Filmul „Brâncuşi din eternitate” se lansează pe marile ecrane

Începând de vineri, 19 septembrie, lungmetrajul "Brâncuși din eternitate" se lansează în cinematografele din București și din țară. O producție Artis Film România, pelicula poartă semnătura lui Adrian Popovici, avându-i în distribuție pe Ioan Andrei Ionescu, Iulia Verdeş, Alexandru Potocean, Claudiu Bleonț, Vlad Rădescu și Andra Negulescu. Trailer oficial aici.
Romania TV
19 sept. 2014, 14:32
Filmul

Trei lumi diferite, trei destine legate se împletesc încercând să zugravească personalitatea celui mai cunoscut sculptor român, Constantin Brâncuşi, a cărui operă a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen. O poveste despre dragoste, suferință, trădare, un film despre căutarea adevărului şi a perfecţiunii în artă, dar şi despre dezamăgirile provocate de nerealizări.
Paris – Povestea urmează pașii unui Brâncuşi (Ioan Andrei Ionescu) în plină maturitate fizică şi creativă. Este perioada ce urmează sosirii sale în capitala dragostei, perioada prieteniei cu elita artistică pariziană – Modigliani, şi a relaţiei cu Martha (Iulia Verdeș), unul dintre modelele sale, poate chiar modelul lui preferat. Care, în ciuda nenumăratelor sale trădări, îi rămâne credincioasă până pe patul de moarte. Sacrificiu, pasiune, îndoială, zbucium creator și zădărnicie, toate pe fundalul fascinatului atelier din Beaubourg , o mică Românie pe care Brâncuși a vrut s-o repatrieze, înainte de dispariţia sa.
București – Student la Arte Plastice în perioada instaurării regimului comunist, Marin Etu (Alexandru Potocean) este condamnat la 13 ani de detenție fiindcă i-a criticat pe membrii Academiei Române ce refuzaseră moștenirea lui Brâncuși către statul roman. Ironic, după ispășirea pedepsei, Securitatea îl obligă să falsifice lucrările lui Brâncuşi, transformându-l astfel în cel mai mare falsificator al celui ce credea că „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic). Formele artei le plăsmuiește fără cusur, dar… se poate oare falsifica spiritul unui geniu?
Tibet – Milarepa (Claudiu Bleonț), un mare învăţat ce a trait în sec. al XII-lea în Tibet, este evocat deseori de Brâncuşi, mare admirator al învăţăturilor sale, dar şi de Marin Etu, care află despre viaţa lui Milarepa de la un coleg de celulă. Milarepa este liantul dintre Brâncuşi şi falsificatorul său, liantul dintre destinele lor.
Adrian Popovici revine în atenția publicului după „Toţi copiii Domnului” (2012), peliculă ce a reprezentat Republica Moldova la Oscarul pentru film strain în 2013. Scenariul „Brâncuși din eternitate” este scris de Radu Aneste Petrescu, Ioan Carmazan și Pascal Ilie Virgil, producători Adrian Popovici și Cornelia Paloș, iar filmările au avut loc la București.

Distincții: 2009 Atlantis Award – Best Feature Screenplay – Moondance Film Festival (USA); 2010 – Golden Brads Finalist (Movie Script contest); 2010 – Independent Screenplay Awards, Finalist Best Screenplay Writer, Ohio Independent Pictures.
Un film produs cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Televiziunii Române şi al Optimum Media. 

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Alertă de căldură extremă în România! ANM a anunțat un nou val de temperaturi de 39 de grade
Fanatik.ro
Vasile Mogoş, cu ultraşii în peluză la Universitatea Craiova – Levski: „Am plâns când am plecat de pe Oblemenco” Ce vrea să facă la finalul meciului
Capital.ro
Bilete de tratament balnear pentru august 2026. Casa de Pensii a început distribuirea. Câte locuri au fost repartizate
Playtech.ro
Reguli noi pentru prima de carieră didactică 2026. Ce document trebuie încărcat obligatoriu în aplicația STS
Adevarul
Concursul pentru directorii de școli revine, dar nu va aduce liderii de care are nevoie educația
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
107 de milioane de lei! Fostul patron de la FCSB are un succes imens
MediaFlux
PAPARAZZI Gogoașă de la Trăsniți în NATO, șofer de ridesharing! Mașina de zeci de mii de euro pe care o conduce prin București fostul actor FOTO
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România