepărtată din Turcia.

Înainte de a-i acorda premiul pentru scenariu lui Sakamoto Yuji pentru „Monster” de Kore-eda, actorul american John C. Reilly a tăcut câteva secunde pe scenă în semn de susţinere pentru „toţi cei care scriu şi dau naştere filmelor grozave”, în plină grevă a scenariştilor la Hollywood.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
Dorian Popa, la un pas de moarte în Japonia! Influencerul a trecut prin clipe cumplite
Fanatik.ro
Victor Pițurcă, dialog cu Gigi Becali: „De ce nu aduci antrenor de valoare?”. Răspunsul fabulos dat de patronul FCSB
Capital.ro
Schimbare la eliberarea permisului de conducere. Regula se aplică în toată România. Verificarea se va face direct la ghișeu
Playtech.ro
Ce înseamnă că Armata SUA a ridicat nivelul de alertă la Baza Deveselu la nivelul „BRAVO”. Ce urmează dacă se ajunge la „CHARLIE” sau „DELTA”
Adevarul
Slăbiciunea fatală a baronilor drogurilor: femeile care i-au dus direct în mâinile forțelor speciale
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de un an și cinci luni din Bistrița a intrat în stop cardiorespirator după ce a înghițit o alună
iamsport.ro
Milionarul român anunță că va investi din nou la o echipă de tradiție din SuperLiga: ”Am vorbit cu ei, voi reveni în perioada următoare cel mai probabil”
MediaFlux
Florin Prunea a recunoscut motivele separării de soția lui. Secretul din spatele divorțului
stirilekanald.ro
VIDEO 28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj